Grija pentru cel de alături ne face Oameni, ne ține aproape și de cele mai multe ori… vindecă

​Valul de bună credință și de generozitate cu care românii și-au întâmpinat vecinii refugiați a fost o surpriză foarte frumoasă. Că suntem în stare de o asemenea mobilizare după doi ani de pandemie și oboseală, e uimitor, spune psihiatrul Vlad Stroescu. Alături de el, Andreea Chiru Maga, psiholog clinician și psihoterapeut, dr. Ovidiu Lazăr, medic primar ATI, Dr. Valentin-Veron Toma, antropolog medical și Anca Petcu, asistent medical, ne oferă perspective diferite asupra grijii pentru ceilalți, pentru noi înșine și pentru cei care ne îngrijesc, dar și asupra îngrijorărilor noastre.

Ce înseamnă grija?

Vlad Stroescu: Poate nu ne dăm seama, dar, în viața de zi cu zi adesea ne e greu să ne gestionăm grija pentru că o lăsăm la stadiul de emoție bazală negativă, precum anxietatea, și poate fi sălbatică. Ca să o domesticim, trebuie să facem efortul de gândire și de imaginație de a ne pune în locul celuilalt, cu curiozitate, fără teamă.

În medicină, grija nu e doar o emoție sau un comportament, ci un instrument și un obiect de lucru. Nu aș putea să nu manifest grijă pentru pacienții mei, pentru că grija mă informează, mă ajută în procesul diagnostic. În psihiatrie, extrem de rar avem la dispoziție analize de laborator sau imagistice care să ne ajute cu date obiective, nu am decât conversația cu pacientul și cu familia sa. Iar datele pe care trebuie să le adun sunt adesea foarte subiective; propria mea empatie mă ajută să le înțeleg așa cum trebuie. Iar îngrijorarea e o componentă importantă a grijii, ea îmi informează prognosticul, adică șansele ca un pacient să evolueze spre bine sau spre rău. Îmi ascult mereu propria îngrijorare, e un aliat de nădejde și nu mă feresc de ea. E drept că îngrijorarea mea e una „profesionalizată”, dar asta înseamnă un singur lucru simplu: sunt atent ca propria mea grijă să se îndrepte către celălalt, și nu către mine însumi.

Andreea Chiru-Maga: Grija este un sentiment care îți arată că îți pasă de celălalt, de suferința și povestea lui. De obicei le scriu clienților mei, îi sun, le recomand să mă contacteze dacă trec printr-o situație critică, caut la rândul meu îndrumare, în cazul în care întâmpin dificultăți în a-i ajuta.

Anca Petcu: Grija este suma a două porniri: prima este de a scoate subiectul din aria oricărei amenințări, iar cea de-a doua este aceea de a-l convinge că de-acum este la “adăpost”. Ca atunci când îți plânge copilul în somn din cauza unui coșmar. Întâi îl trezești ușor ca să îi alungi demonii, apoi îl iei în brațe și îi spui: “Sunt aici!”

Grija cuiva îți conferă liniște și siguranță. Cineva, pentru care contezi, ține pericolele departe de tine și face tot ce știe și ce poate să șteargă ceea ce ele deja au provocat.

Dr. Ovidiu Lazar: Din perspectiva medicului, grija este, în esență, suma demersurilor profesionale (atitudine terapeutică centrată pe pacient, nu pe boală) și umane (empatie față de suferință, de boală, condiție socială etc.). Și respectarea principiului de bază al profesiei “primum non nocere”.

Pandemia, războiul și grija

Vlad Stroescu: Valul de bună credință și de generozitate cu care românii și-au întâmpinat vecinii refugiați a fost o surpriză foarte frumoasă. Că suntem în stare de o asemenea mobilizare după doi ani de pandemie și oboseală, e uimitor. Dar chiar și aici psihiatrul din mine se îngrijorează puțin, pentru că am văzut mai mulți oameni care s-au alăturat muncii de voluntariat cu toată inima și cu toate resursele și sunt deja foarte afectați de ce au văzut și au auzit. În voluntariat, trebuie să îți gestionezi resursele cam cum o face medicul cu pacienții săi, pragmatic, fără să uiți de tine. Altfel, riști să te consumi prea repede și, după cum merg lucrurile, s-ar putea să fie nevoie de voluntari mai multă vreme de acum încolo.

Cred că am văzut cât de greu poate fi, în pandemie. Problema principală e a felului în care investim capitalul extraordinar al emoțiilor noastre, bune și rele. Panica e mereu o investiție proastă, înseamnă să punem în joc tot ce avem, să intrăm cu mintea și cu trupul în stare de război sau de fugă, și asta ne va termina foarte repede resursele de energie. Și ce vine apoi, am văzut în pandemie, când opinia publică s-a scindat într-un mod ciudat și desprins de realitate uneori, și știm și de la oboseala cronică pe care tot mai mulți o avem. Și oboseala are rolul ei, e modul corpului și instinctelor noastre de a ne spune că e mare nevoie să ne îngrijim și pe noi înșine, în liniște.

Andreea Chiru-Maga: Atât adulții, cât și copiii, chiar și cei fără o legătură personală cu Ucraina, pot simți grija față de ceilalți și față de sine. Frica și grija au scopul de a ne proteja și de a ne ajuta să avem o reacție în situații cu potențial periculos. Atâta timp cât aceste emoții sunt canalizate în acțiuni și nu ținute în interior, ele pot fi chiar productive. Cel mai sănătos lucru care îi ajuta pe oameni să facă față îngrijorării este acțiunea.

De când a început războiul din Ucraina, am observat un efect pozitiv al îngrijorării, oamenii din toate colțurile lumii au încercat să ajute așa cum au putut. Îngrijorarea s-a dus în acțiunea de a face bine, a empatiza.

Să te simți copleșit, îngrijorat, anxios sau trist, chiar dacă este incomod, este de așteptat într-o situație ca aceasta. Este o trăire sfâșietoare, iar o parte din experiența de a fi uman este să simți empatie pentru ceilalți. Deși este important să rămânem informați, cercetările arată că supraexpunerea la media în timpul unei crize este asociată cu o sănătate mintală și fizică mai proaste.

Atât pandemia, cât și situația din Ucraina au adus schimbări în viețile noastre și multe dintre ele sunt involuntare. Când oamenii se confruntă cu schimbări involuntare, simt că pierd controlul, iar acest lucru poate conduce spre un sentiment profund de incertitudine.

Soluția este să găsim modalități mici de a exercita controlul pe parcursul zilei, precum și a intra mai mult în contact cu cei apropiați și cu noi înșine. De exemplu, să sunăm pe cineva drag, să ne plimbam, să facem cursuri noi, să mâncăm ceva ce ne place, să ajutăm o persoană, sa ascultăm muzica care ne place sau ne liniștește. Sustinerea celor care au nevoie, îngrijirea față de sine și monitorizarea utilizării mass-media, împreună cu punerea în perspectivă a situației pot ajuta la reducerea îngrijorării. De reținut însă că, într-o oarecare măsură, această emoție este normală și adaptativă.

Grija pentru cei care au grijă de noi și de ceilalți. Grija, empatia sunt sentimentele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți, ne ajută să fim mai buni

Vlad Stroescu: În ultimii doi ani, mulți pacienți mă întreabă ei pe mine ce mai fac, dacă sunt bine, uneori înainte să îi întreb eu. Asta e bine, înseamnă că reușesc să nu ascund partea mea omenească, ceea ce e foarte greu, pentru că, din păcate, cultura medicală a generației mele era cea a halatului impenetrabil al doctorului care nu se plânge niciodată, nu suferă, eram cumva învățați să manifestăm aceeași bunăvoință fals atotștiutoare pe care un părinte o are față de copilul său mic. Dar pacienții mei nu sunt copii, iar eu nu le sunt părinte. Suntem parteneri, tovarăși de arme de aceeași parte a baricadei.

Anca Petcu:Este uimitor cum grija se manifestă în orice direcție și, îndreptată către cine trebuie, ea are aproape întotdeauna ecou. Da, și noi, cadrele medicale, avem nevoie de grijă și nu ne putem plânge că nu avem parte ea. Îmi amintesc cum într-o tură de noapte foarte agitată, un pacient, văzând cât sunt de ocupată, a preferat să nu mă cheme din grija de a nu mă suprasolicita. Am fost chemată, în schimb, de colegul dânsului de salon, un pacient mai în vârstă și cu patologie mai severă, dar care i-a remarcat indispoziția și s-a îngrijorat de acest lucru. Cum să rămâi insensibil la așa ceva? Tocmai când le mulțumeam pentru gest, a intrat vijelioasă în salon colega mea care se eliberase și insista să răspundă ea acestei solicitări. Am zâmbit cu toții, convinși că grija fiecăruia dintre noi pentru cel de alături ne face Oameni, ne ține aproape și de cele mai multe ori… vindecă.

Andreea Chiru-Maga: Ca psihoterapeut, de multe ori mă simt privilegiată să am acces atât de aproape și personal la modul în care oamenii trăiesc, își manifestă grija și empatia. În perioada în care lucram ca psihoterapeut voluntar în zona rurală, am avut surpriza ca o doamnă din sat să îmi aducă ciorba preferată la borcan sau alte doamne mi-au făcut o pernă ca să recuperez toate nopțile nedormite în care am încercat să le ajut. Când eram bolnavă, clienții mă sunau pentru a mă întreba cum mă simt și dacă mă pot ajuta.

Grija, empatia sunt sentimentele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți, ne ajută să fim mai buni și mai atenți la cei din jur.

Eroii tăcuți ai grijii. Cel care oferă timpul, energia și dragostea devine mai uman, devine cea mai bună versiune a sa

Dr. Valentin-Veron Toma: În antropologia medicală contemporană practicile de îngrijire a persoanelor vulnerabile, de către membrii familiei, au făcut obiectul a numeroase reflecții teoretice și a unor studii de teren în diverse contexte culturale. Experiența de îngrijire a unui bolnav reprezintă, pentru cel care îngrijește, o experiență morală profundă. Prin practica de îngrijire, cel care oferă timpul, energia și dragostea sa devine mai uman, devine cea mai bună versiune a sa. Doar că, pe de altă parte, îngrijirea domestică a bolnavului cronic, mai ales în cazul demenței, este o experiență extrem de dură care duce la apariția unui risc crescut de boli somatice, suferințe psihice care merg uneori până la burnout, ceea ce s-a descris în literatură ca o adevărată povară determinată de dependență.

Ca un remediu se recomandă ca persoanele care își asumă responsabilitatea de a îngriji pacienți diagnosticați cu demență, trebuie să fie ele însele îngrijite de către specialiști. Cel mai important sfat care li se dă acestor eroi tăcuți este să se îngrijească mai mult de ei înșiși și să păstreze un echilibru permanent între grija față de ceilalți și grija față de sine.

***

Acest articol face parte din demersul RoMâine, inițiat și susținut MedLife, furnizorul național de sănătate al României.

RoMâine este un efort comun de însănătoșire națională, care se construiește cu grijă, respect, încredere, speranță și empatie. Valori care se regăsesc și în spitalele MedLife. Aici se aude grija, speranța prinde glas și se naște un mâine mai bun ca azi.

MedLife deține cea mai complexă rețea de spitale private din România, cu 14 unități spitalicești în Bucureși și în țară și mii de medici, asistente și infirmiere care împreună fac România bine zi de zi.

Intră pe www.medlife.ro/romaine/ și află mai multe detalii.

#GrijaRoMaine #SpitaleleMedLife #ImpreunaFacemRomaniaBine

––-

Bibliografie, dr. Valentin-Veron Toma: Kleinman A. (2009). Caregiving: the odyssey of becoming more human. Lancet (London, England), 373(9660), 292–293.https://doi.org/10.1016/s0140-6736(09)60087-8;

Kleinman A. (2012). Caregiving as moral experience. Lancet (London, England), 380(9853), 1550–1551.https://doi.org/10.1016/s0140-6736(12)61870-4;

Arthur Kleinman, The Soul of Care: The Moral Education of a Husband and a Doctor (New York: Viking Press, 2019), 262 pp.

Mittelman, M. S., Roth, D. L., Clay, O. J., & Haley, W. E. (2007). Preserving health of Alzheimer caregivers: impact of a spouse caregiver intervention. The American journal of geriatric psychiatry : official journal of the American Association for Geriatric Psychiatry, 15(9), 780–789. https://doi.org/10.1097/JGP.0b013e31805d858a;

Gaugler, J. E., Roth, D. L., Haley, W. E., & Mittelman, M. S. (2008). Can counseling and support reduce burden and depressive symptoms in caregivers of people with Alzheimer’s disease during the transition to institutionalization? Results from the New York University caregiver intervention study. Journal of the American Geriatrics Society, 56(3), 421–428. https://doi.org/10.1111/j.1532-5415.2007.01593.x