​VIDEO Este inadmisibil sa chemi publicul in niste imobile care in orice moment se pot prabusi peste el – interviu cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu. Plus: Cumintenia pamantului ar putea fi cumparata din donatii

​Din circa 70 de cinematografe RADEF, doar 17 mai functioneaza, si acestea in conditii nepotrivite, a declarat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, intr-un interviu acordat HotNews.ro. In ceea ce priveste Rosia Montana, situl a fost introdus pe lista tentativa a UNESCO, iar ministerul are un program pentru reprofesionalizarea oamenilor din zona si reducerea saraciei. „Cumintenia pamantului” ar putea fi cumparata cu bani din donatii, pe principiul „Dati un leu pentru Ateneu!”, iar Biblioteca Nationala a Romaniei va avea in sfarsit un restaurant si o cafenea. In ceeea ce priveste institutiile de cultura aflate in cladiri cu risc seismic, ministrul spune ca este bine ca in sfarsit acestea s-au inchis fiindaca oamenii erau chemati la spectacol „intr-un sicriu”, iar consolidarea cladirilor trebuie sa se faca si se va putea face abia dupa modificarea legii, sa nu mai fie nevoie de acordul tuturor proprietarilor.

Filmare si editare video: Balázs Nitsch-Petioky / Video realizat cu echipament Nikon

Reporter: Ce aveti de gand sa faceti cu Biblioteca Nationala? Proiectul de modernizare a costat 130 milioane de euro, iar la inaugurare s-a promis ca acolo se vor intampla diverse evenimente, ca va fi un loc viu, conectat cu exteriorul, cu Dambovita, cu orasul. Pana acum nu am vazut nimic, e un spatiu asa inchis, cu usile inchise.

Vlad Alexandrescu:Nu, nu este un spatiu inchis, e un spatiu deschis. E un spatiu foarte frumos. E o cladire moderna care are o infrastructura foarte la zi, contemporana, foarte adaptata unei biblioteci nationale. Biblioteca are alte probleme, dar in ceea ce priveste spatiul in care functioneaza, cred ca nu se poate plange.

Reporter: Totusi era vorba despre un amfiteatru in exterior, de o cafenea.

Vlad Alexandrescu: In ceea ce priveste deschiderea bibliotecii catre exterior si mie mi se pare ca inca nu suntem la standardele la care ar trebui sa fim. Cladirea este impozanta, dar nu e conectata cu orasul, cu raul care inca ramane o …

Reporter: Este neingrijit si pute.

Vlad Alexandrescu: Conectarea cu natura lasa mult de dorit. Cred ca aici si orasul ar putea sa faca foarte mult, ca din cate am auzit sunt sobolani pe aceste cheiuri ale Dambovitei, si aici putem vorbi despre deratizare, dar totusi, e o cladire care din punct de vedere a deschiderii catre oras, ca sa folosesc o expresie celebra, „are un potential imens”, in sensul in care imi doresc ca aceasta cladire sa fie mai deschisa catre oras.

In primul rand realizarea unui restaurant. Este inadmisibil ca o biblioteca nationala a unei capitale dintr-un oras european sa nu aiba o structura prin care sa ofere alimentatie publica unei cifre de cititori care probabil ca depaseste mia in fiecare zi, si care sta acolo pentru a citi, pentru a se documenta, pentru a face cercetari. Acest spatiu al unui restaurant exista, e in proiectul cladirii. El este la primul nivel, exact cand va uitati la Biblioteca dinspre Piata Unirii, este chiar in deschiderea catre cotul acesta al Dambovitei, un spatiu care s-ar putea deschide prin usile-fereastra catre exterior. Este singurul spatiu care a ramas in chip bizar, nedespartit, nepartajat intre Biblioteca si Ministerul Culturii. Acum am promovat o HG prin care Ministerul Culturii da acest spatiu Bibliotecii Nationale pentru a face inauntru ceea ce proiectantul deja prevazuse, un restaurant.

Reporter: Deci vom avea un restaurant la Biblioteca Nationala.

Vlad Alexandrescu: Vrem un restaurant in care cititorii sa vina, sa-si petreaca timpul la pranz, sa iasa intr-un spatiu intermediar intre biblioteca si oras. Altceva foarte important este sa dam oarecare suflu acestei institutii. Este o institutie care a fost ingenuncheata prin ani de zile in care a functionat sub parametrii, in care i s-a promis ca se va muta in noul sediu si nu s-a mutat. Stiti ca noul sediu a trenat enorm pana a putut fi inaugurat. Aceasta mutare prelungita, o foarte mare parte din colectie a stat in cutii, sta in continuare in cutii din cauza absentei unor rafturi necesare pentru a pune tot patrimoniul, toate cartiile la locul lor. Este o institutie care a fost multa vreme saracita de idei, de energie si de creativitate. In calatoria pe care am facut-o in Franta, acum doua saptamani, in delegatia Prim-Ministrului, am avut contacte la nivelul Ministerului Culturi franceze si la nivelul Bibliotecii Nationale a Frantei, care este una dintre cele mai mari biblioteci nationale din lume, un spatiu superb si cu foarte multe activitati, si am cerut sprijin, asistenta, know-how pentru aducerea la nivel in toate aceste domenii a Bibliotecii Nationale din Romania si am primit asigurari ca vom avea o participare activa. Ma sprijin foarte mult pe expertiza Bibliotecii Nationale Franceze care organizeaza multiple activitati, mai ales in zona gradinilor, activitati de interactiune cu publicul, cu publicul generalist nu neaparat cu cercetatorii.

Reporter: Asta era intrebarea. La Biblioteca Nationala te duci numai daca vrei sa citesti ceva. Este foarte bine ca exista spatiul acesta pentru persoanele care vor sa studieze, dar eu am fost la muzee, la alte biblioteci din alte orase, unde oamenii se intalnesc, vin sa vada o expozitie, adica este un spatiu al orasului.

Vlad Alexandrescu: Da. Trebuie sa devina un spatiu al orasului, al activitatiilor creative asociate cu arta, cu cultura scrisa. Trebuie sa devina un loc de intalnire pentru scriitori, pentru copy-writeri. Trebuie sa fie mult mai mult decat ceea ce este. Trebuie de asemenea sa devina un plaman al activitatii de digitizare a patrimoniului scris din Romania.

Reporter: Stiu ca era un proiect anuntat chiar la inaugurarea noului spatiu.

Vlad Alexandrescu: Da. Din pacate, ei deocamdata sunt sufocati de lipsa de spatiu online, de spatiu informatic. Pentru asta si trebuie sa le dam resursele necesare pentru a-si creea acest buffer, pentru a deveni intr-adevar activi in mediul online, in primul prin proiecte de digitizare. Si aici trebuie sa amintim „Gallica” ca exemplu de buna practica in ceea ce priveste digitizarea, deci „Gallica” este cel mai mare proiect din lume in ceea ce priveste digitizarea de cultura scrisa, e cel desfasurat de Biblioteca Nationala a Frantei, iar Biblioteca Nationala a Frantei ne-a oferit sprijin pentru integrarea Bibliotecii Nationale a Romaniei in reteaua internationala a bibliotecilor francofone, un spatiu pe care vrem sa-l castigam.

Reporter: Ce se intampla cu patrimoniul RADEF? Sunt o multime de cinematografe, teatre de vara, gradina Capitol, aflate in paragina. Am vazut ca ati inceput sa le dati catre Administratiile locale, Cinema Gloria, Cinema Favorit. Dar ce se intampla cu restul? Ce decizie veti lua?

Vlad Alexandrescu: Romania Film, RADEF, este o regie autonoma aflata sub autoritatea Ministerului Culturii care se finanteaza singura din venituri proprii. De aceea rolul Consiliului de Administratie al acestei Regii este vital pentru viitorul ei deoarece principalele atributii in redresarea RADEF se gasesc practic in exercitiul acestui consiliu de administratie. De viitorul regiei depinde revigorarea sistemului de sali de cinematograf din tara, in masura in care aceste sali au mai ramas in administrarea RADEF. Am anuntat deja un concurs public de recrutare a viitorilor membri ai Consiliului de Administratie al Romania Film, un moment foarte important deoarece nu a existat pana acum, in ultimii ani, vreun consiliu care sa fie complet, si care sa nu fie interimar, ceea ce a condus in tot acest timp la decizii si la situatii care s-au dovedit dezastruoase pentru aceasta regie autonoma. Am speranta ca la acest concurs vor participa oameni competenti din breasla cinematografica si ca in cel mai scurt timp posibil, viitorul consiliu va propune un proiect de restructurare si de reorganizare completa, coerenta si viabila pentru RADEF. Inca o data incercam sa o facem sa functioneze potrivit Ordonantei 109 care aduce modelul functionarii din intreprinderile private, in orizontul Administratiei Publice, deci practic transformam RADEF sau o facem sa functioneze potrivit unei societati comerciale competitive care sa administreze patrimoniul pe care il are in subordine.

Reporter: Aveti idee cate dintre cinematografele RADEF mai functioneaza si cate sunt inchise? Si cate mai are?

Vlad Alexandrescu: Sunt circa 70 de sali in toata tara, dintre care doar 17 mai functioneaza ca sali de cinematograf. Restul au fost transformate, practic natura activitatiilor lor s-a transformat si nu mai servesc interesul cinematografic, deci practic in momentul de fata fac altceva, fac bingo, evenimente private, fac sau nu fac nimic, deci in orice caz nu mai au nicio legatura cu cinematografia. Dintre cele 17 care au legatura cu cinematografia, vestea tot atat de proasta sau si mai proasta este ca putine mai functioneaza la parametrii la care ar mai trebui sa functioneze. Am fost la Iasi saptamana trecuta si am vazut doua sali de cinematograf, Victoria si Republica, in care activitatea este foarte redusa sau inexistenta. De pilda, la Victoria pot sa va informez ca nu exista caldura. La Union, in Bucuresti, de pilda nu exista caldura. Deci sa te duci la cinematograf, sa stai la 5 grade, intr-o sala in care sunt infiltratii din acoperis, in care scaunele sunt aceleasi cu cele din anii ’70, si in care eventual calitatea proiectiei cinematografice este sub medie.

Reporter: Si modernizarea pe banii cui ar urma sa fie facuta?

Vlad Alexandrescu: Asta spun, deci este o societate practic intr-o stare catastrofala de administrare. Incercam sa pornim de la administrare pentru ca o tratam ca pe o intreprindere si schimbam consiliul de administratie caruia ii dam mandatul de a revitaliza si de a o trata ca pe o companie privata, fiindca de fapt ea asta este.

Reporter: Va oferi si Ministerul ajutor?

Vlad Alexandrescu: Sigur ca Ministerul Culturii trebuie sa dea primul, inclusiv prin legislatie, si aici stiti ca avem proiectul acesta de o noua lege a cinematografiei, care sa ofere practic cinematografului romanesc sansele pe care le merita cu prisosinta, de a beneficia de sedinte de cinema, de proiectii.

Reporter: La cinematografele private, de exemplu, pentru o familie intrarea costa circa 100 lei.

Vlad Alexandrescu: Da, e prea scump. Si aici cred ca va trebui sa avem discutii si cu societatiile care detin aceste multiplexuri, pentru ca exista deja in actuala lege o prevedere foarte precisa cu privire la procentul pe care trebuie sa il aiba cinematograful autohton. Probabil ca este prea mic, dar in orice caz exista, si nu prin plasarea acestor proiectii luni la ora 11 dimineata se poate rezolva aceasta prevedere legala. Dar astea sunt doua lucruri diferite. Una este RADEF Romania Film cu ansamblul de sali pe care il are in administrare si alta este discutia cu operatorii privati.

