Sari direct la conținut

VIDEO Rusia acuză Ucraina că a bombardat un mall aglomerat din orașul ocupat Donețk

HotNews.ro
VIDEO Rusia acuză Ucraina că a bombardat un mall aglomerat din orașul ocupat Donețk
Centrul comercial Galaktika, din Donețk, în flăcări, 16 august 2024. Sursa foto: captură video The Moscow Times / X.com

Un centru comercial aglomerat din orașul ucrainean Donețk, aflat sub ocupația forțelor ruse, a luat foc vineri, în urma unor presupuse bombardamente ucrainene, informează The Moscow Times și Reuters.

Denis Pușilin, guvernatorul numit de Kremlin la conducerea zonelor ocupate din regiunea Donețk, a acuzat forțele ucrainene că au rănit cel puțin șapte civili în „bombardamente masive țintite” asupra sud-vestului orașului Donețk, capitala regională.

El a afirmat că atacurile au avariat un spital local și au incendiat centrul comercial Galaktika pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.

„Stingerea incendiului este complicată de mediul operațional care îi obligă pe lucrătorii Ministerului rus pentru Situații de Urgență să intervină de la o distanță sigură” pentru ei, a scris Pușilin, în mediul online.

Ucraina nu a comentat dacă forțele sale au fost în spatele atacurilor.

Înregistrările video ale martorilor oculari distribuite pe rețelele de socializare au arătat flăcări și fum negru gros înghițind în întregime o structură mare cu două etaje din fața unei parcări goale.

Agenția rusă de știri de stat RIA Novosti a arătat ulterior fațada distrusă a clădirii comerciale, în timp ce fumul continua să se ridice din spatele acesteia.

Agenția de presă TASS a relatat că este posibil ca două persoane să fi fost ucise în atacul asupra centrului comercial Galaktika.

„Preliminar, există informații despre cel puțin doi morți”, a scris TASS, citând serviciile locale de urgență, adăugând că bilanțul victimelor ar putea crește.

Kremlinul a anexat regiunea Donețk și alte trei regiuni ucrainene – Luhansk, Zaporojie, Herson – la sfârșitul anului 2022, chiar dacă forțele sale încă nu dețin complet controlul asupra acestor teritorii.

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro