VIDEO Filme de vazut la Festivalul de Film Experimental – neaparat “Maska”

Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) il readuce in acest an, intre 17 si 20 noiembrie, pe Peter Greenaway, prezinta in premiera Leul de Aur la Venetia 2011 – “Faust” de Aleksandr Sokurov, iar intre cele doua coperte vine cu scurtmetraje alese pe spranceana. Mai exact, pe spranceana regizoarei Adina Pintilie, curatorul festivalului. Printre acestea, “Maska”, unul dintre cele mai recente filme ale Fratilor Quay.

Gemenii Stephen si Timothy Quay s-au nascut in SUA, in 1947, dar si-au desavarsit educatia la The Royal College of Art din Londra. De la ilustratie de carte au trecut la animatie stop-motion si lungmetraje de fictiune, devenind unii dintre cei mai apreciati autori de animatie contemporani.

Fac filme ciudate si nelinistitoare. Personajele lor sunt fie desenate, fie oameni in carne si oase (ca in “In Absentia”, o animatie inspirata din povestea reala a unei femei schizofrenice care isi petrece timpul scriindu-i sotului, din ospiciu, scrisori cu o singura fraza – “Herzensschatzi komm”/”Vino, iubitule”) fie papusi de plastic (ca in “Street of Crocodiles” – cel mai apreciat film al lor de pana acum) ori papusi de portelan (ca in “Maska”).

Quay Brothers adapteaza adesea proza – “Streets of Crocodiles”, candidat la Palme d’Or in 1986, e inspirat din Bruno Scultz, iar “Maska” adapteaza povestirea omonima a lui Stanislaw Lem -, la fel cum lucreaza pe bucati muzicale deja compuse, ceea ce le permite sa construiasca vizual pe structura acestora.

Muzica atonala a lui Karlheinz Stockhausen completeaza lumea din “In Absentia”, care e lumea din mintea unei persoane schizofrenice. Muzica lui Krzysztof Penderecki a mai fost folosita in “The Shining”, “Wild at Heart” sau “Shutter Island”, dar “Maska” e primul film unde e integrata unei constructii vizuale similare ei.

Despre enigmaticii gemeni Quay s-a spus ca apartin universului unor Terry Gilliam, Tim Burton, Ernst, Bacon, Arcimboldo, Fragonard, Bosch si Escher. Ca au invatat nu doar de la Jan Švankmajer, caruia i-au dedicat filmul “The Cabinet of Jan Švankmajer”, dar poate mai mult de la un alt animator ceh, Walerian Borowczyk.

Ce e cert este ca filmele lor atat de greu de rezumat se adreseaza mai mult inconstientului, pe care incearca nu sa-l scoata cu burta la aer cat sa-l lumineze pe dinauntru, cu lanterna. “Maska” (productie Polonia-Marea Britanie 2010) e un SF atat de abstract incat isi musca coada.

Daca nu stii textul literar, nu intelegi decat esentialul. Duenna e un robot care indeplineste o misiune, la ordinul Regelui. Se indragosteste de Arrhodoes, simte gustul periculos al predestinarii dar cand Arrhodes o vede pe adevarata Duenna, e ucis de ea cu solemnitatea unui ritual.

Filmul se desfasoara mai mult in umbra. Figurile personajelor sunt sterse de spoturi de lumina. Regele e un fel de Dumnezeu mic si rosu la fata, care priveste de sus printr-un geam oval. Duenna e o papusa de portelan cu fata imobila si zambet permanent – acesta e doar invelisul (persona).

Cand trebuie sa-si ucida iubitul, papusa se deschide ca o carcasa si lasa loc adevaratei Duenna, un monstru metalic asemeni unui Alien sau unei calugarite, insecta care isi devoreaza masculul dupa imperechere.

Filmul e fascinant pentru senzatia ca adevaratul film se desfasoara in umbra cadrelor – asemeni unui aisberg, acolo unde nu patrunzi cu privirea. SF, love story, comentariu despre conditia umana, predestinare si imposibilitatea liberului arbitru, sau despre cautarea identitatii – orice varianta are cale libera. Nimic nu pare sa-i sperie pe cei doi gemeni mai mult decat lucrurile sigure, raspunsurile dintr-o bucata.

Alaturi de “Maska”, a doua editie a BIEFF aduce la Bucuresti si alte scurtmetraje interesante. “Casus belli”, de Yorgos Zois (Grecia), care a avut premiera in sectiunea Orizzonti a Festivalului de la Venetia, in 2010, e o metafora a realitatii pe care o traim toti si, mai ales, Grecia.

E construit ca un interminabil travelling (legat prin montaj), care pleaca de la o coada din supermarket. Cand ajunge la punctul terminus, coada se rastoarna ca un imens domino si revine la punctul initial – un cos de supermarket plin cu cumparaturi.

“Il Capo”, de Yuri Ancarani (Italia), e un frumos poem vizual filmat in Carrara, unde doua excavatoare colorate musca din marmura alba a muntelui, dirijate de un comandant care le comunica miscarile prin semne. Legatura om-masina capata in 15 minute dimensiunile unui balet. Minutia omului taie in fasii rezistenta muntelui.

In “The Photographers Wife” (Germania) Philip Widmann si Karsten Krause folosesc cateva dintre miile de fotografii pe care Eugen Gerbert, un fotograf amator german, le-a facut sotiei in peste 40 de ani.

Filmul, care a avut premiera la Festivalul Vision du Reel de la Nyon, reconstituie din imagini viata unui om care s-a dedicat unei singure obsesii – nu fotografia cat sotia. In statiune, in padure, acasa, pe strada, imbracata si mai ales goala, Gerti Gerbert a fost pentru el cel mai interesant subiect.

Unul dintre regizorii acestui film, Karsten Krause, facuse in 2009 un film asemanator si mult mai scurt, “You & Me” (Cinema Jury Prize la Oberhausen, 2010), o alta declaratie de dragoste alcatuita de asta data din imagini de “home movies”. In fiecare secventa, sotia vine spre sotul care o filmeaza, zambindu-i. Si acest film va fi aratat la Bucuresti.

“The Mirror” de Ramon & Pedro (Elvetia) inchide in sapte minute viata unui om. Autorii folosesc patru interpreti (trei dintre ei rude) pe care ii filmeaza dintr-un foc, in aceeasi pozitie – la chiuveta, in fata oglinzii. Pe repede-inainte, orice viata pare inutila si stereotipa.

“Sundays” de Valery Rosier (Belgia) aminteste de filmele lui Ulrich Seidl si arata in 14 minute ce fac oamenii duminica, dar poezia gesturilor marunte e lipsita de grotesc sau de ironie. Filmul a primit Premiul Kodak Discovery in sectiunea Semaine de la Critique, Cannes, 2011.

“Birth of a Nation” de Daya Cahen (Olanda) e un documentar care foloseste procedeul „split screen”-ului pentru a decupa, in 10 minute, viata de zi cu zi a unor fete intre 11 si 17 ani dintr-o scoala ruseasca unica in lume, unde sunt antrenate sa stie de toate – sa gateasca, sa cante, sa se machieze si, mai ales, sa foloseasca armele de foc. Cetateni destoinici ai patriei lor.

Nu in ultimul rand, selectia BIEFF include si “Cross”, de Marina Vroda (Franta-Ucraina), care a primit in acest an Palme d’Or-ul pentru scurtmetraj la Cannes, precum si scurtmetrajul care a primit Ursul de Aur la Berlinala 2011, “Nightfishing”, de Park Chan-wook si Park Chan-kyong, filmat in intregime pe iPhone 4.

Sintagma “film experimental” poate suna putin infricosator pentru publicul larg, desi cautarea unor noi cai de exprimare nu inseamna neaparat, ca sa folosim un epitet lansat de Gellu Naum, filme “moderno-simpatice” – care se dau destepte fara sa spuna nimic (sau fara ca nimeni sa inteleaga ceva.).

Un festival de film experimental cum e cel initiat anul trecut de Copel Moscu aduce sub aceasta umbrela filme de fictiune sau documentare ale caror calitatati principale sunt inventivitatea si originalitatea.

BIEFF se deschide cu Peter Greenaway si “Live Cinema VJ Performance – Lupercyclopedia” (cinema creat ad-hoc) – 17 noiembrie, ora 20, la Sala Polivalenta, incheindu-se cu proiectia celui mai recent film al rusului Aleksandr Sokurov, “Faust”, distins in acest an cu Leul de Aur la Venetia – 20 noiembrie, ora 21, la Cinema Pro.

BIEFF se desfasoara intre 17 si 20 noiembrie la Cinema Scala.