Sari direct la conținut

Trei astronauți chinezi au ajuns la stația spațială a cărei construcție o vor continua în următoarele șase luni

HotNews.ro
Statia spatiala chineza Tiangong, Foto: Xinhua
Statia spatiala chineza Tiangong, Foto: Xinhua

Trei astronauți chinezi au ajuns cu bine, după un zbor de șapte ore, la stația spațială Tiangong („Palatul celest”) și vor ajuta în următoarele luni la terminarea construcției acestei stații care acum are un singur modul, dar alte două module – laborator vor trebui recepționate și atașate.

Printre cei trei astronauți se numără Liu Yang, în vârstă de 43 de ani, care în 2012 a fost prima chinezoaică ce a ajuns în spațiu.

Cei trei „taikonauți” au ajuns cu bine duminică și vor sta șase luni, timp în care vor face o serie de experimente științifice. Și mai important, vor atașa la stația spațială chineză două noi module care vor sosi în luna iulie, respectiv în octombrie. În 2023 China va lansa și primul său telescop spațial, numit Xuntian, care se va afla în apropierea stației spațiale și va putea andoca la ea pentru încărcare și pentru eventuale reparații.

Construcția stației a început în aprilie când a fost dus pe orbită primul modul, Tianhe, care este și cel mai mare dintre cele trei. Celelalte două module, Wentian și Mengtian, sunt laboratoare și vor fi atașate în lunile următoare (peste o lună, respectiv peste patru luni).

Când va fi gata, stația va avea formă de T, masa va fi de cinci ori mai mică decât cea a Stației Spațiale Internaționale și este gândită să funcționeze cel puțin 10 ani.

Un al patrulea modul poate fi adăugat, dacă va fi nevoie.

Capacitatea stației va fi de maxim trei astronauți, în comparație cu SSI care putea primi șapte astronauți.

China a investit miliarde în programul spațial și a făcut progrese extrem de rapide. În 2003 trimitea primul om în spațiu, iar în 2021 a pus un rover pe Lună și vrea să ducă oameni pe Lună până în 2030.

Doar alte două țări au mai construit stații spațiale: SUA și URSS.

China a decis să construiască propria stație spațială, după ce SUA a interzis participarea chineză pe SSI și în toate proiectele NASA.

Surse: AFP, Reuters

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro