Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina, ziua 968: Joe Biden, vizită de adio în Germania în care va discuta cu principalii aliați despre Ucraina / Rusia testează pregătirea de luptă a unei baze cu arme nucleare / Rușii au atacat azi-noapte cu 135 de drone

HotNews.ro
LIVE Război în Ucraina, ziua 968: Joe Biden, vizită de adio în Germania în care va discuta cu principalii aliați despre Ucraina / Rusia testează pregătirea de luptă a unei baze cu arme nucleare / Rușii au atacat azi-noapte cu 135 de drone
Joe Biden face o vizită de adio în Germania - FOTO: Odd ANDERSEN / AFP / Profimedia

Joe Biden a sosit joi noapte la Berlin pentru ultima sa vizită oficială în Germania, care care va avea ca obiective principale sprijinul occidental pentru Ucraina și conflictul din Orientul Mijlociu, transmite AFP. În timpul vizitei sale de 24 de ore, el se va întâlni cu cancelarul Olaf Scholz și cu liderii Franței și Regatului Unit. Principalele subiecte de pe agendă vor fi Ucraina și Orientul Mijlociu.

Evenimentele de vineri, ziua 968 a războiului din Ucraina, LIVE:

Ministrul de externe britanic David Lammy va sosi vineri în China, încercând să demonstreze că noul guvern al Marii Britanii adoptă o abordare pragmatică și strategică în ceea ce privește construirea relațiilor cu Beijingul, chiar dacă admite existența unor puncte de puternic dezacord, transmite Reuters.

Vizita de două zile a lui Lammy include o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi la Beijing, vineri, înainte de a vizita Shanghai pentru a se întâlni cu firme britanice care operează în China.

„În calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU cu economii globale majore, Regatul Unit și China sunt actori globali. Relația noastră contează”, a declarat Lammy.

„Relația cu China este pragmatică și necesară pentru a sprijini interesele Regatului Unit și ale lumii. De la oprirea invaziei ilegale a Rusiei în Ucraina, până la sprijinirea unei tranziții ecologice globale, trebuie să vorbim des și sincer atât despre zonele de dispută, cât și despre zonele de cooperare în interesul național al Regatului Unit”, a adăugat el.

Șeful diplomației franceze, Jean-Noël Barrot, a anunțat vineri că merge în Ucraina pentru a reitera sprijinul Franței în fața agresiunii ruse.

„Merg în Ucraina pentru a vorbi în numele Franței, pentru a reitera că Franța nu întoarce spatele niciunei crize, pentru a spune că miza Ucrainei este securitatea continentului nostru, inclusiv securitatea alimentară și energetică”, a declarat el la postul public de radio France Inter, potrivit AFP.

De asemenea, există „o catastrofă umanitară”, a adăugat el, precizând că va dedica „o parte a acestei călătorii suferinței copiilor din Ucraina, în special a celor răpiți și deportați de ruși”.

La fel ca predecesorii săi, el a subliniat că, dacă Ucraina capitulează în fața Rusiei, „ar însemna consacrarea legii celui mai puternic” și „nu putem accepta acest lucru”.

Rușii au atacat azi-noapte cu 135 de drone

Canada intenționează să ofere Ucrainei un pachet de ajutor militar în valoare de 64,8 milioane de dolari canadieni (47 milioane USD), care va include arme de calibru mic, muniții și echipamente de protecție, a anunțat vineri ministrul Apărării, Bill Blair.

Pachetul de ajutor, care cuprinde și bani pentru instruirea trupelor ucrainene, face parte din finanțara militară de 500 de milioane de dolari canadieni promisă de prim-ministrul Justin Trudeau în iulie.

Canada, unul dintre cei mai puternici susținători ai Kievului pe plan internațional, a declarat luna trecută că va dona Ucrainei 80.840 de rachete mici aer-sol fără focoase, precum și 1.300 de focoase.

Din 2022 și până acum, Canada a alocat 4,5 miliarde de dolari canadieni pentru ajutoare militare destinate Ucrainei. (Reuters)

Forțele ruse au lansat spre Ucraina azi-noapte 135 de drone Shahed și de alte tipuri neidentificate, potrivit unui mesaj pe Telegram al armatei ucrainene

Un număr de 80 de drone au fost doborâte de forțele de apărare aeriană, 44 s-au prăbușit ca urmare a măsurilor de război electronic și 2 au zburat spre Belarus.

De asemenea, potrivit zursei citate, la ora 08:45, alte 10 drone erau încă în spațiul aerian al Ucrainei centrale, operațiunile de luptă fiind încă în desfășurare.

Guvernul Serbiei a anunţat că a fost convenită cu Rusia „promovarea şi consolidarea cooperării între structurile de securitate” din cele două ţări, transmite EFE, preluată de Agerpres.

În acest scop, vicepremierul şi fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, s-a întâlnit cu înalţi oficiali de securitate ai Kremlinului.

Cooperarea cu Rusia va include instruirea serviciilor de securitate sârbe, a anunţat guvernul de la Belgrad într-un comunicat pe site-ul său.

Aleksandar Vulin, un politician în mod deschis pro-rus, a fost decorat în luna ianuarie de către preşedintele Vladimir Putin şi serviciul rus de informaţii FSB pentru meritele sale în dezvoltarea cooperării dintre Serbia şi Rusia.

Ucrainenii spun că rușii au avut pierderi mari ieri

Ucrainenii afirmă că inamicul rus a avut pierderi mari ieri: 1530 soldați, 13 tancuri, 51 alte blindate de luptă, 23 tunuri, 93 diferite vehicule și 2 echipamente speciale.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi seară că va discuta vineri la Berlin cu președintele american Joe Biden, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Olaf Scholz despre garanțiile de securitate pentru Ucraina

„Chestiunea-cheie este natura garanțiilor de securitate și despre asta vom discuta mâine”, a declarat el presei. (Reuters)

Rusia testează pregătirea de luptă a unei baze cu arme nucleare

Ministerul rus al Apărării a afirmat că forțele sale au preluat controlul asupra satului Maksymilianivka, aflat la mai puțin de 10 km de orașul-cheie Kurakhove din regiunea Donețk din estul Ucrainei.

Sectorul Kurakhove, la vest de orașul Donețk, controlat de ruși, este una din zonele centrale ale avansurilor rusești din regiune. Rusia face presiuni pentru a ajunge la centrul logistic de la Pokrovsk, la aproximativ 50 km spre nord.

Statul Major al armatei ucrainene, în raportul de joi seară, a afirmat că forțele ucrainene au respins 36 din cele 45 de asalturi de lângă Kurakhove din cele 24 de ore anterioare, iar nouă confruntări erau încă în desfășurare.

Popularul blog militar ucrainean DeepState a scris că încă se dau lupte pentru controlul satului. (Reuters)

Comandanții forțelor nucleare strategice ale Rusiei vor testa pregătirea de luptă a unităților sale cu baza în orașul Bologoye, a transmis vineri Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă RIA.

Exercițiul va implica manevre și desfășurarea lansatoarelor mobile de rachete balistice intercontinentale Yars, a precizat aceasta.

Sinteza celor mai recente evenimente:

–––

Informațiile de joi, ziua 967 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro