Sari direct la conținut

Vladimir Putin îl trimite pe Șoigu într-o vizită oficială în Coreea de Nord, prima acceptată de Kim Jong-un după 3 ani de izolare totală

HotNews.ro
Preşedintele rus Vladimir Puin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu la forumul Army 2022, Foto: Mikhail Klimentyev / AP / Profimedia
Preşedintele rus Vladimir Puin şi ministrul rus al apărării Serghei Şoigu la forumul Army 2022, Foto: Mikhail Klimentyev / AP / Profimedia

O delegație rusă condusă de ministrul apărării Serghei Șoigu va vizita Coreea de Nord săptămâna aceasta, alăturându-se astfel delegației chineze deja anunțate ca parte a primei vizite străine în țara comunistă după izbucnirea pandemiei de COVID-19, relatează Reuters.

Anunțul făcut de televiziunea de stat nord-coreeană KCNA vine la doar o zi după ce tot aceasta a anunțat vizita delegației chineze la Phenian pentru a celebra a 70-a aniversare a „Zilei Victoriei” în Războiul Coreean.

Delegația chineză va fi condusă de Li Hongzhong, un membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, aceasta urmând să participe la celebrările marcate de aniversarea a 70 de ani de la încheierea Războiului din Coreea.

Coreea de Nord și-a închis toate granițele la începutul lui 2020, refuzând inclusiv schimburile comerciale și pe cele diplomatice, din cauza temerilor legate de răspândirea coronavirusului.

Situația a provocat o criză alimentară fără precedent de la foametea din anii 1990, însă datele privind anvergura dezastrului sunt limitate de secretomania extremă a regimului lui Kim Jong-un.

Coreea de Nord se referă la data de 27 iulie 1953, când a fost semnat armistițiul care a pus capăt Războiului Coreean, drept „ziua victoriei”. Este așteptat ca evenimente de anvergură să fie organizate anul acesta cu ocazia aniversării.

Coreea de Nord se deschide încet lumii după măsurile luate în pandemie

Ministerul chinez de externe a declarat luni că implementează „cu strictețe” sancțiunile decise de ONU împotriva Coreei de Nord, după ce a primit o scrisoare în acest sens din partea țărilor G7, Uniunii Europene și a altor state care îndeamnă Beijingul să nu mai permită Phenianului să eludeze penalitățile prin folosirea apelor sale teritoriale.

Exporturile Chinei către Coreea de Nord au fost în luna iunie de 8 ori mai mari decât cu un an în urmă, când coronavirusul se răspândea necontrolat în țara condusă de Kim Jong-un, în pofida măsurilor stricte luate pentru a preveni acest lucru.

În ceea ce privește vizita delegației ruse, televiziunea nord-coreeană KCNA nu a oferit mai multe detalii, însă ministerul apărării de la Moscova a declarat marți într-un comunicat remis presei că aceasta „va participa la evenimente solemne dedicate celei de-a 70-a aniversări a eliberării poporului coreean”.

Ministerul rus a mai declarat că vizita „va contribui la întărirea legăturilor militare și va deveni o etapă importantă în dezvoltarea cooperării dintre cele două țări”.

În afară de Rusia și Siria, Coreea de Nord a fost singura țară care a recunoscut anul trecut independența așa-ziselor „republici populare” Donețk și Lugansk proclamate de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei, înainte ca ele să fie anexate de Moscova în luna septembrie.

Statele Unite acuză Coreea de Nord că furnizează Rusiei muniții și alte echipamente pentru războiul său din Ucraina, acuzație negată atât de Moscova, cât și de către Phenian.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro