Sari direct la conținut

Eurodeputatul Siegfried Mureşan, optimist privind colaborarea cu noul comisar european pe migraţie din Austria în dosarul Schengen / Ce spune despre Consiliul JAI, unde va fi din nou discutată aderarea României

HotNews.ro
Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL și vicepreședinte PPE, Foto: Hotnews
Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL și vicepreședinte PPE, Foto: Hotnews

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a declarat luni că Partidul Popular European şi Partidul Naţional Liberal din România vor încerca să lucreze împreună cu noul comisar european pentru afaceri interne şi migraţie, venit din Austria, şi se aşteaptă ca şi el să coopereze pentru aderarea cât mai rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre, relatează Agerpres.

„Vom avea întâlniri cu domnia sa chiar în cursul acestei săptămâni, inclusiv în cadrul familiei noastre politice şi aşteptăm de la el, în noua sa funcţie, să fie un reprezentant clar al liniei Comisiei Europene, şi anume aceea că România şi Bulgaria îndeplinesc toate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Domnia sa, după ce va fi învestit drept comisar, va fi comisar european, iar linia tuturor instituţiilor Uniunii Europene, a Comisiei Europene şi a Parlamentului European este aceea de a susţine aderarea fără întârziere a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi cu frontiera terestră”, a spus Mureşan în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.

Magnus Brunner, comisarul-desemnat al Austriei, urmează să fie audiat în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile şi afaceri interne. Audierile tuturor comisarilor desemnaţi sunt programate să aibă loc în perioada 4 – 12 noiembrie. Magnus Brunner este membru al Partidului Popular Austriac (OVP), formaţiune ce face parte din Partidul Popular European (PPE).

Mureşan, care este şi vicepreşedintele al grupului PPE din PE, a dat asigurări că Magnus Brunner, comisarul desemnat al Austriei, „nu poate face politica Austriei dintr-o poziţie europeană şi sper că acum, după ce au trecut alegerile parlamentare din Austria, să ajungem cât mai rapid la un numitor comun cu noul guvern al Austriei şi ca această întârziere nejustificată să se încheie”.

„Din momentul în care devine comisarul european, va fi comisar european mai mult decât e reprezentantul Austriei”, şi-a exprimat el convingerea.

În plus, crede Siegfried Mureşan, alocarea portofoliului migraţiei dă Austriei un instrument pentru a contribui la rezolvarea problemei migraţiei la nivel european, „care a fost pretextul pentru a întârzia aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen”.

Avertismentul lui Siegfried Mureșan cu privire la Consiliul JAI, unde intrarea României în Schengen este din nou pe agendă

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele terestre va fi discutată şi la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din această săptămână de la Luxemburg, însă eurodeputatul PNL susţine că nu trebuie să existe aşteptări privind luarea unei decizii atât de curând.

„Cred că trebuie să dăm timp Comisiei Europene, României, Bulgariei şi Austriei să poarte discuţii în acest nou context, după alegerile parlamentare (din Austria). Simt că există voinţă şi la Viena pentru a face progrese. Nu cred că procesul se va finaliza în cursul câtorva zile şi de aceea ne-aş avertiza să nu creăm aşteptări înaintea fiecărui Consiliu JAI cum că aderarea va fi finalizată. Cred că este un proces care se poate finaliza în următoarele luni, dar să nu aşteptăm acum o soluţie finală săptămâna aceasta”, a pledat el.

Contextul este unul dificil pentru spaţiul Schengen, după ce mai multe ţări au reintrodus controale la frontiere, iar PE a programat luni o dezbatere despre efectul acestora asupra zonei libere de circulaţie.

„Această dezbatere este necesară pentru a afla de la Comisia Europeană în primul rând dacă aceste controale respectă acquis-ul comunitar, respectă acquis-ul Schengen şi dacă ele sunt în concordanţă cu legislaţia europeană”, a spus Mureşan înainte de dezbatere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro