Sari direct la conținut

Proiect OUG: Se clarifică problema întreprinderilor legate, bani pentru veteranii trecuți în rezervă, companiile de Stat vor da cel puțin 50% din profit la buget și pot mări salariile

HotNews.ro
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews
Ministerul Finantelor, Foto: Hotnews

După luni întregi în care antreprenorii nu știu ce înțelege Ministerul Finanțelor cu întreprinderile legate, în final au venit câteva clarificări într-un proiect. Se aduc modificări mai multor legi, inclusiv în ceea ce privește bugetul și fiscalitatea.

Proiect OUG modificări fiscale și bugetare în 2024 – click pentru a deschide

Ce clarificări sunt aduse în privința întreprinderilor legate

Se consideră că două firme sunt legate în următoarele condiții:

• persoana juridică română deține la cealaltă persoană juridică română, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere ale/ai celeilalte persoane juridice române;

• persoana juridică deține la persoana juridică română care verifică condiția, direct şi/sau indirect, peste de 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere ale/ai persoane juridice române;

• persoana juridică română este legată cu o altă persoană juridică română dacă o persoană deţine, în mod direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere atât la prima persoană juridică, cât și la cea de-a doua persoană juridică;

• acţionarul/asociatul persoanei juridice române care deţine, direct şi/sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ale acestei persoane juridice române, desfăşoară activitate economică prin intermediul unei persoane fizice autorizate întreprinderi individuale/întreprinderi familiale/altei forme de organizare a unei activităţi economice, fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare. În acest caz, veniturile persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale/altei forme de organizare a unei activități economice fără personalitate juridică, autorizată potrivit legilor în vigoare, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se cumulează cu cele realizate de persoana juridică română/alte întreprinderi legate.

Bani pentru unii veterani

Personalul care a dobândit calitatea de veteran din teatrele de operații și care nu este invalid, rănit, ori nu a dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice în urma participării la acțiuni militare. Misiuni și operații beneficiază:

• dreptul de a purta uniforma militară după trecerea în rezervă sau în retragere

• o sumă forfetară lunară, neimpozabilă, de 25% din salariul minim brut pentru personalul în activitate

• indemnizație lunară, neimpozabilă, indexabilă annual cu rata inflației în valoare de 1.000 de lei, după trecerea în rezervă sau retragere.

Angajații din companiile de Stat își vor păstra bonusurile

Guvernul dă înapoi cu unele măsuri ce țin de companiile de Stat. Conform documentului, pentru a nu afecta veniturile salariale aflate în plată pentru majoritatea personalului operatorilor economici se propune menținerea acordării bonusurilor reprezentând drepturile de hrană/indemnizaţia de hrană/tichetele de masă/norma de hrană la valoarea aflată în plată pentru personalul ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv, atât pentru operatorii economici care nu au pierderi, cât și pentru operatorii economici care au înregistrat pierderi.

De asemenea, se propune ca operatorii economici care au înregistrate pierderi contabile din anii precedenţi şi nerecuperate şi/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent să poată acorda bonusuri reprezentând cheltuieli sociale.

Amânarea reîntregirii fondurilor utilizate din PNRR până la final de 2024

S propune amânarea reîntregirii fondurilor utilizate din Programul Național de Redresare și Reziliență în decembrie 2023, până la sfârșitul anului 2024.

De asemenea, se propune și continuarea utilizării temporare a fondurilor europene nerambursabile disponibile aferente Programului Național de Redresare și Reziliență, pentru programele operaționale finanțate din fonduri europene structurale și de investiții aferente perioadei de programare 2014-2020.

Nota de fundamentare mai spune că în lipsa adoptării acestor măsuri, nu sunt resurse financiare suficiente pentru efectuarea de către Autoritățile de Management a plății cererilor de rambursare primite de la beneficiari.

Companiile de Stat vor trebui să vireze la buget cel puțin 50% din profit

Proiectul mai prevede că societățile de Stat vor trebui să vireze la buget cel puțin 50% din profit.

Conform notei de fundamentare, Guvernul va putea stabili anual, prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor, cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi în cazul regiilor autonome înființate de stat, repartizarea unei cote din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, mai mare decăt limita stabilită de minimum 50% dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

Totodată, s-a reglementat că diferența dintre cota ce poate fi stabilită anual de Guvern prin memorandum elaborat de Ministerul Finanțelor și cea aprobată de Guvern, prin memorandumuri elaborate de autoritățile publice tutelare, să fie repartizată la alte rezerve, ca sursă proprie de finanțare și să fi utilizată exclusiv și în integralitate în scopul finanțării investițiilor cu impact major în menținerea/dezvoltarea activității economice a acestora din anul curent, iar suma rămasă neutilizată la finele anului în curs să se vireze sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul statului în termen de 60 de zile de la încheierea exercițiului financiar.

S-a introdus și o sanțiune pentru cei care nu se supun:

Amendă între 10.000 – 30.000 lei pentru conducătorul companiei. Constatarea se va face de Ministerul Finanțelor și de ANAF.

Majorări salariale în companiile de stat, chiar dacă au pierderi

Companiile de Stat care au înregistrat pierderi contabile și/sau plăți restante la 31 decembrie 2023 vor putea acorda anumite creșteri salariale, acestea fiind condiționate de:

– prezentarea, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, a unui plan de reorganizare, restructurare și redresare financiară, aprobat de către Adunarea Generală a Acționarilor sau Consiliul de Administrație, după caz, care să conțină măsuri concrete și cuantificabile de reducere a pierderilor și plăților restante, după caz și termenele de realizare a acestora;

– să nu programeze în anul 2024 creşterea numărului de personal faţă de cel realizat în anul 2023,

– să nu acorde în anul 2024 premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare,

– să nu majoreze/indexeze sau după caz să nu prevadă alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2024, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la 31 decembrie 2023.

De asemenea, pentru operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent și care nu programează pierderi în anul 2024, se reglementează ca în cazuri temeinic justificate, precum realizarea unor investiții cu impact major în menținerea/ dezvoltarea activității economice a acestora, precum și de influența unor factori care nu depind de acțiunea/inacțiunea acestora, să poată fi exceptați de la aplicarea corelației dintre indicele de creștere a câștigului mediu brut lunar pe salariat cu indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz, prin Memorandum aprobat de Guvern.

Se reglementează că sumele reprezentând creșteri ale cheltuielilor de natură salarială aferente indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2024 să fie acordate proporțional cu numărul de luni din anul curent, urmărindu-se astfel a se evita acordarea unor creșteri ale cheltuielilor de natură salarială mai mari decât decât indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru întreg anul 2024, chiar dacă aceste cheltuieli se încadrează în nivelul aprobat.

Pe cale de consecință, în situația în care acordarea unor creșteri salariale nu se va face de la începutul anului 2024, ci în a doua parte sau în ultima parte a anului 2024, există posibilitatea ca unii operatori economici să acorde creșteri semnificativ mai mari ale cheltuielilor de natură salarială decât indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru întreg anul 2024, ei încadrându-se în nivelul aprobat al anului 2024, dar care, în anul următor, vor conduce la o reîntregire a cheltuielior cu salariile superioară indicelui mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2024 (6%).

Alte măsuri:

• Se propune majorarea cu 70 a numărului total de indemnizații de merit, în contextul în care domeniul patrimoniului cultural imaterial a fost inclus între celelelate domenii ale culturii pentru care se acordă indemnizația – domeniul creaţiei muzicale, domeniul creaţiei interpretative, domeniul cinematografiei, domeniul literar, domeniul arhitecturii, domeniul artei plastice, domeniul teatrului și domeniul patrimoniului cultural naţional, mobil şi imobil.

• Instituire posibilității Guvernului de a stabili prin memorandum un număr total de funcții de conducere mai mare de 8%, dar fără a depăși 10 % din numărul total de posturi aprobate în instituțiile publice

• Modificare la impozitul suplimentar din domeniul distribuției/furnizării/transportului de

energie electrică și gaze naturale. Se propune înlocuirea termenului exclusiv, în vederea aplicării excluderii de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri / impozitului specific pe cifra de afaceri, cu îndeplinirea condiției prin obținerea unui procent de venituri din aceste activități în total venituri realizate. Acest procent de 95% menține ca activitate principală activitățile reglementate/licențiate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro