Executorii judecătorești, inclusiv ANAF, trebuie să transmită e-Factura în numele debitorilor
Organele de executare silită cum sunt executorii judecătorești, ANAF sau alte autorități îndreptățite să realizeze proceduri de executare silită a unor debitori au obligația transmiterii în sistemul RO e-factura a acelor facturi emise de organele de executare silită pe seama și în numele debitorilor, conform OUG nr. 120/2021 privind sistemul RO e-factura. Noutatea este însă legată de un nou ordin publicat recent în Monitorul Oficial (OpANAF nr. 3769 din 2024). Consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o analiză a acestui act normativ.
Astfel, comunicarea facturilor în sistemul RO e-factura este obligatorie indiferent dacă debitorii executați silit sunt sau nu înregistrați în scopuri de TVA.
„Atâta timp cât facturile sunt comunicate în sistemul RO e-factura de către organele de executare silită, debitorii nu mai au obligația comunicării în sistemul RO e-factura”, spune Bența.
Se consideră data de comunicare a facturii către cumpărător, data la care factura este disponibilă la descărcare în sistemul RO e-factura.
Factura este accesibilă și debitorului pe seama căruia a fost emisă.
OpANAF nr. 3769 din 2024 adoptă procedura fiscală de urmat de către organele de executare silită privind pe de o parte înregistrarea acestora în Registrul RO e-factura executări silite, dar și procedura efectivă de înregistrare a facturilor de executare silită în sistemul RO e-factura.
Potrivit lui Bența, organele de executare silită se înregistrează în sistemul RO e-factura executări silite prin depunerea Formularului 079 – cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-factura executări silite. Acesta este un formular tipizat pus la dispoziția organelor de executare silită și se completează prin softul informatic al autorității fiscale.
În baza datelor comunicate de organele de executare silită, autoritatea fiscală completează registru cu persoanele înregistrate în sistemul RO e-factura executări silite.
Din punctul de vedere al comunicării facturii de executare silită, procedura este aceea prevăzută de OUG nr. 120/2021, în sensul că odată comunicată factura în sistemul RO e-factura aceasta nu se poate returna.
Dacă se constată erori se aplică procedura de corecție a facturii prevăzută de art. 330 din Codul fiscal (stornare de factură) cu comunicarea facturii corectate în sistemul RO e-factura.
În situația în care cumpărătorul are obiecții asupra respectivei facturi, acesta comunică către organul de executare silită inclusiv printr-un mesaj din sistemul RO e-Factura.