Vlad Perju: Suspendarea Presedintelui de catre Parlament reprezinta o eroziune a sistemului semi-prezidential.

Referendumul de duminica schimba profund peisajul constitutional din Romania. Organizarea unui asemenea referendum, pentru a doua oara in cinci ani, si reactia institutiilor statului ridica intrebari in ce priveste capacitatea Constitutiei din 1991 de a face fata presiunilor vietii politice. Cand problema regimului constitutional (semi-prezidential sau parlamentar?) va reveni in actualitate, probabil dupa alegerile parlamentare, foarte mult va depinde de intelegerea semnificatiei referendumului de duminica. Dat fiind ca viitorul democratiei constitutionale in Romania ne priveste pe toti, se cuvine sa intelegem exact implicatiile evenimentelor in derulare.

Sfarsitul regimului semi-prezidential?

Potrivit Constitutiei din 1991, Romania este un regim semi-prezidential in care Presedintele si Guvernul isi impart puterea executiva. Cand Presedintele si Guvernul fac parte din aceeasi forta politica, regimurile semi-prezidentiale functioneaza fara blocaje institutionale majore. Blocaje vor aparea, insa ele sunt politice, nu institutionale, si se rezolva de obicei in interiorul partidului sau coalitiei la putere. Tandemul Iliescu-Vacaroiu si prima perioada a tandemului Constantinescu-Ciorbea sunt exemple ale unei asemenea dinamici politice.

Cand Presedintele face parte din partidul sau coalitia majoritare in parlament, constitutia unui regim semi-prezidential ii ofera acestuia o influenta politica asemenatoare cu a unui Presedinte intr-un regim prezidential. Flexibilitatea cadrului constitutional – cu alte cuvinte, plierea institutiilor pe structura rezultatului alegerilor – este unul dintre avantajele sistemelor semi-prezidentiale. Orice constitutie trebuie sa ofere fortei politice care a castigat alegerile mijloace pentru implementarea programului electoral. Din acest motiv, intemeierea cererii de suspendare a Presedintelui Basescu pe argumentul “uzurparii” puterii primului ministru, atat in 2007 cat si in evenimentele in curs, nu are nici un suport constitutional.

In realitate, rolul politic al Presedintelui intr-un asemenea context politic va depinde de mai multi factori. Un factor este optiunea Presedintelui insusi. Acesta poate opta pentru un rol mai mult sau mai putin activ in politica statului. Comparati, de exemplu, rolul politic al presedintelui Iiescu in mandatul din ’92 cu rolul mult mai detasat pe care acesta l-a asumat in perioada 2000-2004. Rolul Presedintelui depinde si de gradul sau de influenta in partidul ori coalitia la putere. Aici putem compara influenta redusa a presedintelui Constantinescu in timpul guvernului Vasile cu cea a presedintelui Basescu in perioada mandatului guvernului Boc. Dat fiind ca textul constitutional ofera doar un cadru pentru viata politica, dinamica influentei politice este in general determinata de factori politici.

Adevaratul test pentru sistemele semi-prezidentiale este acela al coabitarii. Aceasta este situatia in care Presedintele si Guvernul fac parte din forte politice opuse. Tensiunile politice sunt inevitabile in orice situatie de coabitare. Unele dintre aceste tensiuni politice se pot transforma in crize politice, iar crize politice devin uneori blocaje institutionale. Intr-o asemenea situatie se afla Romania in acest moment. Realegerea pentru un al doilea mandat, decalarea alegerilor pentru Presedinte si Parlament, erodarea suportului politic, stilul sau de conducere si radicalizarea adversarilor economici si politici – sunt cativa factori ce au facut ca presedintele Basescu sa se gaseasca de doua ori in situatii de coabitare, ambele esuate.

In regimurile semi-prezidentiale, blocajele institutionale pot fi solutionate in doua feluri. Prima este o solutie politica. Presedintele si Guvernul inteleg fie ca un asemenea blocaj dauneaza tarii, fie ca perpetuarea blocajelor ii va costa politic, in masura in care electoratul ii va considera responsabili de efectele blocajului institutional. Sub aceste presiuni – de constiinta sau/si de interes politic -, oamenii politici ajung la un compromis. Istoria constitutionala a coabitarilor din Franta ultimelor decenii ofera multe asemenea exemple.

O a doua cale de rezolvare a blocajelor intr-un regim semi-prezidential este calea constitutionala. Actorii politici isi pledeaza cauza in fata arbitrilor institutionali ai vietii politice: judecatorii constitutionali. Este extrem de important, intr-un regim semi-prezidential, ca regulile constitutionale privind impartirea puterii executive si relatia cu legislativul sa fie clare si integrate intr-un sistem coerent. In caz contrar, judecatorilor constitutionali chemati sa rezolve conflictele institutionale le va fi greu sa se apere in fata acuzatiilor inerente de partizanat politic, acuzatii ce, in timp, pot delegitima justitia constitutionala.

Cand, dintr-un motiv sau altul, criza institutionala nu se rezolva pe nici una dintre caile amintite mai sus, situatia devine critica. Sunt usor de imaginat diverse asemenea scenarii dupa referendumul de duminica. Este insa important de inteles de ce, din punct de vedere constitutional, organizarea referendumului este cel putin la fel de importanta ca rezultatele acestuia.

Suspendarea Presedintelui de catre Parlament reprezinta o eroziune a sistemului semi-prezidential. Contextul este cel bine cunoscut, iar caracterizarea constitutionala este si ea extrem de clara: Constitutia prevede ca Presedintele poate fi suspendat pentru fapte grave ce incalca textul constitutional; Curtea Constitutionala a interpretat suspendarea ca o sanctiune juridica, nu politica; Parlamentul a initiat de doua ori in ultimii cinci ani procedura de suspendare a Presedintelui; in ambele ocazii, Curtea s-a pronuntat fara echivoc ca Presedintele nu a comis fapte grave ce ar justifica suspendarea; indiferent de pozitia Curtii, Parlamentul a continuat procedura de suspendare. Actionand in acest fel, Parlamentul a transformat o procedura de sanctiune juridica intr-o procedura electorala. Dat fiind ca avizul Curtii Constitutionale este, conform Constitutiei, facultativ, si ca judecatorii Curtii au constatat interimatul functiei de Presedinte chiar dupa abuzarea de catre Parlament a procedurii de suspendare, deturnarea procedurii de suspendare a devenit un fapt constitutional. Prin urmare, Articolul 95 din Constitutie s-a transformat, contrar prevederilor Constitutiei si intentiei Adunarii Constituante, intr-o supapa pentru presiunea acumulata in viata politica.

O paranteza: Despre recomandarile Comisiei de la Venetia

In acest context, se cuvine precizat ca recomandarile Comisiei de la Venetia in privinta eliminarii cvorumului la referendum sunt irelevante in ce priveste referendumul de demitere a Presedintelui. Recomandarile Comisiei se refera la alte timpuri de referendumuri, si anume cele de politica legislativa. In asemenea cazuri, cand cetatenii sunt chemati sa se pronunte in privinta unor anumite politici precum casatoria personelor de acelasi sex sau alte politici sociale, Comisia a considerat ca absenteismul nu trebuie sa constituie un obscol in calea adoptarii masurilor legislative acceptate de cetatenii interesati. Insa cazul referendumului pentru suspendarea presedintelui din Romania este, evident, complet diferit. Aici avem de-a face cu o masura exceptionala – intreruperea inainte de termen a mandatului presedintelui ales – ce are consecinte majore asupra echilibrul puterilor in stat. Cetatenii nu se pot pronunta pe asemenea teme in absenta unor reguli stabilite in prealabil, tocmai pentru ca organizarea unui asemenea referendum este de obicei o metoda prin care actorii politici interesati violeaza regulile sistemului constitutional. Or, democratia constitutionala nu este democratie pura, in care cetatenii se exprima oricand si in orice materie. Democratia constitutionala este o democratie in care poporul suveran isi exprima vointa in cadrul unor reguli bine delimitate. Retineti acest aspect, pentru a intelege de ce referintele la recomandarile Comisiei de la Venetia – pe care le vom auzi din ce in ce mai des in saptamanile urmatoare – sunt complet irelevante in contextul referendumului de duminica.

Romania – Regim parlamentar?

Spuneam ca Articolul 95 a devenit o supapa pentru presiunea acumulata in viata politica. Acest mecanism nu exista in alte sisteme semi-prezidentiale pentru ca (a) acestea nu cunosc institutia suspendarii Presedintelui si (b) ele instituie alte mecanisme de deblocare a institutiilor statului. Spre exemplu, constitutii precum cea a Frantei acorda presedintelui puterea de a dizolva adunarea legislativa. Desi sistemul constitutional romanesc a fost in mare parte preluat din cel francez, experienta comunismului in Romania a facut ca Adunarea Constituanta sa nu ii acorde aceasta putere presedintelui Romaniei. Multi ani mai tarziu, Presedintele Basescu a militat pentru modificarea Constitutiei in sensul includerii unui asemenea mecanism, insa a facut-o intr-un moment cand nu mai dispunea de suficient sprijin politic.

Considerat ca fapt constitutional, folosirea procedurii de suspendare a Presedintelui in situatii de coabitare pare a inclina regimul constitutional romanesc in directia parlamentarismului. Un asemenea regim, care a fost sustinut public de actuala putere politica, si mai ales de Partidul National Liberal, este caracterizat de faptul ca Presedintele este ales de Parlament si are un rol pur simbolic. Guvernul detine intreaga putere executiva, este votat de Parlament si depinde de acesta pentru sustinere politica.

La prima vedere, s-ar parea ca, daca sistemul semi-prezidential al Constitutiei din 1991 nu face fata presiunii vietii politice, atunci trebuie inlocuit cu un altul. Este un regim parlamentar o varianta plauzibila pentru Romania?

Discutia este complexa insa cel putin urmatoarele considerente trebuie avute in vedere. Sub regimul Constitutiei din 1991, Parlamentul Romaniei a avut constant o credibilitate redusa. Este adevarat ca acelasi lucru se poate afirma despre parlamentele multor state democratice, care sunt perceputa ca institutii cu proceduri extrem de lente, de multe ori corupte si cu reprezentati prost pregatiti a reprezenta pe cetateni. Insa situatia Romaniei are specificul sau. In Romania, Parlamentul a fost in mod constant tinta atacurilor actorilor politici. Spre exemplu, Presedintele Basescu a exploatat constant efectele de-credibilizarii Parlamentului in fata electoratului. Reforma in sensul Parlamentului unicameral, care este straina traditiei constitutionale a Romaniei, si a reducerii numarului de parlamentari au fost propuse cu scopuri electorale. Chiar daca ar fi aplicate, ele nu ar imbunatati reputatia forului legislativ.

In aceste conditii, trecerea la un regim parlamentar, pe fondul necredibilizarii institutiei Parlamentului, ar putea avea efecte devastatoare. Un efect posibil este instabilitatea politica. Regimurile parlamentare cu sisteme de reprezentare proportionale sunt susceptibile la fragmentarea politica, data fiind incapacitatea cronica de a forma, si de a mentine la putere, un guvern. Este adevarat ca in unele tari in asemenea situatii (spre exemplu, Italia in anii ’90) au rezistat la asemenea presiuni, insa cheia succesului lor a fost stabilitatea economica. Romania nu are un sistem economic asemanator. Un alt efect, in conditiile erodarii increderii in Parlament, ar fi detasarea electoratului de viata politica si apropierea de armata si biserica, chiar mai pronuntata decat in ultimii ani. Impactul asupra democratiei ar fi profund. Viitorul democratiei in Romania este legat de cel al Parlamentului.

Pe masura ce ne apropiem de referendumul de duminica, si in saptamanile urmatoare, atentia intregii opinii publice se va concentra pe acest eveniment. Insa indiferent de consecintele politice pe termen imediat si mediu, nu trebuie uitat ca referendumul are o semnificatie constitutionala profunda si pe termen lung. Aceasta trebuie inteleasa lucid si obiectiv, oricat de mare este efortul necesar separarii dreptului de politica. Viitorul democratiei constitutionale in Romania depinde de acest efort.

Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro