Șefă din Ministerul Finanțelor: În Decontul precompletat de TVA se vor vedea toate sursele datelor / Vicepreședinte CECCAR: Aș da premiul Nobel dacă veți reuși declarații precompletate
Chiar dacă există acum foarte multă nemulțumire, acest decont precompletat de TVA va cuprinde toate rândurile și toate pozițiile din Declarația de TVA, a declarat Monica Avram, expertă în reglementări contabile la Ministerul Finanțelor.
„De-asta există notificarea (Notificarea de conformare RO e-TVA n.r.) în perioada asta, ca să vedem ce ne-a scăpat. Se pot scăpa anumite procese. Acest decont precompletat va ajunge la momentul în care să fie exact ca și decontul de TVA, iar atunci va veni și debirocratizarea. Depunerea mai multor tipuri de declarații va înceta”, a spus Avram, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Naționale a Contabilului Român.
În acel document, spune ea, se vor vedea toate sursele din care au fost luate datele și contabilul va putea să compare ușor informațiile.
„Dacă sursa e din Declarația 394, se va lua totalul de acolo și se va compara corespunzător cu totalul din declarația respectivă”, a afirmat reprezentanta Ministerului Finanțelor.
Robert Șova, vicepreședinte și purtător de cuvânt CECCAR, spus: “Eu aș da premiul Nobel dacă veți reuși să faceți acest lucru, pentru că alte state s-au chinuit să facă astfel de declarații precompletate și n-au ajuns la 100% nici acum”.
La rândul ei, Monica Avram a vrut să facă o glumă: „Noi avem intenții bune. Să fac o glumă: și într-o căsnicie se începe cu intenții bune și se poate să…”
Ea a fost întreruptă de Robert Șova: „Sperăm să nu divorțăm!”
Referindu-se și la celelalte proiecte de digitalizare, precum e-Factura și e-Transport, Avram a afirmat că „nu există un lucru perfect pe care instituția să vi-l dea”.
„Orice lucru este perfectibil, cum nici în viața dvs. ca și mediu de afaceri nu există ceva perfect vreodată”, a afirmat reprezentanta Ministerului Finanțelor.
Vicepreședintele CECCAR spune că dacă se va continua să se declare o tranzacție în 3 raportări diferite, „cu siguranță că aceste costuri se vor duce către antreprenori”.
„Aceste transformări digitale, din păcate, nu se fac de pe o zi pe alta sau de pe un an pe altul pentru că ele implică și latura umană. Găsim din ce în ce mai greu tineri care să fie dispuși să intre într-o activitate atât de complexă și cu foarte mare uzură. Suntem într-o eră nu numai a datelor, că date avem, ci algoritmilor și inteligenței artificiale”, a explicat Robert Șova.
În opinia sa, tehnologia de astăzi nu înseamnă să se facă instrumente de colectare a datelor, ci crearea de algoritmi care să le analizeze și gestioneze.