Utile: Cât de expus ești ca român la radiații electromagnetice și cum limitezi efectele; Proteinele complete pe care trebuie să le cunoască toți vegetarienii și veganii
Cât de expus ești ca român la radiații electromagnetice și cum limitezi efectele. Sunt 62 de orașe din România monitorizate în permanență ca să știi nivelul de radiații electromagnetice. Poate că te sperie subiectul, mai ales acum când ne pregătim pentru 5G, dar motivele pentru care te-ai teme sunt destul de limitate. Vestea mai bună e că poți face câteva lucruri ca să limitezi expunerea. Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a prezentat recent câteva statistici interesante cu privire la expunerea la radiații electromagnetice, scrie Playtech.
Lichidul seminal: mirosuri care semnalează probleme de sănătate. În mod normal, lichidul seminal are un miros vag cauzat de amestecul de chimicale ca acidul citric şi calciu. În cazul în care acesta are un miros neobişnuit, puternic sau cu iz de peşte, ar putea semnala prezenţa unei infecţii. În principiu, mirosul lichidului seminal este unul neutru pentru că acesta conţine foarte multă apă. Acesta poate avea mirosul unor substanţe cu un pH similar, ceea ce sugerează, de fapt cât de acidă este una dintre substanţe. Mirosurile de lungă durată, persistente, pot indica afecţiuni medicale ca infecţiile cu transmitere sexuală, potrivit Descoperă.ro.
Proteinele complete pe care trebuie să le cunoască toți vegetarienii și veganii. Proteinele complete sunt proteinele care conțin și aminoacizi, proteine de care au nevoie toate persoanele care nu mai consumă carne. Proteina este esențială pentru organism și nu trebuie să ne privăm de ea. Un număr din ce în ce mai mare de persoane renunță la carne, din diverse motive. Iată cu ce o pot înlocui: semințe de chia, hrișca, quinoa, orezul brun și fasolea, drojdia de bere inactivă, năutul, spirulina, potrivit Doctorul zilei.
Cum ne protejăm de variaţiile de temperatură. Ziua cald, seara şi dimineaţa foarte răcoare. Sunt semne clare că toamna îşi intră în drepturi, iar de la sfârşitul acestei săptămâni temperaturile vor scădea considerabil. De la 28 de grade vom ajunge la o maximă de doar 16-17 grade. Specialiştii ne sfătuiesc să fim atenţi la schimbările şi oscilaţiile de temperatură. Totodată, variaţiile de temperatură agravează afecţiunile cardiovasculare din cauza frecventelor şocuri termice: în casă este cald, afară este frig. În aceste condiţii, muşchiul inimii este afectat, iar sănătatea devine tot mai fragilă. Fluctuaţiile de temperatură îşi spun cuvântul şi asupra oaselor, notează Click.
Ce se întâmplă, de fapt, dacă nu mai mănânci după șase seara și renunți la pâine? Cu toţii am auzit că dacă vrem să ne menţinem în formă şi chiar să slăbim ar fi bine să renunţăm la mese după ora 18:00 şi să eliminăm pâinea cu totul din alimentaţie. Pâinea nu este nici ea un pericol atât de mare pentru siluetă. Atât timp cât este mâncată cu măsură şi evitată franzela de 1 leu, aceasta poate fi consumată cu încredere. Nutriţioniştii spulberă însă acest mit atât de popular la români. Masa de seară este şi ea importantă pentru o dietă sănătoasă, dar trebuie să nu facem excese, se arată în articolul Doctorul zilei.