Sari direct la conținut

Maricel Păcuraru (Realitatea Plus), Cristian Bușoi și Rareș Bogdan au dat „împrumuturi multiple” candidaților AUR și PNL. AEP spune că e ilegal și refuză să deconteze banii. „Paguba totală de 22 de milioane de lei la AUR, 4.8 milioane la PNL”

HotNews.ro
Maricel Păcuraru (Realitatea Plus), Cristian Bușoi și Rareș Bogdan au dat „împrumuturi multiple” candidaților AUR și PNL. AEP spune că e ilegal și refuză să deconteze banii. „Paguba totală de 22 de milioane de lei la AUR, 4.8 milioane la PNL”
Rareș Bogdan/Inquam Photos

Autoritatea Electorală Permanentă a decis să nu ramburseze 2.4 milioane de lei către PNL din cauza unor împrumuturi multiple date de către aceleași persoane pentru unii candidați la europarlamentare, a precizat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, pentru Hotnews.ro. AEP spune că legea interzice acest lucru. Gaura este mai mare la AUR, unde suma care nu va fi rambursată este peste 11 milioane de lei. Printre persoanele care au împrumutat candidații AUR se numără și Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus. Informația privind partidul lui George Simion a apărut prima dată în G4Media.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a impus ca măsură suplimentară și confiscarea unei sume egale cu cea care nu a fost rambursată în cazul  PNL, AUR și Forța Dreptei. Valoarea totală a „pagubei” se poate ridica astfel la aproape 4.8 milioane de lei în cazul PNL și la 22–23 de milioane de lei în cazul AUR, au precizat surse din Autoritate pentru Hotnews.ro. 

În cazul partidului condus de Ludovic Orban, Forța Dreptei, gaura este de 480.000 de lei pentru un împrumut considerat ilegal de AEP.

Decizia confiscării sumelor se suspendă însă până la soluționarea cauzei, deoarece cele trei partide au contestat decizia AEP în instanță. 

Rareș Bogdan a împrumutat trei colegi suma maximă, în loc de unul: Sunt mai sărac cu 60.000 – 70.000 de euro

Candidații la alegerile europarlamentare din 9 iunie au venit cu contribuții pentru campanie din venituri proprii sau din împrumuturi.

Din venituri proprii, un candidat a putut contribui cu cel mult 500.000 de euro la campania de la europarlamentare.

Problema majoră a apărut la contribuțiile obținute din împrumuturi de la persoane fizice, unde Autoritatea Electorală Permanentă a descoperit mai multe nereguli: „împrumuturi multiple”, o persoană a împrumutat mai mulți candidați, sau „împrumuturi ilegale” (n.r. – peste limita legală admisă).

Suma legală admisă de AEP ca împrumut de la persoane fizice a fost de 660.000 de lei, dar către un singur candidat. 

Spre exemplu, prim-vicepreședintele PNL, Rareș a avut o contribuție la campanie, din venituri proprii, de 2.2 milioane de lei (adică circa 420.000 de euro, n.red.), depusă în trei tranșe, potrivit documentelor depuse la Autoritate.

A dat bani și colegilor de partid pentru a contribui la campania electorală. Numai că a dat suma maximă nu pentru o singură persoană, ci pentru trei.

„Colegii m-au rugat să îi împrumut. I-am împrumutat în campanie pe Mara Mareș, Virgil Popescu și Mara Togănel (n.r. – candidați PNL la europarlamentare) cu câte 130.000 de euro fiecare (650.000 de lei) suma maximă admisă de lege”, a declarat Rareș Bogdan pentru Hotnews.ro. În total, 390.000 de euro, adică aproape 2 milioane de lei.

Autoritatea Electorală Permanentă a considerat că europarlamentarul PNL avea dreptul să împrumute un singur coleg de partid și nu trei cu suma maximă admisă de lege, iar „împrumutul multiplu a fost sancționat”.

„Mie mi-au luat o corecție de 12% la rambursare din cei 420.000 de euro (n.r. – contribuția a fost de 2.2 milioane de lei) puși în campanie ca și contribuție personală. Am primit mai puțin cu 12% și din cele trei sume împrumutate către cei trei colegi”, a explicat Rareș Bogdan.

Potrivit liberalului, după decizia AEP este „mai sărac cu aproximativ 60.000 – 70.000 de euro”.

Candidații PNL care au primit bani de la Rareș Bogdan

Mara Mareș a contribuit din venituri proprii cu 50.000 de lei la campania pentru europarlamentare. Ea s-a împrumutat 125.000 de lei, 575.000 de lei, 650.000 de lei și 250.000 de lei de la persoane fizice. Împrumuturile cumulate au fost de 1.6 milioane de lei, conform datelor raportate la Autoritatea Electorală Permanentă și consultate de Hotnews.ro. Împrumutul de la Rareș Bogdan este de 650.000 de lei.

Togănel Mara Cristina a apelat și ea la mai multe împrumuturi în campania pentru europarlamentare: 650.000 de lei, 100.000 de lei, 150.000 de lei, 200.000 de lei. Totalul împrumuturilor de la persoane fizice este de 1.1 milioane de lei. Cel mai mare împrumut este de la Rareș Bogdan, cel de 650.000 de lei.

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a luat pentru campania de la europarlamentare două împrumuturi de la persoane fizice: 650.000 de lei și 500.000 de lei. Și el se află pe lista lui Rareș Bogdan cu 650.000 de lei. 

Bușoi a dat și el la colegi

Un alt liberal care și-a împrumutat prea mulți colegi a fost Cristian Bușoi.

„El a dat bani către doi candidați, dar este tot ilegal. PNL nu a depășit plafonul, ci (problema e…) faptul că o persoană a împrumutat mai mulți candidați”, au precizat surse din AEP pentru Hotnews.ro.

PNL nu a folosit banii din contribuțiile candidaților pentru plata emisiunilor tv, potrivit informațiilor Hotnews.ro. Cristian Bușoi nu a putut fi contactat de Hotnews pentru o reacție pe acest subiect.

Un candidat a împrumutat aproape 500.000 de euro

Cea mai mare sumă împrumutată de un candidat PNL la europarlamentare apare în dreptul lui Epure Alexandru-Ciprian: 2.475.000 de lei, de la mai multe persoane fizice.

Surse din PNL au precizat pentru Hotnews.ro că decizia Autorității Electorale Permanente privind confiscarea a 2.4 milioane de lei va fi atacată în instanță.

„Decizia e aberantă, Greblă și Rada au schimbat raportul inițial. AEP ne-a dat hârtie oficială că avem voie să împrumutăm alți candidați”

Rareș Bogdan critică în termeni duri decizia Autorității și susține că primul raport nu conținea vreo reținere la rambursare sau confiscarea sumei.

„Decizia este aberantă cu atât mai mult cu cât noi am cerut poziția AEP în timpul campaniei, cu adresă oficială de la PNL, în care am întrebat dacă o persoană, membru al PNL sau candidat, poate să împrumute și alți candidați cu sumele prevăzute de lege. AEP a răspuns că da. Primul raport de control al AEP prevedea returnarea integrală a sumei, mai puțin o corecție de 5.000 de lei. Această corecție s-a transformat peste noapte, la solicitarea expresă a domnului Greblă și a domnului Rada (n.r. – președintele AEP, respectiv director în AEP), de la 5.000 de lei în 2.4 milioane de lei. Iar de la 2.4 milioane de lei – corecție, s-a transformat și într-o confiscare de 2.4 milioane de lei. Inițial era doar corecție. Ne-au dat și amendă”, a declarat Rareș Bogdan pentru Hotnews.ro.

El spune că are informații că pe circuitul AEP a intrat prima dată varianta fără confiscare și fără corecție.

Europarlamentarul afirmă că și „echipa de la Finanțe a fost ulterior schimbată și și-a retras viza de control financiar de pe primul raport”.

Sponsorul din umbră al candidaților AUR: Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus

Site-ul de investigații Snoop a dezvăluit, în parteneriat cu ActiveWatch, că AUR a plătit în campania de la europarlamentare două milioane de euro pentru televiziune, presă scrisă și radiouri. Cea mai mare parte a sumei a ajuns la Realitatea Plus, post controlat de Maricel Păcuraru, cel care a împrumutat candidații AUR de la europarlamentare.

G4Media a informat că AEP a decis să nu returneze două milioane de euro către AUR după campania de la europarlamentare. Unii candidați au primit împrumuturi chiar de la Maricel Păcuraru, a precizat sursa citată.

„În cazul AUR, candidații au apelat la împrumuturi de la Maricel Păcuraru (n.r. – patronul Realitatea Plus). Păcuraru a dat împrumuturi totale de peste un milion de euro în campania AUR. Suma legală admisă ca împrumut era de 660.000 de lei, dar o persoană nu putea împrumuta mai mulți candidați. Din acest motiv suma nu a fost rambursată”, au dezvăluit surse care cunosc mecanismul rambursării pentru Hotnews.ro.

AEP a decis să nu ramburseze peste 11 milioane de lei (2.2 milioane de euro, n.red.) către Alianța pentru Unirea Românilor, după ce a descoperit că împrumuturile folosite în campanie depășeau pragul legal de 200 de salarii și proveneau de la aceeași persoană în mai multe cazuri. 

