Până să învețe românii să recicleze o fac „profesioniștii”. O meserie de acum 30 de ani a reînviat ca să salveze sistemul românesc de garanție- returnare

Ministrul Mediului a declarat luni că 78% din ambalajele cumpărate în luna august au fost reciclate prin sistemul de garanție – returnare. Ar fi un progres extraordinar față de perioada anterioară, când mai puțin de jumătate din recipiente erau recuperate. Cine sunt cei care s-ar putea afla în spatele acestui succes?

În excelenta carte „Grădina de sticlă” a Tatianei Țîbuleac, personajele principale trăiesc din adunatul sticlelor goale aruncate de alții. Tamara Pavlovna și Lastocika, fetița pe care a înfiat-o de la orfelinat, sunt ceea ce se cheamă „sticlărese”. Adică adună de pe străzi recipiente de băuturi, le spală și apoi le duc la centrele de colectare. 

În ultimii ani ai Uniunii Sovietice, la Chișinău, în RSS Moldovenească, totul începea să se dezintegreze, mai puțin această formă de „antreprenoriat”.

„O sticlă chiar și goală, chiar și pișată, chiar și străină, te putea îmbogăți. Asta dacă nu erai putoare sau bețiv, iar noi nu eram. Noi știam să adunăm și adunam. Cu mâinile înțepenite de frig, cu stomacurile întoarse de greață, noi adunam. Bani câștigați pe loc gol. Avere din nimic”. (…)

„Nu că ar fi o profesie – primitul sticlelor – dar nici nimic nu era. În capul Tamarei Pavlovna creștea o scară pe care oamenii urcau după merit. Pe scara aceea, noi ne aflam sub poștași însă deasupra vânzătorilor de cvas (n.r. – băutură alcoolică din secară)”, spunea personajul Lastocika.

O meserie reinventată în 2024

În 2024, „sticlăresele” din cartea scriitoarei moldovence au coborât pe străzile Bucureștiului. Uneori, ele arată chiar așa: o mamă însoțită de fetița ei. De cele mai multe ori însă, „sticlăresele” sunt ca oricare dintre noi: români, mai prost sau mai bine îmbrăcați, femei, bărbați, copii. Sau sunt muncitori nepalezi / srilankezi, veniți în România să muncească la patroni, pentru un salariu mai bun decât la ei în țară.  

Toți acești oameni pot fi întâlniți în fața aparatelor RetuRo din marile centre comerciale, înconjurați de saci negri, mari, ticsiți cu pet-uri, sticle și doze de aluminiu. Îți poți da seama repede că nu sunt dintre cei care au venit să-și recupereze banii pentru ambalajele din propria gospodărie. Sticlele și pet-urile lor sunt mai murdare, mai stâlcite și au resturi de lichide rămase în interior.  Arată ca și cum ar fi fost adunate din gunoaiele altora. 

Când aparatul le respinge în mod nedrept un recipient valid, cu sigla Returo, „angrosiștii” se supără și blestemă aparatul necinstit. Au muncit pentru cei 50 de bani pe care nu i-au mai încasat. 

„Nici nu știam că există saci atât de mari”, mi-a mărturisit cu îngrijorare, sâmbăta trecută, un bărbat care, ca și mine, venise să-și recicleze ambalajele la un centru comercial din Militari și aștepta la coadă să termine cei din față.

Noi avem câte 20-30 de ambalaje într-o sacoșă, în timp ce „angrosiștii” veniseră cu doi – trei saci imenși, care avea fiecare câteva sute de ambalaje.

Când mergi prin oraș, nu poți să nu-i remarci pe care cei adună deșeuri pentru a recicla în locul celorlalți. Sunt din ce în ce mai mulți: prin cartiere, căutând în tomberoane sau prin coșurile publice de pe stradă.

„Cu mâinile înțepenite de frig, cu stomacurile întoarse de greață, noi adunam. Bani câștigați pe loc gol. Avere din nimic”.  Așa ar zice Lastocika.

Ambalaje de 200 milioane de euro aruncate și nereciclate 

Dintr-un reportaj Recorder din urmă cu câteva zile, despre cum funcționează sistemul de garanție-returnare, am reținut câteva cifre importante: 

În primele 7 luni ale acestui an au fost puse pe piață 3,5 miliarde de ambalaje, iar prin rețeaua Returo au fost recuperate mai puțin de jumătate. Cele aproximativ 2 miliarde de ambalaje necolectate au lăsat în conturile sistemului Returo aproximativ 200 de milioane de euro. 

Returo este o asociere în care intră producătorii de băuturi răcoritoare, de bere și din care și statul român are o bucățică. 

Altfel spus, între ianuarie și iulie anul acesta, românii au aruncat la gunoi ambalaje de 200 milioane de euro și nu au mai fost interesați să-și recupereze banii pe ele. 

Aseară însă, într-o emisiune la TVR Info, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că 78 % din ambalajele cumpărate în luna august au fost reciclate prin sistemul de garanție – returnare. 

Dacă datele sunt corecte, atunci se întâmplă ceva uimitor: avem un salt considerabil, iar meritul, măcar parțial, este și al „angrosiștilor” de pet-uri, sticle și doze de aluminiu. Al „sticlăreselor” din zilele noastre.

Fără titluri de senzație deocamdată

Oamenii care reciclează în locul celorlalți au fost remarcați și de autorități. 

„Între 5000 și 6000 de români pun astăzi o pâine pe masă datorită sistemului de garanție – returnare. Caută sticle prin oraș, prin coșuri stradale. Sticle care în mod normal ar fi ajuns la groapa de gunoi”, spunea Mircea Fechet, după ce a povestit că cineva i-a trimis un proces-verbal în care o persoană care aduna deșeuri dintr-un coș de gunoi fusese amendată de poliția locală.

„E greşit să amendezi un om care ia PET-ul dintr-un coş de gunoi”, își exprima părerea demnitarul.

Din iulie și până acum, numărul celor care adună ambalaje a crescut vizibil.   

Pe Reddit sunt discuții aprinse despre cum ar trebui să ne purtăm cu cei care reciclează ambalajele altora.

„În Berlin și în alte orașe din Europa, sticlele de garanție nu sunt aruncate la coșul de gunoi. Sunt puse alături, astfel încât cei care le strâng să nu-și piardă demnitatea când le adună”, scrie cineva. 

Alții povestesc că la ei în cartier pubelele sunt împărțite între „mafii” care adună grosul deșeurilor. Cei care nu fac parte din aceste găști ajung la sfârșit și adună ce le-a scăpat celorlalți. 

Există, desigur, și cetățeni pe Reddit care critică mizeria lăsată în urmă de căutătorii de deșeuri: „Am mers 2 km în oraș, nu exista coș să nu fie împrăștiat doi metri pe trotuar …”. „Aceasta este o minciună”, l-au contrazis ceilalți.

Dar câți bani câștigă cei care reciclează ambalajele altora? – Au început să se întrebe unii ziariști, în ideea că vor putea da titluri senzaționale.

„Câștig între 20 și 50 de lei pe zi”, au fost răspunsurile primite, deocamdată, de jurnaliști. Titlurile de senzație trebuie amânate. Încă nu a apărut primul milionar în euro din ambalaje reciclabile.

Chiar și așa, fără milionari, sistemul de garanție – returnare al României este împins înainte de acești oameni.

Într-o perioadă în care se spune că „trăim cel mai bine din istoria noastră”, există români care nu au nicio problemă să bage mâna într-un coș de gunoi pentru a extrage de acolo o sticlă ce valorează fix 50 de bani. Nu mai zic de noii noștri frați în prosperitate veniți din Asia. 

Pe o scară a utilității publice, acești oameni ar trebui să se afle undeva foarte sus.