The Wall Street Journal: Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden

Președintele Biden va lua marți cuvântul la ONU, fiind foarte probabil ca acesta să fie ultimul lui mare moment pe scena mondială. În mod obișnuit, moștenirea unui președinte în materie de politică externă continuă să producă efecte după încheierea mandatului, astfel că merită să facem un pas în spate și să contemplăm lumea pe care Biden i-o va lăsa pe mână succesorului său, scrie boardul editorial al The Wall Street Journal.

E o lume incomparabil mai primejdioasă decât cea moștenită de Biden, mult mai puțin favorabilă intereselor americane, libertății umane și democrației. Ultimul aspect denotă o ironie tragică, dat fiind că Biden și-a făcut o temă predilectă din competiția globală dintre democrație și conducătorii autoritari. Cei din urmă au câștigat teren peste tot în lume: Europa, Asia-Pacific, Orientul Mijlociu, Africa – ba chiar până și în Americi, arată The Wall Street Journal.

O decizie care a generat probleme în lanț

Retragerea haotică a lui Biden din Afganistan a fost cea mai gravă dintre deciziile lui și a dus la o întreagă înlănțuire de probleme. Țara e acum controlată de talibani, care și-au impus iarăși regimul islamist de factură feudală. Retragerea lui a afectat mai multe femei mai grav decât oricând în ultimele decenii, în vreme ce jihadiștii și-au recuperat un sanctuar terorist.

Dar și mai grav e mesajul transmis printre adversari de retragerea lui, asigurându-i de disponibilitatea Americii de a da bir cu fugiții. Credibilitatea factorului de descurajare american s-a prăbușit. Biden a încercat o conciliere cu Vladimir Putin, dându-și binecuvântarea pentru gazoductul Nord Stream 2 și refuzând să înarmeze Ucraina. Putin a concluzionat că își poate permite să invadeze Ucraina cu costuri limitate, mai ales după ce lui Biden i-a scăpat pe gură porumbelul cum că Vestul n-ar opune mare rezistență unei „incursiuni minore”.

După ce Kievul a opus cu curaj rezistență, Biden i-a trimis arme, însă prea puține și prea târziu – în fiecare fază a războiului. Chiar și acum, după 31 de luni și cel puțin 100.000 de morți, Biden ezită să-i permită Ucrainei să lovească ținte din Rusia cu rachete cu rază lungă ATACMS, mai arată boardul editorial al The Wall Street Journal.

Ce lasă în urmă în Orientul Mijlociu e chiar mai grav

Ce lasă în urmă în Orientul Mijlociu e chiar mai grav. În loc să construiască în continuare pe baza Acordurilor Abraham pe care le moștenise, Biden a încercat să ostracizeze Arabia Saudită și refuză să-i mai vândă arme ofensive pentru a lupta cu gruparea Houthi. Încă din capul locului s-a apucat să curteze teocrația iraniană pentru a reînnoi acordul nuclear din 2015 care îmbogățise Teheranul înainte ca Donald Trump să-l denunțe. A refuzat să-i aplice sancțiunile petroliere, cu toate că Iranul făcea prăpăd în regiune prin intermediul milițiilor de care se folosește.

Iar SUA au fost surprinse pe picior greșit atunci când Hamas, cu ajutorul Iranului, a invadat Israelul și a măcelărit 1.200 de nevinovați. Până într-atât încât consilierul lui de securitate națională, Jake Sullivan, s-a văzut nevoit să-și modifice versiunea online a unui eseu publicat deja în revista Foreign Affairs în care se fudulea că „regiunea e mai liniștită decât a fost oricând altcândva în ultimele decenii”.

Și iată cât de liniștită: cel mai important aliat regional al nostru se află în prezent în război pe multiple fronturi. Campania defensivă a Israelului din Gaza nici măcar nu s-a încheiat, dar asistăm acum la o nouă luptă, poate chiar mai sângeroasă, cu Hezbollah. Între timp gruparea Houthi a strangulat aproape complet traficul navelor comerciale occidentale prin Marea Roșie, în vreme ce Biden îi obligă pe comandanții marinei americane să se joace de-a șoarecele și pisica, cu rachete.

Concomitent, Iranul își continuă nestingherit marșul spre statutul de putere nucleară. Administrația Biden emite comunicate dogmatice cum că așa ceva e inacceptabil, însă fiecare faptă a ei dă de înțeles că a concluzionat deja că Iranul nuclear e de acum inevitabil și a încerca să-l oprească e mult prea riscant. În momentul în care Iranul va obține arma atomică întreaga ecuație de securitate a planetei va fi răsturnată cu susul în jos.

Un pic mai bine în relația cu Asia-Pacific

Prestația lui Biden în Asia-Pacific e puțin mai bună, fie și numai din perspectivă diplomatică. El a consolidat alianțele Americii împotriva Chinei, mai ales cu Australia, Japonia și Filipine. Pactul militar AUKUS e important, tot așa cum e și inițiativa Japoniei în vederea unei mai strânse integrări militare cu SUA.

Însă aspectul diplomatic n-a fost complementat și pe latura militară. SUA nu construiesc suficiente submarine pentru a-și satisface angajamentele din AUKUS și nici măcar nevoile proprii. Bazele americane nu dețin apărarea antiaeriană adecvată și nici rachetele cu rază lungă necesare pentru a înfrânge o invazie chineză în Taiwan. Eforturile diplomatice nu au oprit hărțuirea navelor filipineze de către chinezi.

Ceva mai aproape de noi, dictatorul din Venezuela a furat, predictibil, încă un rând de alegeri, expunând astfel drept naiv acordul încheiat cu el de administrația Biden pentru relaxarea sancțiunilor petroliere. Mexicul e și el pe muchie, stând să cadă în autoritarism, fără ca Washingtonul să protesteze. Cuba continuă să exporte revoluție oriunde poate. Suferințele umane pricinuite de aceste regimuri afectează America sub forma potopului de imigranți care ne împovărează orașele, din Manhattan și până în Springfield, Ohio.

Lucrul cel mai amenințător îl reprezintă colaborarea tuturor acestor puteri regionale ostile într-o nouă axă anti-occidentală. Iranul aprovizionează cu rachete și drone Rusia, care e posibil să-i furnizeze la schimb know-how nuclear. China ajută și ea Moscova, care i s-a alăturat acum Beijingului pentru manevre navale comune. Și Coreea de Nord înarmează Rusia, protejată de China de aceleași sancțiuni ONU pe care odinioară Beijingul le vota.

Toate acestea și altele se însumează pentru a contura cel mai grav declin al ordinii mondiale – și al influenței SUA – de după anii ’30. Însă Biden continuă să vorbească și să se poarte de parcă ar fi prezidat o eră a consolidării păcii și prosperității. El a propus în fiecare dintre anii președinției sale câte o reducere a cheltuielilor militare reale, ceea ce ar putea reprezenta cel mai important gest de abdicare din partea lui.

Contracararea furtunii care-și adună acum forțele va fi dificilă și primejdioasă. Întâia sarcină va fi restabilirea factorului de descurajare american, lucru care va necesita mai multă forță militară și voință politică. Oricine va câștiga Casa Albă va trebui să repudieze politicile eșuate ale președinției Biden, fiindcă în caz contrar ne vom trezi aruncați într-un conflict global cu consecințe catastrofale.

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România