Reporter: Cand vom avea noua lege a cinematografiei si ce schimbari o sa aduca ea, daca ati avut discutii pana acum?

Vlad Alexandrescu: Da, am avut discutii. Este un grup de lucru la nivelul Ministerului Culturii. Este un proces extrem de complex care trebuie sa identifice toate problemele, un proces de deliberare in care trebuie sa intre toti reprezentativii in domeniul cinematografiei din Romania. Aici vreau sa subliniez ca sunt mai multe generatii de artisti, de oameni de cinema, este generatia mai veche, garantul moral al vechii Legi a cinematografiei, cea care este acum in vigoare, este generatia regizorilor pe val ca sa zic asa, care au castigat premii internationale importante – Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Cornel Porumboiu – si mai exista o generatie si mai tanara de oameni de cinema care s-au ilustrat si au realizari foarte bune si vin cu alte puncte de vedere foarte interesante. Noi va trebui sa facem cumva sa incercam sa aparam interesul public in sensul de a da sanse tuturor si de a putea acoperi acest proiect larg. Acest proiect al Legii cinematografiei este gandit sa iasa undeva in toamna, tot asa cum posibilitatea de a intra direct in circuitul legislativ.

Reporter: Ce se intampla cu fosta Scoala 80, declasata de Primaria sectorului 3 si macelarita dupa parerea societatii civile? Ordinul de clasare a fost anulat de Salvati Bucurestiul, iar d-voastra nu ati facut recurs. Poate fi obligata Primaria sectorului 3 sa aduca monumentul la forma initiala?

Vlad Alexandrescu: Am declarat ca nu fac recurs. Eu nu pot sa iau nicio masura ca ministrul al Culturii. Aici numai instanta poate dispune si stiti ca Asociatia Salvati Bucurestiul continua procesul in sensul in care doreste practic, fiindca s-a oprit recursul, sa mearga mai departe si sa responsabilizeze pe cei care au dat atunci avizul. Aici nu ma pot pronunta cu privire la natura juridica a chestiunii, trebuie sa se pronunte instantele. In orice caz, Ministerul Culturii este foarte convins ca acesta a fost unul dintre cazurile paradigmatice unde Comisia Nationala a Monumentelor Istorice s-ar fi putut pronunta in favoarea pastrarii monumentului, dar ministrul a preferat sa promoveze o parere contrara. Si strict, daca vreti tehnic, ministrul, cu toate ca avea un aviz contrar de la Directie, a preferat sa spuna ca nu a existat cvorum al CNMI sau nu s-a convocat in termen. Aici ministrul ar fi putut sa astepte sa existe o sedinta regulamentar constituita a CNMI care sa dea un aviz clar.

Reporter: Cei care au semnat acest aviz mai sunt in functie?

Vlad Alexandrescu: Nu pot sa va spun, nu sunt pregatit sa va raspund la aceasta intrebare, trebuie sa ma interesez. In orice caz, ceea ce vreau sa va spun este ca acest exemplu este unul dintre exemplele care au stat la baza motivatiei mele de a schimba Legea 422/2001, in sensul ca ministrul nu poate sa ia o decizie contrara Comsiei in cazul in care este vorba despre respectarea patrimoniului istoric.

Reporter: Mai exista vreo sansa ca MC sa exercite dreptul de preemtiune pentru „Cumintenia Pamantului”? Stiu ca nu ati primit banii necesari.

Vlad Alexandrescu: Nu am primit banii necesari. In momentul de fata nu avem banii pentru asta. Si stiti ca am anuntat o initiativa mai larga de creare a unui fond national de subscriptie pentru ca Ministerul Culturii sa isi poata exercita dreptul de preemtiune in achizitia de opere de arta romaneasca atunci cand ele se vand pe piata libera. Sigur, aici, „Cumintenia pamantului” poate functiona ca un teaser. Este un lucru care a creat o asteptare la nivel national, dar tot atat de importante mi se par vanzarile pe piata libera a unor panze, tablouri de importanta exceptionala din categoria A, cum ar fi panze de Pallady, de Tonitza, de Petrascu, unde tot asa, noi asistam practic neputinciosi la faptul ca ele sunt vandute, nu faptul ca sunt vandute ne ingrijoreaza, ci faptul ca ele trec din circuitul public unde au fost pana acum in circuitul privat si uneori intr-un circuit in care nu le mai vede nimeni, fiindca si colectionarii privati pot alege sa le expuna in spatiul public, in muzee.

Reporter: Deci, pentru „Cumintenia pamantului” mai este vreo sansa?

Vlad Alexandrescu: Pentru „Cumintenia pamantului” eu cred ca discutia trebuie largita. Vreau sa anunt crearea unui astfel de fond national si in masura in care romanii isi vor dori ca aceasta opera exceptionala, una dintre putinele opere ale lui Brancusi care se mai afla pe teritoriul Romaniei, sa ramana in circuitul public, va trebui sa demonstram ca exista un efort national in acest sens.

Reporter: Acest fond ar insemna contributii private sau contributii de la bugetul de stat?

Vlad Alexandrescu: Contributii private.

Reporter: Ca „Dati un leu pentru Ateneu!”?

Vlad Alexandrescu: Da, un model de succes prin care s-a edificat un Ateneu, un templu nu numai al artei, dar si al dezbaterii publice. Va amintesc ca Ateneul a functionat foarte multa vreme ca un loc al dezbaterii, conferintele Ateneului, un loc al consacrarii publice. Este un model de succes. Daca el a functionat in secolul XIX, nu va de ce nu l-am importa in secolul XXI.

Reporter: Sunteti multumit de ce se intampla la ICR si de actuala conducere?

Vlad Alexandrescu: ICR a suferit niste grave prejudicii de imagine dupa plecarea lui Horia Roman Patapievici, moment in care si bugetul lui a fost prabusit si echipa de acolo a fost deprofesionalizata, a pierdut o buna parte din credibilitatea pe care o castigase cu greu in spatiul public, s-a pierdut functionarea pe baza unor comisii independente, unor jurizari independente care se pronuntau in toate finantarile importante. Practic, toata finantarea era supusa deciziei unor jurii independente. Deci, a fost o lovitura dezastruoasa pe care a primit-o cultura romananeasca la nivelul anului 2012. Nu vreau sa pronunt nume. Pe mine ma intereseaza institutia. Institutia a suferit o pierdere masiva de credit, justificata de tot ce s-a intamplat acolo. In momentul de fata, am vazut ca exista un efort al institutiei de a se redresa, de a se reconecta cu actori culturali, cu mediul profesional. Am avut doua intalniri cu domnul Radu Boroianu. Cred ca as mentiona doua proiecte care mi se par castigatoare acolo, din capul locului si care cred ca ar trebui sa beneficieze de atentia publicului.

In primul rand, Centrul National al Cartii care atunci cand a fost creat a fost creat pe modelul francez si care se ocupa cu programele de traduceri din literatura roamana in limbi de circulatie internationala si cu publicarea operelor traduse la edituri din strainatate, nu la edituri din Romania destinate pur si simplu folosirii fondurilor editurilor locale pentru beneficiile unor dulapuri care se tot amplifica cu tiraje nevandute. Mi se pare foarte important ca acest program sa continue, sa beneficieze de finantare si de atentie in continuare.

Al doilea proiect care mi se pare important la ICR este parteneriatul pe care ICR il pregateste cu Centre national du livre. Aici as vrea sa evoc si un program unde protocolul a fost semnat tot in perioada Patapievici, dar el s-a desfasurat dupa plecarea lui Patapievici, un atelier de traduceri din franceaza in romana, de fapt un program de trainning pentru traducatorii romani in materie de stiinte umaniste. Am participat si eu la acest program, il cunosc bine, din pacate a durat doar un an, un an si jumatate, nu a mai fost reluat din pricina ICR care in perioada respectiva nu a acordat atentie si cred ca el ar trebui reluat si amplificat in sensul de a avea pe de o parte un trainning in materie de stiinte umaniste si pe de alta parte un trainning de traduceri literare. Ar fi un complement al Centrului National al Cartii care functioneaza in subordinea lor si care ar putea sa beneficieze practic de acest trainning al traducatorilor. Sunt doua lucruri care mi-au atras atentia acolo, sigur ca sunt si alte lucruri, si nu as vrea in vreun fel sa interfer cu conducerea ICR. Noi sprijinim tot ce se intampla in acest domeniu. Mi se pare foarte important ca ICR-ul reprezinta o vitrina a culturii romanesti in strainatate.

Reporter: Rosia Monta a fost declarata sit istoric de categoria A la inceputul acestui an si ati sesizat DNA in privinta unor nereguli petrecute in acest caz. Despre ce nereguli este vorba si ce se intampla mai departe?

Vlad Alexandrescu: Stiti ca lista monumentelor istorice din 2015, pe care am promovat-o printr-un ordin de ministru la 30 decembrie 2015, si care trebuie sa se publice zilele acestea in Monitorul Oficial, nu aduce nou faptul ca situl arheologic Alburnus Maior – Rosia Montana este clasat in grupa A, adica in grupa monumentelor de valoare nationala si internationala. Modificarea se refera la localizarea acestui sit pe lista. In lista din 2010, situl nu avea o localizare ci doar componentele acestui sit erau trecute acolo. Localizarea a disparut inca de la lista din 2004 in mod foarte suspect. Lista anterioara celei din 2004, care era tocmai lista din 1992, care este considerata o baza de referinta pentru toata legislatia din domeniu, oferea si localizarea pe care noi am preluat-o in noua lista din 2015. Aceasta localizare, oferita inca din 1992, este intreaga localitate pe o raza de 2km. Acest lucru este foarte important deoarece asigura protectie tuturor galeriilor din perioada romana, care practic reprezinta patrimoniul arheologic in privinta mineritului de la Roasia Montana. Nu mai exista nicaieri in lume galerii romane in picioare, care pot fi vizitate. Aceste galereii sunt circa 8 km de galerii subterane si reprezinta singura exploatare aurifera de epoca romana care s-a conservat.

Aceasta este grija pentru patrimoniul arheologic. Acum, ceea ce este foarte important este ca noi nu putem trata patrimoniul fara sa ne ocupam si de oamenii care sunt acolo, si de aceea este foarte important sa se inteleaga ca promovarea patrimoniului in lista UNESCO trebuie se se acompanieze de un program de reconversie profesionala a zonei, de dezvoltare socio-economica a zonei si suntem pe cale, impreuna cu mai multe ministere, sa montam un proiect pilot in care sa facem sa functioneze Rosia Montana ca un proiect pilot intr-un program prin care vrem sa redresam saracia la nivel rural. Acolo este un exeplu de saracie la nivel rural, de reconversie a unei zone mono-industriale, erau oameni care traiau din minerit, practic mineritul la nivelul exploatarii aurifere a incetat, acolo nu se mai face exploatare aurifera si acesti oameni trebuie sa primeasca cumva altceva fiindca e clar ca ei nu pot trai doar din agricultura.

Ca sa va raspund si la intrebarea legata de DNA. Da, exista suspiciuni de nereguli, de conflict de interese, poate chiar mai mult decat atat, in functionarea Institutului National al Patrimoniului in ultimii ani si in acest sens exista un dosar care a fost inaintat de catre INP la DNA, in care deocamdata doar se semnaleaza unele suspiciuni. Sigur, mai departe trebuie sa se pronunte organele de ancheta, nici Ministerul Culturii, nici Institutul nu are nici abilitatea, nici competenta nici atributia de a se pronunta.

Reporter: Ati spus ca ati demarat introducerea pe lista tentativa a UNESCO pentru Rosia Montana. Aveti idee care sunt repercursiunile economice ale acestei decizii, un eventual litigiu cu RMGC si daunele pe care le-ar putea cere compania?

Vlad Alexandrescu: Nicio repercursiune. In momentul de fata la Rosia Montana nu exista nicio exploatare aurifera. La nivelul societatii am inteles ca sunt circa 20 de angajati din populatia locala care asigura paza obiectivelor pe care firma le are in zona. Deci nu exista o populatie care sa lucreze acolo si sa isi piarda locul de munca.

Reporter: Nu, dar compania va spune ca are un contract cu statul roman si ca pierde niste bani si probabil se va adresa instantei…

Vlad Alexandrescu: Aici, eu nu ma pot pronunta. Este clar ca exista niste interese economice. Eu cred, ca abordare generala, ca un proiect de exploatare miniera aurifera, conform legislatiei acestei tari in care eu traiesc, trebuie sa parcurga un anumit circuit de avizare, care in cazul de fata comporta mai multe ministere, Ministerul Culturii – pentru patrimoniul arheologic, Ministerul Mediului pentru respectarea conditiilor de mediu etc. Din punctul meu de vedere, acest circuit nu a fost parcurs, pentru nu au existat toate avizele si nu stiu, si aici eu vorbesc ca un simplu cetatean, nu ca ministru al Culturii, nu stiu ce companie ar putea pretinde daune pentru ca nu a obtinut avizele necesare pentru exploatarea legala.

Reporter: Deci, d-voastra spuneti ca RMGC nu a parcurs tot traseul pentru obtinerea avizelor, deci nu ar avea de ce sa ceara daune.

Vlad Alexandrescu: Inca o data, este opinia unui cetatean, nu reflecta parerea mea oficiala. Eu, ca oficial, trebuie sa apar patrimoniul. Asta este misiunea ministrului Culturii si cred ca aceasta este misiunea ministrului Culturii in orice tara civilizata. Eu ca oficial cred impreuna cu Institutul National al Patrimoniului, cu toate comisiile MC, ca acolo trebuie sa protejam un sit de valoare mondiala. Acesta este punctul meu de vedere.

Reporter: Ce se intampla cu cinematografele si teatrele care s-au inchis dupa aplicarea legii care interzice activitatile cu public in cladirile cu bulina?

Vlad Alexandrescu: In ceea ce priveste inchiderea teatrelor si cinematografelor, asa cum am spus, si este un puct de vedere pe care nu mi l-am schimbat, acele institutii functionau ca niste sicrie. Este inadmisibil sa chemi publicul in niste imobile care in orice moment, la o catastrofa naturala, se pot prabusi peste el. Este o dovada de iresponsabilitate si dispret a drepturilor omului – omul are dreptul la sanatate si la viata – cata vreme stii ca la un moment dat acolo va fi o catastrofa. Eu nu inteleg ca cetatean al Romaniei cum timp de 25 ani publicul a putut fi chemat de catre institutii publice de cultura, este vorba de stat aici, sa vada niste spectacole de teatru sau filme in niste cladiri care in orice moment se puteau prabusi pentru el. Unu.

