Valentin Lazea, BNR: Foarte multe industrii verzi s-au dovedit a fi nerentabile

Foarte multe industrii verzi, nu doar în România, cât și în alte state din Europa, s-au dovedit a fi nerentabile. Și asta pentru că în jurul lor, mai exact în amonte, din aceste industrii verzi s-au dezvoltat tot felul de industrii conexe care produc foarte scump, a spus joi economistul șef al BNR, Valentin Lazea, la conferința România – Banking & Business, organizată de Oxygen Events.

„De exemplu, palele de la centrale eoliene se fac din materiale scumpe- aliaje de titan- în loc să se facă din aluminiu sau materiale mai ieftine. Sau, de exemplu, în agricultura asta pe verticală, legată tot de economia verde, se folosesc roboți care stropesc mărarul și pătrunjelul. Soluțiile astea scumpe, dacă nu există un control al costurilor, se întorc împotriva industriei verzi, pentru că n-o să cumpere nimeni kilowatul-oră dacă va costa dublu pentru că s-a folosit titan sau n-o să-și cumpere nimeni sparanghelul dacă va costa 5 lei legătura ș.a.m.d”, a mai spus Valentin Lazea.

În opinia sa, băncile românești ar trebui să-și schimbe modul de abordare a creditării industriilor verzi.

Băncile ar trebui să se uite nu numai la partea financiară, ci să se uite la viabilitatea pe termen lung, la cât profit poate genera pe întreg ciclul de viață al produsului

”Este treaba băncilor să controleze costurile? Părerea mea este că da, categoric este treaba băncilor, este chiar în interesul băncilor, care nu ar trebui să fie interesate doar de cifra de afaceri, ci mai degrabă ar trebui să fie îngrijorate ca acele credite pe care le dau să nu devină neperformante tocmai pentru că nu există un control adecvat al costurilor”, crede economistul șef al BNR.

În opinia sa, băncile ar trebui ca, atunci când analizează un proiect verde, să se uite nu numai la partea financiară, ci să se uite la viabilitatea pe termen lung, la cât profit poate genera pe întreg ciclul de viață al produsului. Și de asemenea să se uite dacă cumva nu există alte soluții tehnice mai puțin costisitoare, adică să se poată obține același efect, dar cu soluții tehnice mai ieftine.

„Sigur că acest lucru ar implica ca băncile să aibă un departament specializat de ingineri, chimiști, de oameni de specialitate care să poată discuta cu beneficiarul de credit, și să ofere soluții mai ieftine care garantează beneficiarului profit, iar mie, băncii, îmi garantează că acel credit va fi rambursat. Asta presupune o cu totul altă abordare din partea băncilor, deci o schimbare a focalizării dinspre cifra de afaceri și profit înspre sustenabilitatea afacerii clientului și pe cale de consecință pe propria sustenabilitate”, a conchis Valentin Lazea.

Inflația „verde” (greenflation) este una din temele intens dezbătute în ultima perioadă, alături de inflația datorată schimbărilor climatice.

Tranziția „verde” nu va veni gratuit, avertizează și Banca Centrală Europeană. Dar acest preț merită plătit, consideră oficialii BCE.

Pe măsură ce construim o economie mai durabilă, ne confruntăm cu o nouă eră a inflației energetice, cu șocuri distincte, dar interdependente, care ar putea conduce la o perioadă prelungită de presiune ascendentă asupra inflației.

Unul din șocuri este legat de costurile schimbărilor climatice, sau „inflația climatică”.

Pe măsură ce numărul dezastrelor naturale și al evenimentelor meteorologice severe crește, la fel crește și impactul acestora asupra activității economice și al prețurilor. De exemplu, valurile de secetă din multe părți ale lumii au contribuit la recenta creștere a prețurilor alimentelor.

Efectele unei alte categorii de șocuri, „inflația verde”, sunt mai subtile

Multe companii își adaptează procesele de producție în efortul de a reduce emisiile de carbon. Dar majoritatea tehnologiilor verzi necesită cantități semnificative de metale și minerale, cum ar fi cuprul, litiul și cobaltul.

Vehiculele electrice, de exemplu, folosesc de peste șase ori mai multe minerale decât omologii lor convenționali. O centrală eoliană offshore necesită de peste șapte ori mai multă cantitate de cupru decât o centrală pe gaz.

Indiferent de calea către decarbonizare pe care o vom urma în cele din urmă, tehnologiile verzi vor reprezenta cea mai mare parte din creșterea cererii pentru majoritatea metalelor și mineralelor în viitorul apropiat.

Iar, deși cererea va crește, oferta este restrânsă pe termen scurt și mediu. De obicei, este nevoie de cinci până la zece ani pentru a dezvolta noi mine.

Acest dezechilibru între cererea în creștere și oferta restrânsă este motivul pentru care prețurile multor mărfuri critice au crescut considerabil în ultimele luni. Prețul litiului, de exemplu, a crescut cu peste 1000% din ianuarie 2020. Restricțiile la export ale mărfurilor rusești ar putea crește presiunea asupra prețurilor pe termen scurt.

Aceste evoluții ilustrează un paradox important în lupta împotriva schimbărilor climatice: cu cât trecerea la o economie mai ecologică devine mai rapidă și mai urgentă, cu atât poate deveni mai scumpă pe termen scurt.

Pe măsură ce tot mai multe industrii trec la tehnologii cu emisii scăzute, se poate aștepta că inflația ecologică va exercita o presiune ascendentă asupra prețurilor unei game largi de produse în perioada de tranziție.