Sari direct la conținut

UPDATE Ponta: Nu vom vota guvernul PNL / Orban: Mă așteptam la această poziție / De câte voturi mai au nevoie liberalii

HotNews.ro
UPDATE Ponta: Nu vom vota guvernul PNL / Orban: Mă așteptam la această poziție / De câte voturi mai au nevoie liberalii

Pro România nu va vota guvernul Orban, a declarat Victor Ponta, la ieșirea de la discuțiile cu premierul desemnat. Premierul desemnat a declarat că se aștepta la această poziție.

„Eu nu am votat nici Guvernul Cioloș și am avut dreptate. Nu vom vota acest guvern și probabil că și de data asta vom avea dreptate”, a spus Ponta. „Dacă cei de la PNL vor cu adevărat să schimbe gruparea infracțională de la Palatul Victoria, trebuie să vină cu un proiect serios”, a mai spus el.

La rândul său, Ludovic Orban a declarat că se aștepta ca Pro România să nu voteze.

„Evident, mă așteptam la această poziție. Nu înseamnă că sansele de a reuși învestitură nu rămân în picioare. Continuăm negocierile cu parlamentarii UDMR si cu parlamentari aflați în anumite situații si negocieri individuale cu parlamentari PSD”, a spus premierul desemnat.

„Cine nu votează învestirea devine responsabil pentru inexistența unui guvern care să ia măsuri extrem de importante pentru România”, a mai spus el.

Întrebat dacă în aceste condiții nu ia în calcul un guvern din care să facă parte și alte partide, Orban a răspuns : „sincer, nu mi-aș dori să guvernez alături de Victor Ponta”

Cât privește motivele pentru care Pro România nu vrea săs suțină guvernul PNL, Orban a comentat că Ponta „este un om de stânga, crede că trebuie să se poziționeze astfel”. „Cred că diferențierile de natură doctrinară pălesc în fața nevoii de a avea un guvern legitim care să rezolve gravele probleme cu care se confruntă România”, a mai spus el.

Premierul desemnat Ludovic Orban trebuie să depună lista de miniștri și programul de guveranre la Parlament până mâine.

Miniștrii propuși în Cabinetul Ludovic Orban ar urma să fie audiați în comisiile parlamentare de specialitate săptămâna viitoare, iar data probabilă a unui vot pentru noul Guvern este 5 noiembrie, potrivit unor surse politice din PSD și PNL. Calendarul investirii Guvernului este îngreunat în contextul în care PSD deține o majoritate fragilă în Birourile Permanente și intenționează să lungească cât mai mult procedura.

Ultimele calcule pentru susținerea Guvernului

De 233 de voturi are nevoie premierul desemnat Ludovic Orban ca să-și treacă Guvernul în Parlament. Conform ultimelor calcule, Ludovic Orban se bazează pe 224 de voturi negociate și ar mai avea nevoie de încă 9 parlamentari care să gireze viitorul Guvern. Astfel PNL are 97 de parlamentari, UDMR – 30, USR – 39 (un absent nemotivat), ALDE – 24, PMP – 18 și Minorități – 16 (un absent) în total 224 de voturi negociate. Potrivit surselor HotNews.ro, Orban a demarat negocierile cu alți 20 de parlamentari din PSD, Pro România dar și independenți.

Dacă liberalii nu reușesc să adune cele 233 de voturi și dacă PSD și Pro România boicotează ședința prin neparticipare există posibilitatea ca la ședința de investire a Guvernului să nu fie cvorum. Cu alte cuvinte, Parlamentul va trebui să stabilească o nouă ședință pentru validarea unui premier.

Care este acum poziția partidelor cu care a negociat premierul desemnat

Premierul desemnat a declarat, marți, la finalul unei noi runde de negocieri cu ALDE, PMP, UDMR și USR, că liberalii sunt pe un drum bun și este încrezător că șansele învestirii noului guvern sunt foarte mari. El a mai spus că acordurile de colaborare urmează să fie validate de conducerile partidelor și că speră ca și PMP să susțină viitorul guvern.

”Negocierile au decurs bine, ne-am înțeles aproape în toate punctele cu aproape fiecare formațiune și am convenit cadrul de colaborare. (…) Suntem practic pe drum bun și am făcut pași serioși înainte”, a declarat Orban.

Dan Barna a anunțat marți că a ajuns, la finalul negocierilor cu premierul desemnat Ludovic Orban, la un acord cu PNL și ”suntem foarte aproape de susținerea noului guvern”.

Călin Popescu-Tăriceanu a spus marți că a ajuns la un acord cu PNL pentru a vota în favoarea Guvernului Orban, fiind acceptate toate cele 12 condiții formulate de ALDE, printre care și înființarea unui fond de investiții.

Președintele PMP, Eugen Tomac, a ieșit supărat de la întâlnirea de doar un minut cu premierul desemnat Ludovic Orban care i-a transmis că va prezenta un guvern monocolor, deși, susține Tomac, săptămâna trecută, partidul său avea promisiunea că va face parte din executiv.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, după întrevederea cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că sunt șanse serioase ca Guvernul să treacă în săptămânile care urmează și a anunțat că formațiunea pe care o conduce va lua o decizie în privința susținerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare și lista cu propunerile de miniștri.

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a anunțat încă de lunea trecută că deputaţii grupului său vor susţine un Guvern PNL. Pambuccian a spus că garantează pentru toate cele 17 voturi din partea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro