Sari direct la conținut

Nicuşor Dan: Avizele cerute pentru a elibera autorizaţia pentru lucrările la Planşeul Unirii nu sunt un moft

HotNews.ro
Nicuşor Dan: Avizele cerute pentru a elibera autorizaţia pentru lucrările la Planşeul Unirii nu sunt un moft
Planseul de la Piata Unirii /Foto: Google Maps

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, aflat în dispută cu primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, pe tema consolidării Planșeului Unirii, spune că avizele pe care le cere pentru a elibera autorizaţia pentru lucrări nu sunt „un moft”, iar în lipsa acestora se pot înregistra „probleme în practică”.

„Eu am spus că este oportun ca acel planşeu să fie înlocuit, numai că pentru ca planşeul să fie înlocuit legea spune că autorizaţia o dă primarul general şi legea îl obligă pe primarul general să dea o autorizaţie când are avize. Avizele nu sunt aşa, un moft, că vrem noi să bifăm ceva. (…) Dacă nu ai avizele corespunzătoare, poţi să ai mari probleme în practică, pentru că acolo lucrarea asta se învecinează cu metroul, trece peste caseta de colectare a apelor uzate şi trebuie ca fiecare dintre oamenii ăştia să spună care sunt condiţiile în care noi să dăm autorizaţie”, a explicat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.

În acest context, el a spus că fonduri pentru pasajele Lujerului şi Obor şi Podul Băneasa vor fi prevăzute în bugetul din 2025: „O să punem banii, să vedem câţi o să avem, în bugetul din 2025”.

Nicuşor Dan anunţa săptămâna trecută că va elibera autorizaţia de construire în cazul Planşeului Unirii după ce Primăria Sectorului 4 va depune toate avizele solicitate.

Potrivit acestuia, „din toate expertizele tehnice analizate rezultă clar nevoia de consolidare a planşeului, însă niciunul dintre documente nu justifică eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei”.

În urmă cu două zile, Primăria Sectorului 4 a transmis că experţii care au analizat Planşeul Unirii consideră că, în lipsa unor lucrări de intervenţie executate în regim de urgenţă, anumite zone ale plăcii de beton ar putea cădea şi ar putea produce pierderi de vieţi omeneşti.

Specialiştii au adus completări expertizelor tehnice întocmite cu privire la starea structurii şi au încadrat anumite zone ca fiind „pericol public” pentru circulaţia rutieră şi cea pietonală, se arăta într-un comunicat transmis de Primăria Sectorului 4.

„Conform celui mai recent punct de vedere întocmit de specialişti, în lipsa unor lucrări de intervenţie executate în regim de urgenţă, anumite zone ale Planşeului Unirii ar putea cădea şi ar putea produce pierderi de vieţi omeneşti”, indica Primăria.

În opinia specialiştilor, „situaţia se poate înrăutăţi şi mai mult, având în vedere infiltraţiile” ce şi-au făcut loc printre elementele constructive degradate ale planşeului, care, dacă nu vor fi stopate, „ar putea afecta inclusiv fundaţiile clădirilor din zona adiacentă”, menţiona administraţia locală.

INTERVIURILE HotNews.ro