Românii invizibili. Zeci de mii de oameni trăiesc în locuințe improvizate. Statul român nu știe nici cine sunt, nici unde stau 

În România, zeci de mii de oameni trăiesc la marginea legii și a orașelor, în așezări informale care nu sunt recunoscute oficial de autorități. Cifrele obținute de site-ul independent de investigații Snoop.ro de la peste o sută de primării din țară arată că majoritatea nu le includ în evidențele lor. Sunt comunități neglijate, cu locuințe improvizate, unde lipsa infrastructurii și a serviciilor de bază face viața de zi cu zi un act de supraviețuire. 

• Dacă vrei să susții jurnalismul independent de investigații, poți contribui cu o donație pentru Snoop aici. 

O dată la câteva zile, Claudiu Cornea umple bidoane cu apă și le împinge cu roaba, spre casa lui. Casă e mult spus. Sunt două construcții mici, separate, din cărămidă. Una dintre ele e dormitorul. Cealaltă, un hibrid între bucătărie și baie. Trebuie să ieși dintr-una și să treci prin curte, ca să ajungi în cealaltă.

Locuința improvizată e pe un teren abandonat din Străulești, la mică distanță de ansamblurile rezidențiale luxoase din nordul Bucureștiului. Casa familiei Cornea e prima. În spate sunt alte șapte familii. Niciuna dintre locuințe n-are apă potabilă. 

„Dacă nu ar fi fost vecina asta care să ne ajute, nici apă nu am fi avut”, spune Cornea. Familiile își cară apa, cu rândul, în bidoane, de la o vecină.

Nici electricitate nu ar fi avut, dacă nu și-ar fi cumpărat un generator. Îl folosesc cu rația, cât să-și încarce telefoanele și să aibă lumină, ca cei mici să-și facă temele. 

„Toți ne vorbesc de sus”

Familia Cornea are trei copii. Băiatul cel mare, de 22 de ani, locuiește separat, într-o garsonieră de la stat. Ceilalți doi stau cu părinții. Tatăl lucrează cu ziua în construcții. Mama e femeie de serviciu.

„Suntem toți angajați și ne trimitem copiii la școală”, spune Claudiu Cornea.

Și-a construit singur cele două încăperi. El a turnat ciment, el a ridicat și izolat pereții, el a montat termopane. A făcut și o cabină de duș „pentru copii, să aibă condiții”. Dușul e conectat la un butoi cu apă. I-a luat ani buni să ajungă la acest „confort”. Ar fi durat mai puțin, dacă ar fi avut un serviciu permanent, cu contract de muncă. Spune însă că i-a fost imposibil, pentru că nu are buletin. Și, dacă nu are buletin, nu are nici casă, legal vorbind.

În locuința mică, dorm cu toții într-o singură cameră, pe o canapea extensibilă și pe o saltea pe care o pun pe jos, lângă. Canapeaua e primită de la un client pentru care a lucrat Cornea. La fel și dulapurile, șifonierul, mobila de bucătărie și electrocasnicele.

Acum, în decembrie, se încălzesc la sobă, cu lemne pe care le găsesc aruncate pe stradă sau adunate de pe câmp, cu bucăți de mobilă veche lăsată la câte-un colț de stradă. Mai dificil e cu igrasia, pentru că pereții nu sunt atât de bine izolați. Și cu fumul de la soba veche.

Cornea spune că face tot ce poate și speră ca toți copiii lui să aibă o viață mai bună. „Merg la școală, învață”, repetă el, obișnuit să fie acuzat că nu muncește sau că nu-și trimite copiii la școală. Se simte judecat mereu, inclusiv de funcționarii din primării, care, spune el, îi privesc de sus pe el și vecinii lui. Unii dintre ei au cerut locuințe sociale acum 20 de ani, fără rezultat.

„Toți reprezentanții primăriei ne vorbesc de sus.” 

Ce sunt așezările informale

În România, în comunitățile asemănătoare cu cea din Străulești, trăiesc aproape 72.000 de oameni – cât populația orașului Târgu Jiu. În total, sunt în jur de 400 de astfel de așezări informale. Majoritatea sunt formate din clădiri abandonate sau spații improvizate, iar cele mai multe nu au curent electric sau apă potabilă, potrivit unui raport al Ministerului Dezvoltării din 2022. 

Comunitățile acestea sunt reglementate printr-o lege din 2019 și, în teorie, sunt recunoscute ca atare de autorități. 

În practică, e mai dificil.

Citește reportajul integral pe snoop.ro.