Ziua in care se anunta cat a castigat statul din cea mai mare licitatie de telefonie mobila organizata vreodata in Romania
Autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) anunta luni, 24 septembrie, incepand cu ora 14:00 ce frecvente si-au adjudecat si ce sume au oferit cei cinci operatori participanti la cea mai mare licitatie de telefonie mobila organizata vreodata in tara: 2K Telecom, Cosmote, Orange, RCS & RDS si Vodafone. Tot luni, are loc si ultima runda de alocare din aceasta licitatie, in care operatorii oferteaza pentru alocarea preferata de frecvente in fiecare banda castigata deja, in plus fata de pretul de baza total determinat in urma rundelor primare si/sau suplimentare. In cazul in care se aloca toate blocurile de frecvente la pretul de pornire propus de ANCOM, valoarea totala a spectrului scos la licitatie s-ar putea ridica la circa 700 de milioane de euro.
Ultima runda de alocare a inceput luni la ora 09:30. La ora 09:06 masina oficialilor Vodafone era deja parcata in fata sediului ANCOM din strada Lucian Blaga nr. 4 unde are loc licitatia, iar in jurul orei 09:15 au sosit si oficialii Cosmote Romania.
- De ce este importanta aceasta licitatie
Importanta acestei licitatii este data de faptul ca se realoca practic spectrul deja utilizat in prezent de Orange, Vodafone si Cosmote in benzile 900Mhz/1800Mhz pentru furnizarea de servicii 2G/3G dar si benzile de 800 MHz si 2600 MHz, utilizate in prezent partial de catre Ministerul Apararii Nationale (MaPN), care sunt asteptate pentru servicii 4G.
Mai mult, RCS&RDS a anuntat deja ca doreste sa liciteze pentru o parte din spectrul de 900 MHz, avertizand ca a fost vaduvita pana acum de o reglementare UE prin care cei trei operatori de mai sus au primit dreptul de a utiliza spectrul de 900 MHz pentru 3G (in 2010).
Fiecare bloc alocat pe 15 ani din banda de 800 MHz are un pret minim de 35 de milioane de euro, iar cel din banda de 900 MHz de 40 de milioane de euro si vorbim de zeci de blocuri.
In cazul in care se aloca toate blocurile de frecvente la pretul de pornire propus de ANCOM, valoarea totala a spectrului scos la licitatie s-ar putea ridica la 700 de milioane de euro.