4 iulie – Ziua Crucii Rosii Romane

Societatea de Cruce Rosie din Romania s-a infiintat si a primit recunoasterea Comitetului International al Crucii Rosii la 4 iulie 1876, la doi ani dupa aderarea tarii noastre la Prima Conventie de la Geneva ”pentru ameliorarea situatiei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie”, noteaza Agerpres intr-un documentar.

Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane se regaseau importante personalitati ale vremii: Nicolae Kretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Gr.G. Cantacuzino si dr. Carol Davila.

Primul presedinte al Crucii Rosii Romane a fost printul Dimitrie Ghica (1876-1897), iar sediul institutiei era intr-o aripa a actualului Spital Coltea din Bucuresti

In 1919, Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania adera la Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, in 1954, la Conventiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinta Internationala a Crucii Rosii, de la Viena, in 1965 si reactualizate, in 1985, au stat la baza intregii activitati a Societatii de Cruce Rosie din Romania, incepand cu 22 decembrie 1989.

La 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. A urmat Razboiul de Independenta (1877 – 1878), cand Crucea Rosie Romana a intervenit cu personal sanitar, ambulante si trenuri sanitare in sprijinul trupelor de campanie. A infiintat asezaminte spitalicesti in Bucuresti si in diferite orase din tara.

Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu 10 paturi.

Prin Statutul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele ”Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania”, prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatind personal voluntar. In 1915, Adunarea Generala a Societatii Nationale de Cruce Rosie a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: ”Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste”.

In timpul Primului Razboi Mondial, misiunea Crucii Rosii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale in Bucuresti si in tara. Insasi Regina Maria s-a implicat in operatiunile desfasurate in sprijinul ranitilor. Ulterior, Crucea Rosie Romana a oferit asistenta miilor de prizonieri eliberati din captivitate, care incercau sa se intoarca la casele lor, dar si invalizilor, bolnavilor si orfanilor de razboi. Pe de alta parte, tara se afla intr-o situatie dificila, fiind macinata de saracie, boli si mizerie. In aceasta situatie, Societatea Nationala de Cruce Rosie si-a concentrat eforturile, cu prioritate, in directia sprijinirii actiunilor de combatere a bolilor contagioase – tuberculoza, malaria, holera – si ridicarii gradului extrem de scazut de educatie sanitara a populatiei.

Un moment deosebit, care a marcat evolutia Crucii Rosii in Romania, l-a constituit crearea Crucii Rosii a Tinerimii. In 1939, Crucea Rosie avea ca membri 72.000 de tineri. Intre anii 1930 – 1937, in incinta Spitalului Militar, s-a construit un pavilion destinat functionarii scolii de infirmiere voluntare, apoi, in cadrul coloniei de vara de la Mangalia, s-a mai construit inca un pavilion. In aceeasi perioada au mai fost date in folosinta sapte centre sanitare (Sighetul Marmatiei, Viseu, Vaslui, Tighina, Orhei, Cetatea Alba) in valoare de peste 5,5 milioane de lei.

De asemenea, numarul de paturi din spitalele de campanie a fost marit cu 50, iar formatiunile de Cruce Rosie au fost dotate cu echipament, aparatura medicala si materiale de protectie. Numarul filialelor a crescut de la 84 in 1926 la 100 in 1938, iar numarul membrilor s-a marit, in aceeasi perioada, de la 18.000 la 30.000.

In 1940, in urma ultimatumului dat de URSS, a Dictatului de la Viena si a Tratatului cu Bulgaria, cand Romania pierde o parte din teritoriile sale, Crucea Rosie Romana, aflata sub inaltul patronaj al reginei Elena, ajuta miile de refugiati.

Tot in 1940, la 25 iunie, prin Conventia de la Geneva din 1929, care reglementa situatia aviatiei sanitare aflate sub emblema Crucii Rosii pe timp de conflict armat, a fost posibila aparitia Escadrilei Albe a Crucii Rosii Romane, prima escadrila sanitara pilotata de femei.

Dupa intrarea Romaniei in cel de-al Doilea Razboi Mondial, Crucea Rosie Romana si-a mobilizat toate resursele materiale si umane pentru a acorda sprijin neintrerupt ranitilor, bolnavilor, prizonierilor si refugiatilor, actionand astfel in conditii de razboi total. 2.754 de surori voluntare de Cruce Rosie si 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Rosii au muncit pe front si in spital si au fost organizate sase spitale de campanie, 16 spitale de zona interioara, 55 cantine de gara si 40 de infirmerii.

Instaurarea dictaturii comuniste a marcat si destinul Crucii Rosii Romane, care pana in 1989 si-a pierdut autonomia.

Prima Adunare Generala extraordinara democratica a Societatii de Cruce Rosie din Romania a avut loc in zilele de 8 – 9 noiembrie 1990. Cu aceasta ocazie s-a adoptat statutul societatii, s-au ales organele de conducere si s-au stabilit liniile directoare ale dezvoltarii viitoare.

In 1995, a fost adoptata si promulgata Legea Societatii Nationale a Crucii Rosii Romane cu nr. 139, privind activitatea specifica a societatii, ca auxiliara a autoritatii publice. Legea recunoastea organizatia ca fiind persoana juridica de drept public, autonoma, neguvernamentala, apolitica, fara scop patrimonial, bazata pe ajutor voluntar.

Anul 2003 a marcat un nou reper in evolutia si repozitionarea Crucii Rosii Romane in societatea romaneasca. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reusit separarea legislativului de deliberativ si prin derularea unui program de dezvoltare organizationala cu sprijinul Federatiei Internationale si al Comitetului International al Crucii Rosii, s-a mai facut un pas in directia alinierii la standardele internationale actuale.

Cu sprijinul financiar si moral al Federatiei Internationale a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, Crucea Rosie Romana a inceput un program de dezvoltare organizationala pentru a raspunde tot mai prompt si corespunzator situatiilor de urgenta.

Crucea Rosie Romana este singura organizatie umanitara cu o retea functionala pe intreg teritoriul tarii. Avand 47 de filiale, 1.996 subfiliale si 1.307 comisii, Crucea Rosie beneficiaza de o structura unica, construita in cei 137 de ani de activitate umanitara. Astfel, organizatia este prezenta la fiecare nivel teritorial: judet, municipiu, oras, comuna si sat.