Doi. Da, ele au fost inchise in sfarsit, ne bucuram de acest fapt, adica acest lucru nu se mai putea continua pur si simplu, era un scandal moral. Ce facem? Pai, ce putem face? Este foarte clar ce putem face. Unu – trebuie sa deplasam aceste institutii, provizoriu, in niste spatii in care pot sa isi desfasoare activitatea fiindca nici actorii, nici regizorii, nici publicul cultivat din Romania, consumatorul de cultura, nu are nicio vina, el trebuie sa vada mai departe aceste spectacole. Si aici, este foarte important sa incercam, impreuna cu primariile, sa gasim niste spatii, dar ele nu pot fi decat provizorii. Doi – trebuie sa consolidam centrul Bucurestiului si centrul oraselor afectate. Lucrul asta nu se poate face fara o modificare a faimoasei Ordonante 20/1994 care prevede ca pentru lucrarile de consolidare si reabilitare a cladirilor afectate de risc seismic este nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Ori, daca vorbim de blocul Patria, de pilda, avem cinema Patria la parter si 9 etaje de apartamente si garsoniere care numara sute de proprietari. Deci, cum spuneam si mai devreme, daca nu schimbam optica legislativa si nu introducem sub justificarea protectiei civile o procedura de urgenta si expropriere in cazul in care nu exista acordul proprietarilor, desigur, cu o justa despagubire, nu vom putea realiza nimic. Putem avea fonduri europene, sprijinul Bancii Mondiale, orice fel de facilitate financiara, daca nu modificam aceasta ordonanta care nu ne da posibilitatea sa intervenim pe cladiri, atunci nu vom putea face nimic, ne vom lamenta ca s-a evacuat centrul Bucurestiului samd. Ministerul Culturii este de doua ori interesat, in primul rand fiindca sunt institutii de cultura, apoi sunt cladiri monument istoric.

Reporter: Ce se intampla cu proiectul de ordonanta care vizeaza alegerea managerilor institutiilor de cultura prin concurs? Ati retras proiectul de ordonanta.

Vlad Alexandrescu: Aceasta ordonanta este o haina care ar trebui sa imbrace toate institutiile de cultura aflate in subordinea administratiei publice, fie ca este ea centrala sau locala. Pentru mine a fost foarte limpede din dezbaterea pe care am organizat-o la Ministerul Culturii, prima dezbatere organizata din 2007 incoace, de atunci nu s-a mai facut, ca punctele pe care le-am avansat pentru reformarea acestei Ordonante nu au fost in acord cu breslele care s-au exprimat. Si aici dl. Caramitru a venit si a spus niste lucruri foarte precise, muzeele au exprimat puncte de vedere si atunci am hotarat ca proiectul pe care l-am depus eu nu era destul de bun.

Reporter: Dar nu credeti ca presiunea actualilor directori de teatre care „tin cu dintii de scaun” ca sa citez tanara generatie de actori, este doar pentru a pastra puterea?

Vlad Alexandrescu: Eu cred ca nu se poate face o reforma in acest domeniu fara oamenii care sunt in acest domeniu. Exista, bineinteles, o susceptabilitate la nivel de generatii, dar eu nu cred ca trebuie transformata modificarea aceasta intr-un conflict intre generatii. Cred ca ceea ce este important, este sa avansam ideea profesionalismului, a competitivitatii si a eficientei in materie de management, lucrul cel mai important, si, da, a fost o lectie pentru mine pentru ca aici nu cred ca vom putea face pasi decat impreuna. Mi se pare foarte important ca si sectorul independent si actorii tineri si uniunile de creatie si reprezentantii teatrelor nationale din tara sa fie adusi la aceeasi masa si sa punem cap la cap un proiect mai amplu de modificare a acestei Ordonante. Toata lumea este de acord ca ea este insuficienta in momentul de fata si cred ca a fost ipoteza de lucru cea pe care am lansat-o. Sigur, ea s-a lovit mai degraba de opozitia unora decat a celorlalti, a convenit mai mult unora decat celorlalti. Eu cred ca acum este momentul in care intr-adevar s-au cristalizat niste opinii si toti acesti oameni trebuie adusi la masa de discutii si implicati intr-un proiect general de refacere a textului actului normativ. Este un lucru pe care l-am anuntat imediat dupa ce s-a incheiat dezbaterea respectiva, ca in mod sigur este nevoie de un proces de reflexie mai indelungat, si il vom face impreuna cu toti cei interesati.