VIDEO AUDIO Ioan Gyuri Pascu: Scena-i scena, iti faci treaba. Daca ai ceva de spus acolo, cand se aprinde becul, e ceva extrem de nobil

Desi scund, si-a dorit dintotdeauna sa ajunga un „mare” handbalist. A devenit actor de teatru si de film si a jucat in filmul „O vara de neuitat” al lui Lucian Pintilie, pelicula premiata la Cannes. De asemenea, este un mare iubitor de muzica: a facut parte din corul scolii, stie sa cante la pian, chitara, muzicuta, tobe si a lansat 11 albume pana in prezent. A infiintat prima casa de discuri independenta din Romania si este cunoscut mai ales ca membru al formatiei Divertis. Ioan Gyuri Pascu a discutat online cu cititorii HotNews.ro despre Divertis, despre muzica si actorie, dar si despre visul de a deveni al doilea Cristian Gatu.

Intalnirea s-a incheiat

Intalnirea online a fost urmata de un interviu in studioul HotNews.ro.

Asculta interviul

Descarca interviul in format MP3

Fragmente din interviu

Cum ati ajuns in Divertis? Prima oara cand i-am vazut eu in ’82, terminasem armata si am fost cu niste prieteni la mare. Si ei erau trei insi si ma minunam foarte tare, zic dom’le: ce baieti curajosi, ce talentati, ce texte au, dar nu credeam ca o sa ajung vreodata la Divertis. Pe urma, in ’86, am fost cu o piesa de teatru de la Cluj, cu Ars Amatoria si Fiii, la un festival in Tei, in Bucuresti. Si-acolo ne-am intalnit, se faceau tot felul de chefuri si ne-am intalnit pe o terasa acolo, in Parcul Tei. Eu am mai facut chestiile alea cu niste teatru radiofonic, parodii, ne-am distrat, aveam si un kil de rachiu de cazan, de la un prieten din Agnita, si s-a facut mult mai usor trecerea. Si m-au intrebat daca vreau sa merg.
Pe urma, in ’86, nu m-au mai sunat, era vorba sa mergem undeva, la niste serbari la Corabia, daca nu ma insel, cu BTT-ul. Nu s-au tinut alea sau ce-a fost… Si in ’87, februarie, am fost la primul-primul spectacol cu Divertis, la Serbarile Zapezii, Izvorul Muresului.
Scena-i scena, iti faci treaba. Daca ai ceva de spus acolo, cand se aprinde becul, e ceva extrem de nobil. Si atunci lasi ceva din interior sa iasa. Daca acolo-i samanta buna, se face si floarea.
De multe ori sunt mai multe emotii cand e altcineva, caci trebuie sa fii in interplay cu el. Si daca faci ceva rau, ii strici si lui treaba. Normal, emotiile ar trebui sa fie mari, asa, daca e numai responsabilitatea ta, emotiile ar trebui sa fie mai mici.
Amintiri frumoase cu Divertis. Se dadea Twin Peaks la televizor si aveam un televizoras mic cu care mergeam in turneu. Si in timpul spectacolului ne uitam la serial. Si a venit colegul Valentin Darie, care avea penultimul moment, cu vioara, avea si bis, totdeauna il bisau oamenii, ca facea foarte bine, dupa care intram noi cu ultimul moment. La un moment dat, a venit, noi ne uitam la televizor si a zis: „Dom’le, scena-i libera, va rog sa va serviti. Cine doreste…” Deci facuse toate bisurile din lume, nu mai avea ce sa faca, noi nu ne-am dat seama, Tony era cu noi, se uita, n-avea cine sa prezinte si el a coborat si a lasat publicul acolo. […] A fost cam nasol, pe la Hunedoara cred ca se intampla.
Au fost frumoase si turneele cu piesa de teatru. Jucam Eugen Ionescu […] si mergeam la Oradea. In tren am adormit si cand am iesit din tunel, m-au vazut colegii asa, cu gura deschisa, cum adormisem si cu barba neagra asa, nu aveam fire albe ca acuma. Si atunci, unul din colegi, Leo, mi-a pus porecla Pârşu, ca zice ca aratam ca un pârş de stanca. Pârşu de stanca avand si pete negre pe obraz. Si petele negre erau barba mea.
Despre discurile scoase. Eu am scos foarte mult. Aici ar trebui sa se intrebe radiourile comerciale. De ce nu difuzeaza? Si conform caror parghii si mecanisme isi fac asa-zisa politica a postului. Ca eu, de cate ori mai mergeam cu piese, spuneau „sunt frumoase, dar nu sunt in politica postului”. […] Eu cantece am scos, concerte am avut, slava Domnului, si multe cantari, si la private party-uri, peste tot. Acuma, ca la radio nu se difuzeaza, nu mai e vina noastra. […] Probabil ca daca eram la o casa mare de discuri, cu un marketing bun, cu un PR excelent si cu un management impecabil, probabil astazi lumea stia de toate discurile. Dar daca se uita pe wikipedia, le scrie pe toate. Si sunt mai multi oameni care mai posteaza, norocul nostru ca se mai fura pe net si se da si lumea mai aude. Ca daca stam dupa radiourile comerciale, chiar n-am mai scos nimic din ’93.
Va supara faptul ca fanii va pun piesele pe internet? Nu, dimpotriva, cat mai multe! Daca mai gasesc, mai cauta si de-astea mai noi, sa le puna cu drag, sa le asculte cat mai multa lume.
Cristian Gatu era un Dumnezeu al handbalului, asta este adevarul. […] Incercati sa gasiti in ziua de azi un coordonator de talia lui Cristian Gatu. Nu, acuma se joaca pe forta, pe foarte multa duritate, atunci se juca ceva mai finut. Si eu asta-mi doream, sa fiu un coordonator de joc, asemenea lui Cristian Gatu. Bucuria mare e cand te intalnesti cu idolii. In ’83 l-am si cunoscut personal, de atunci suntem amici.
Consider ca este extrem de limitativ sa canti intr-un stil si plictisitor pentru oameni. Eu cand faceam discuri, ma gandeam ca daca, cumva, cineva totusi pune la un chef discul meu, sa aiba mai multe feluri, sa nu se plictiseasca. Dar nu din cauza asta, cred ca asa le scriu, cum imi vine inspiratia, asa scriu. Nu stau cantonat intr-un gen muzical. Mi se pare ca muzica e una singura, si stilurile si etichetele le-au inventat oamenii.
Oamenilor le-a placut sa faca diferente mereu, in loc sa fie uniti, lor le place sa desparta lucrurile, in loc sa le uneasca. Cand o sa invete oamenii ca totul de fapt e una pe pamant si ca toate-s laolalta si ca suntem cu totii una, atunci n-o sa mai puna atatea etichete: cel mai mare comic, cel mai bun cantaret. Si atat de tare au prejudecatile astea, incat, daca a murit Freddy Mercury, degeaba a mai venit Paul Rogers la Queen, ca cica nu e Queen, nu le place.
Despre moartea lui Michael Jackson. Eram sigur ca o sa fie asa. Uitati-va la un nivel mult mai mic, la noi in tara. Cand a murit Laura Stoica, Dumnezeu s-o odihneasca, din momentul ala a devenit artista la radio, a inceput s-o dea. Suntem si cu multe prejudecati, si extrem de ipocriti noi, oamenii. Un om trebuie sa moara ca sa-l apreciem. Cand e viu, atunci trebuie sa fie pedofil, Piturca joaca zaruri, ala merge la cazinou. Suntem extrem de ipocriti si suntem foarte mult cantonati in material. Pentru rating am creat un personaj in aceasta tara: Gigi Becali. La orice stire, din orice domeniu, i se cere parerea lui Gigi Becali. Eu ma uit foarte rar la stiri, dar cand ma uit, de multe ori stau cu cate un coleg, zic: „pe o bere! daca prima cu stire nu-i Gigi Becali si a doua cu Borcea.” O data am pierdut, ca a fost prima si cu Gigi Becali, si cu Borcea in aceeasi stire. Incredibil! Ce sa ma mai mir? Macar asta-i Michael Jackson, auzi o muzica. Ce o fi cand o muri Gigi Becali, sa vedem! Atunci o sa-l faca exact cel mai mare om de pe pamant.
E bine cand mori, pentru Romania eu am observat. Ca devii genial. Mi-aduc aminte si de Florian Pittis. Mama, daca nu l-au facut cel mai mare. Pan-atuncea, il mai auzeai la Teleenciclopedia si cine mai asculta radioul pe net sau se mai ducea la un concert.
Despre scandalul cu Gica Popescu. Asa, toata tara a fost securista. […] Cand se duceau aia cu dansurile populare, fiecare trebuia sa vina si sa spuna dup-aia: „ce inghetata o mancat, ma, Dumitru Farcas? Cate videouri o adus? Cate Mobre o adus Dida Dragan din Rusia?”. Si astia ziceau: „au adus doua Mobre sau s-a dus si-a mancat inghetat, dar n-a-njurat partidul.” […] Este o rusine pentru cei care au scos aceste dosare. Pentru ca astia-s oamenii care-s sus. Probabil alora carora le pleaca scaunul de sub picioare, scot toate dosarele lui Gica Popescu si ala care probabil a fost cel mai mare turnator… ala primeste imunitate acuma ca a scos dosarele astea.
Cand eram student au venit niste de-astia pe-acolo, am vazut ca incercau sa bage… Noi am si descoperit un coleg care ne turna. Dar astea-s lucrurile de atunci, chiar daca ar fi fost, ce sa mai faci? Pai da jos atunci jumatate din Parlament, daca tu vorbesti de Gica Popescu. Pai ce, Gica Popescu da legi in Romania? Dar aia care dau legi? […] Tot vrem sa dezgropam trecutul. Nu facem nimic! Trecutu-i trecut, viitoru-i viitor, prezentul conteaza. Sa vedem ce facem acum. […] Din interior, eu sa ma schimb, nu sa il schimb eu, nici pe Gica, nici… eu sa am acest curaj sa vin: „nene, eu nu merit sa fiu Parlamentar, eu am facut politie politica, eu am facut asa, eu…” […] Pai noi nu vedem padurea de copaci, astia suntem, mereu aratam cu degetul pe celalalt.

Ioan Gyuri Pascu s-a nascut pe 31 august 1961, la Agnita. Desi scund, si-a dorit dintotdeauna sa ajunga un al doilea Cristian Gatu. Paradoxal, la una din orele de dirigentie, cand a fost intrebat ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare, a raspuns: „actor”. „De copil, mi-am dorit sa fac film. Sa joc in filme si sa fac muzica de film. Am facut cel mai putin acest lucru, dar nu conteaza: decat mult si fara rost, mai bine putin si prost”, spune Gyuri, care a jucat in filmul „O vara de neuitat” al lui Lucian Pintilie, pelicula premiata in 1994, la Cannes.

A fost intotdeauna atras de muzica – a facut parte din corul scolii, a invatat sa cante la pian, chitara, muzicuta, chiar si tobe. „De obicei, in viata mea, nu stiu de ce, de cate ori trebuia sa fac ceva, veneau si spuneau prima data: nu! Deci cand a trebuit sa invat la chitara, profesorul meu de pian – pentru ca eu voiam sa ajung handbalist precum Cristian Gatu – a vazut ca nu prea invat la pian… Maica-mea a zis: pai sa-l dam la chitara, are ureche, canta frumos. Nu, pana nu poa’ sa cuprinda chitara pana sus cu toate degetele, n-are rost sa-l dati. Bineinteles ca nici in ziua de azi nu pot sa cuprind cu degetele.”

In 1986 s-a alaturat grupului Divertis, pe care l-a parasit acum doi ani. „Acuma mi se pun doua intrebari: „De ce ati plecat de la Divertis? V-ati certat sau…?” Sau: „Ati slabit cam mult: Ati vrut dumneavoastra sau…?” glumeste Gyuri in legatura cu acest subiect.

In 1993, piesa „Tara arde si babele se piaptana” era desemnata piesa anului in ancheta EVZ. In acelasi an, Radio Contact ii oferea premiul Compozitorul Anului.

„Eu am avut o viata tumultuoasa. In ultimii 7-8 ani am devenit ceva mai intelept si am inteles ca e o tampenie sa pastrezi aceste lucruri si sa nu le spui, sa le tii ca pe o chestie intima. Mie-mi place sa traiesc in prezent. Si atunci, fiind un prezent continuu, acest curaj de a fi sincer e un lucru foarte mare. Si, intr-un fel, daca toti artistii ar avea curajul sa faca asa, va dati seama ca incet-incet ar disparea meseria de paparazzi.

Discografie: Mixed Grill (1993), Masina cu jazzolina (1994), Caseta pentru minte, inima si gura (1996), Ganduri nevinovate (1997), Povestile lui Gyuri (1999), Lasa (muzica de casa) (2000), Stangul de a visa (2002), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joaca (2004), 12 ani, 12 balade (2005), La jumatatea vietii (2007).