Vasile Bănescu, despre canonizările contestate de Institutul „Elie Wiesel”: „Pocăința presupune mizeria morală pestilențială în care ne-am aflat cândva. Sfințenia e creșterea către Lumină”

Institutul „Elie Wiesel” a deplâns canonizarea de către Sinodul BOR a trei sfinți români, care au avut simpatii legionare în prima parte a vieții. În apărarea deciziei din 12 iulie a Sinodului, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, susține că drumul spre sfințenie presupune inclusiv pocăința pentru mizeria morală în care și sfinții s-au aflat uneori.

„Numai în lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi”

Într-o postare pe Facebook, Vasile Bănescu a vorbit despre sfințenie și drumul, deseori anevoios, către atingerea ei, fără însă să se refere explicit la scandalul iscat de canonizarea a trei clerici despre care Institutul „Elie Wiesel” susține că au avut simpatii legionare sau chiar au fost implicați în mișcarea legională interbelică

„Sfințenia ca stare progresivă de curăție a inimii și a minții coborâte adesea în ea, cunoaște trepte, grade diferite de trăire, înțelegere și incandescență. Numitorul comun? Pocăința reală urmată de iubire răsfrântă asupra tuturor și exprimată prin bunătatea care dăruiește, iartă, mângâie, îndreaptă, împacă, mântuiește. Inclusiv după moarte”, a scris Vasile Bănescu.

El a afirmat că sfinții nu trebui asociați doar cu vremurile îndepărtate și cu pustnicii munților și ai pustiei, întrucât fiecare epocă are sfinții ei.

„Chiar și a noastră, preponderent străină de idealul sfințeniei, adică de puritate, de credința lipsită de superstiție, credință care mută munți de prejudecăți din loc, străină de pocăință, adică de ruptura profundă a nivelului pe care ai rătăcit, ai trădat, ai mințit public sau ai ucis cu ochii închiși și spatele la Hristos, fie și prin cuvinte ieșite din revolverul, descărcat accidental, al alinierii grăbite la o ideologie sau alta, ruptură dureroasă până la lacrimi, urmată apoi de schimbarea radicală a gândirii și vieții care arde de acum pentru alții” crede fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei.

„Pocăința presupune mizeria morală pestilențială în care ne-am aflat cândva, uneori până peste cap. Păcatele săvârșite de oameni pot fi cutremurătoare, amuțitoare, ininteligibile minții nepervertite”, scrie Bănescu, ce a citat și un vers al lui Lucian Blaga ce ar putea descrie metanoia parcursă de sfinți: „Numai în lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi.”

„Sfințenia e creșterea irezistibilă spre Lumină. Sfinții sunt oamenii care, prin excelență, au înțeles, L-au crezut și înțeles, s-au trezit și apoi L-au urmat. Vorbindu-ne și nouă, orbilor și surzilor, prin fapte, uneori prin cuvinte, exact despre trezire și fireasca urmare”, a conchis Vasile Bănescu.

Sfinții contestați de Institutul „Elie Wiesel”

Pe 12 iulie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a anunțat canonizarea a 16 sfinți români care vor fi introduși în calendarul bisericesc al BOR. Numele cele mai cunoscute sunt teologul Dumitru Stăniloaie, protosinghelul Arsenie Boca, starețul mănăstirii Sihăstria, Cleopa Ilie, și preotul Ilie Lăcătușu.

În cazul a trei noi sfinți, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR-EW) a spus că a luat act „cu mâhnnire” de decizia BOR. În comunicatul din 17 iulie, Institutul a prezentat elemente din biografia a trei dintre persoanele canonizate care probează simpatiile legionare și antisemitismul.

• Ilarion Felea (1903-1961) a desfășurat activități politice militante în timpul Statului Național Legionar ca membru al Mișcării Legionare și șef al cuibului legionar „Sf. Ioan” din cadrul Academiei Teologice Ortodoxe din Arad. Între 1944 și 1945 a fost internat în Lagărul de la Caracal prevăzut pentru foștii legionari. În plan publicistic, prin contribuțiile la revista eparhială Biserica și școala, Felea a făcut apologia Mișcării legionare și a programului statului etnocratic a lui Nichifor Crainic pe care îl caracteriza drept „cea mai prețioasă contribuție ce a dat-o spiritul românesc la opera de renaștere a statului român” întrucât viza și „distrugerea parazitismului iudaic” (Biserica și școala, nr. 7, 1940).
• Ilie Lăcătușu (1909-1983) a desfășurat activitate legionară în calitate de șef de cuib și ulterior de sector legionar. A luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în calitate de lider al unui grup insurecțional. Tot el a alcătuit liste cu adversari ai Mișcării Legionare ce urmau să fie împușcați după ce această grupare fascistă ar fi preluat în totalitate puterea. Între 1942 și 1943 a fost misionar al Bisericii Ortodoxe Române în Transnistria, o regiune aflată sub controlul statului român unde au fost exterminați zeci de mii de evrei în timpul Holocaustului.
• Dumitru Stăniloae (1903-1993) a scris în publicațiile de extremă dreaptă Calendarul și Porunca vremii articole unde a făcut apologia Germaniei naziste și a legăturii dintre ortodoxie și etnocrație. De asemenea, a avut contribuții importante în paginile revistei Gândirea unde s-a implicat în dezbaterile extremei drepte susținând legătura dintre ortodoxie și naționalism. Pe lângă acestea, a făcut apologia legionarismului inclusiv în paginile Telegrafului român, revista oficială a Arhiepiscopiei Sibiului. Odată cu venirea legionarilor la putere, Stăniloae susține că „Azi (22 septembrie 1940 n.n.) neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creştinătăţii pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim în stat străbătut de credinţa în Dumnezeu, în cetăţuie avansată ce stă dârză şi inexpugnabilă în faţa haosului păgân. Acesta credem ca e sensul revoluţiei de azi în viaţa statului nostru, sensul transformării în stat naţional-legionar, sub patronajul Arhanghelului Mihail, războinicul lui Dumnezeu împotriva puterilor agresive ale răului.