Confiscare de 11 milioane de lei de la AUR

De asemenea, Autoritatea a impus suplimentar și confiscarea a 11 milioane de lei de la AUR.

„Prima măsură impusă a fost că nu s-a rambursat suma de 11 milioane de lei. A doua măsură a fost că s-a confiscat suma care a făcut obiectul rambursării, că a fost o finanțare ilegală, împrumuturi multiple. Au cheltuit 11 milioane și nu îi mai primesc înapoi, dar și plătesc 11 milioane de lei. Pabuga lor este de 22 – 23 de milioane de lei”, au precizat surse din AEP pentru Hotnews.ro.

Partidele care depășesc pragul de 3% au dreptul la rambursarea sumelor cheltuite în campania electorală, dacă sunt respectate toate cerințele legale. În cazul AUR, au fost două probleme: o persoană a împrumutat mai mulți candidați, iar pragul de 660.000 de lei (200 de salarii minime) a fost depășit.

Pe lista persoanelor care apar că au contribuit cu sume importante în campania AUR, dar banii provin din împrumuturi se numără:

  • Biro Daniel Răzvan – 2.3 milioane de lei
  • Iosub Cosmin Teodor – 2.3 milioane de lei
  • Irindea Mirela Daniela – 2.3 milioane de lei
  • Lovin Ramona – 2.3 milioane de lei
  • Tanasă Dan – 2.3 milioane de lei
  • Piperea Gheorghe – 800.000 de lei
  • Radu Fabian Cristian – 2.3 milioane de lei
  • Cristina Gabriela Dumitrescu – 1.25 milioane de lei

Printre cei care s-au împrumutat pentru campania de la europarlamentare de la o persoană fizică a fost și Dan Tanasă, deputat AUR. Suma: 1.5 milioane de lei.

„Unde a dat Dumnezeu o dată, ajută Dumnezeu să dăm și înapoi. Nu e nicio problemă. Tot ce facem noi este legal”, a declarat parlamentarul pentru Hotnews.ro. El a precizat că împrumutul nu a fost luat de la Maricel Păcuraru, patronul Realitatea Plus.

A caracterizat decizia AEP drept un „abuz”.

„Nu sunt naiv să cred că este doar o coincidență sau nu am făcut noi bine nu știu. Sunt totuși sume mari de bani. În țara asta trebuie să candideze doar cine trebuie să candideze. În țara asta trebuie să aibă bani doar anumite persoane, în țara asta trebuie să guverneze doar anumiți oameni. Cineva apasă niște butoane”, a comentat deputatul situația în care se află AUR privind rambursarea sumelor cheltuite la europarlamentare.

Conducerea AUR a anunțat că a contestat în instanță decizia luată de Autoritatea Electorală Permanentă.

Probleme pentru Forța Dreptei: 480.000 de lei  la europarlamentare, 1.3 milioane de lei  la locale

Antonel Tănase, cel care se ocupă de finanțele de la partidul Forța Dreptei, susține că „a fost o depășire la un coleg cu 240.000 de lei”.

„Autoritatea Electorală Permanentă ne-a spus că nu ne vor rambursa, dar vor și confisca suma, considerând-o ilegală. Noi nu o considerăm ilegală pentru că legea nu distinge foarte clar între partid și persoana fizică. Vom merge în instanță și vom câștiga mai mult ca sigur. Un candidat la europarlamentare poate contribui cu 2.5 milioane de lei. Suma care a fost depășită, 240.000 de lei, a fost folosită pentru plata unor facturi. Ne-au respins facturile la rambursare, deși facturile sunt în regulă, și ne și confiscă o sumă de 240.000 de lei. Suma totală e de aproape 480.000 de lei”, a declarat Antonel Tănase pentru Hotnews.ro.

Nu este singura problemă pentru Forța Dreptei, partidul condus de Ludovic Orban. O gaură a rămas și după alegerile locale: 1.3 milioane de lei.

„Noi am candidat în mai multe formule la locale: pe Forța Dreptei în trei județe și am candidat pe Alianța Dreapta Unită în celelalte județe. Am mai avut alianțe locale. Din cauza aceasta, acolo unde am candidat pe Forța Dreptei nu s-a făcut pragul național de 3% și AEP a respins la rambursare ce am cheltuit în cele trei județe. Tot în lege, scrie partidul sau alianța politică. Noi am fost în ambele formule. În 2020, partidele în aceeași situația au primit rambursare integrală”, a spus Antonel Tănase.

Toate deciziile AEP în cazul AUR, PNL și Forța Dreptei sunt contestate, iar o decizie va fi luată de instanțele de judecată.

INTERVIURILE HotNews.ro