5 metode pentru imbogatirea politicienilor (de Sabina Fati)

In vreme ce unii dintre acesti „capitalisti de cumetrie” au iesit din politica activa, concentrandu-se asupra propriilor companii, dar folosindu-se de parghii administrative si legislative, altii continua sa stea in fotolii parlamentare sau guvernamentale pentru a-si dirija afacerile distribuite unor intermediari.

Variante similare de imbogatire folosesc si inaltii functionari publici, de la centru sau din teritoriu, fiindca, in ciuda legii ei, continua sa fie numiti dupa afinitati politice si clientelare, primind si facand servicii.

Reforma anticoruptie nu da prea multe roade in aceasta zona, mai cu seama ca nu este insotita nici de stimulente suficiente, nici de penalitati pe masura.

In Germania, de pilda, Frederic cel Mare a reusit acum peste 200 de ani sa elimine in mare masura coruptia functionarilor publici si sa puna bazele unei birocratii sanatoase prin sistemul simultan al batului si morcovului.

Prima dintre masurile instituite a fost remunerarea in functie de rangul si necesitatile unei persoane aflate intr-o ierarhie publica, nu de munca depusa, urmata de masuri disciplinare drastice, care puteau fi luate inclusiv ca urmare a plangerilor facute de cetatenii nemultumiti.

Potrivit sondajelor, 70 la suta din romani considera ca majoritatea functionarilor publici sunt corupti, iar o cercetare mai serioasa facuta nu demult de Romania libera (editia din 26 iulie) arata ca circa 15 la suta din parlamentari sunt implicati in anchete penale.

O parte din metodele folosite de inaltii functionari pentru a-si rotunji veniturile proprii, ale clientilor de partid sau ale amicilor subalterni sunt prezentate in ancheta cu care Romania libera deschide editia de astazi, altele sunt insa mult mai sofisticate, fiind greu de descalcit.

1. Traficul de influenta, sub nenumaratele sale forme: de la caiete de sarcini facute de guvern cu dedicatii speciale pentru anumite firme care trebuie sa castige anumite licitatii pana la legi favorabile anumitor grupuri de interese

(sau chiar unor categorii mai largi de investitori, in conditiile in care doar unii sunt pregatiti sa profite de ele).

2. Participarea in consiliile de administratie ale unor societati cu capital majoritar de stat, direct sau indirect, prin intermediul unor subalterni, dar mai ales in adunarile generale ale actionarilor.

3. Consultanta economica postguvernamentala pe care o ofera multi dintre fostii ministri, premieri sau chiar sefi de servicii secrete se plateste foarte bine, mai cu seama ca fostii oficiali ofera informatii preferentiale sau chiar secrete.

4. Plata post-factum pe care oamenii-cheie ai tranzitiei autohtone au primit-o sau o vor primi in schimbul bunavointei acordate marilor investitori care au participat la privatizarile strategice.

5. Veniturile parlamentarului, formate din leafa, diurna, masini de serviciu si sume forfetare pentru intretinerea birourilor teritoriale (in valoare de aproape 5.000 de euro pentru fiecare ales).

Controlul asupra felului in care se folosesc acesti bani este superficial si nu produce aproape niciodata efecte, desi aceasta metoda ar putea duce, potrivit anumitor calcule, la „economii” anuale de cateva zeci de mii de euro.