Sari direct la conținut

Dan Manolescu: La persoanele fizice este nevoie de o desființare completă a noțiunii de sursă la impozitul pe venit. Problema este una mare/ Legislația e ca o sită găurită, iar unora pâinea le este albă, altora le rupe dinții

HotNews.ro
Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, Foto: Hotnews
Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, Foto: Hotnews

Din păcate, legislația în ceea ce privește impozitarea persoanelor fizice în România a devenit o sită găurită cu foarte multe lucruri care sunt de neaplicat sau care îngreunează foarte mult aplicarea, a declarat Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali, în cadrul unui eveniment organizat de juridice.ro. El a precizat că definirea sursei în ceea ce privește impozitul pe venit este o temă care a rămas în aer.

„Imaginați-vă că am cerne făina cu o sită cu diverse găuri prin care trec și pietre, și șuruburi de la combina care a treierat grâul și pâinea care rezultă din acest proces unora le este albă, altora le rupe dinții”, a spus el.

Avem o mare problemă în ceea ce privește definirea surselor de venit.

(La impozitul pe profit avem cumva o regulă generală în sensul că la tot ce obține o firmă la nivelul activității sale se obține un rezultat cumulat. Începând de anul viitor avem o noțiune nouă, de consolidare la nivel de grupuri de firme a rezultatelor mai multor entități juridice, rezultând un singur calcul de impozit pe profit cumulat. Practic se vor putea combina profiturile și pierderile de la mai multe firme).

Problemele la care a dus actuala legislație pentru persoanele fizice

„La persoane fizice suntem în situația în care deși vorbim de un individ, sursele de venit ale acestei persoane sunt considerate separate și, de foarte multe ori, rezultatul trebuie determinat pe fiecare categorie în parte”, a spus Manolescu.

• Aici sunt o grămadă de lucruri neclare, apropo de ceea ce înseamnă sursă de venit. Din păcate, legislația nu definește foarte clar aceste surse.

• Există pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali o adresă din 2018 care a rămas fără răspuns. Solicita definirea acestor noțiuni de sursă.

Asta a condus la aplicarea în practică a unor diverse tipuri de interpretare a acestor surse. Dacă ne vom uita în Declarația unică, în ceea ce privește sursele vom regăsi mai multe noțiuni, precum:

• contract

• autorizație în baza căreia se desfășoară activitatea

„Face la nivel practic, de exemplu, ca în situația contractelor de chirii, când vorbim de venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, să regăsim că sursa poate fi interpretată ca reprezentând contractul în baza căruia se obține venitul din chirii. Dacă există la sfârșitul anului mai mult de 5 astfel de contracte, persoana fizică este obligată să treacă în sistem real”, a explicat Manolescu.

Potrivit acestuia, la nivel de activități independente de alt tip, precum persoane care desfășoară activități pe codul CAEN 6920, din zona audit – consultanță – contabilitate, în cazul unei persoane care are calificări multiple o să constatăm că sursa este definită ca fiind tipul de autorizare.

„Înseamnă că deși avem o singură activitate, un singur cod CAEN, având 3 autorizări de desfășurare a activității, sursele să fie multiple și să trebuiască să ținem o evidență separată de venituri și cheltuieli pe fiecare sursă pentru determinarea impozitului pe venit. În final, după ce am determinat impozitul pe venit pe trei surse, trebuie să plătim separat pe unele impozit pe venit, iar pe altele să avem pierdere și să trebuiască a fi reportate, iar contribuțiile să le cumulăm din nou pentru a determina o bază de calcul”, a afirmat Dan Manolescu.

• Dacă vorbim de o autorizare a unei persoane fizice în ceea ce privește desfășurarea unor activități economice autorizată de Registrul Comerțului, acolo deși sunt activități pe maxim 5 coduri CAEN, cât prevede legea că poate o persoană fizică să desfășoare, având o singură autorizație (cea de la Registru), ar trebui să avem o singură sursă să putem să combinăm în cazul ăsta venituri și cheltuieli din toate celelalte activități, cu toate că sunt extrem de diverse: pot fi de la zugrăvit, la croitorie.

Care ar fi soluția: desființarea completă a noțiunii de sursă la impozitul pe venit

„Este absolut necesar ca în zona impozitului pe venit să existe o dezbatere extrem de aplicată cu privire la modalitatea în care poate fi rezolvată această problemă. O soluție ar fi definirea sursei. O astfel de definire nu rezolvă în totalitate problema și cred că este nevoie de o desființare completă a noțiunii de sursă la impozitul pe venit”, a explicat Dan Manolescu.

• Este necesar ca atunci când vorbim de un individ, de o persoană fizică, toate tipurile de activități pe care le desfășoară să constituie, de fapt, o activitate economică în ansamblu și să poată combina în cadrul calculului rezultat toate aceste venituri și cheltuieli pe care le are în desfășurarea activității.

„Atâta timp cât la persoane juridice discutăm de un calcul cumulat, de posibilitatea de a cumula rezultatele de la mai multe entități, e absolut necesar ca și la nivel de persoană fizică să fie cumulate toate aceste lucruri”, a mai arătat președintele Camerei Consultanților Fiscali.

La nivel de taxare în ceea ce privește impozitarea persoanelor fizice trebuie să existe un proces mai amplu de reformă.

• Altfel degeaba rezolvăm anumite aspecte punctuale. Vom rămâne în continuare cu o diferență de regim, ceea ce nu cred că mai poate continua.

„Am văzut în practică, chiar în ultima vreme, consecințele acestor reglementări care au necesitat elaborarea unor proiecte de legi de amnistie fiscală. Toate sunt consecința acestei diferențe de regim de taxare”, a explicat Manolescu.

• Șoferii și-au găsit o posibilitate de a fi plătiți prin diurnă și acum e nevoie de o amnistie pe ultimii 5 ani

• La nivel de remunerare a unor terți s-a folosit noțiunea de tichete cadou și știm cu toții ce se întâmplă în piață (controale de la antifraudă, ANAF)

• Sunt o serie întreagă de ale lucruri care, probabil, stau să crape.

• În zona IT pe normele de venit probabil că vom vedea în curând (deja avem semnale că la nivel de țară deja au început o serie de controale în această zonă) contestarea a ce înseamnă activitate încadrată pe norme de venit în zona IT.

• În zona construcțiilor avem o problemă cu detașații.

„Sunt o serie întreagă de probleme care își au originea în această diferențiere de taxare între diverse categorii de venit, modalități de obținere a veniturilor, ceea ce împinge oamenii să găsească o soluție de a încerca să încadreze diverse activități într-o zonă de taxare mai redusă și aceste lucruri persistă de ani de zile”, a mai arătat Dan Manolescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro