Un studiu publicat în revista Nature a descoperit singura țară din lume care este complet autosuficientă din punct de vedere alimentar

Un nou studiu publicat în revista Nature arată că dintre toate țările din jurul lumii, una singură, de pe coasta de nord a Americii de Sud, este complet autosuficientă din punct de vedere alimentar, relatează La Libre.

Crize sanitare, conflicte geopolitice, schimbări climatic – în ultimii ani, șocurile suferite de lanțurile de aprovizionare la nivel mondial au readus în prim-plan problema autosuficienței alimentare.

Un studiu publicat recent în revista Nature Food formulează un diagnostic clar: dintre cele 186 de țări analizate, doar una singură este capabilă să producă, prin forțe proprii, toate alimentele necesare pentru a-și hrăni populația conform recomandărilor nutriționale internaționale.

Iar identitatea acestei țări îi va surprinde probabil pe mulți: Guyana, o națiune sud-americană situată între Venezuela, Brazilia și Surinam. Această reușită se explică parțial prin densitatea redusă a populației sale: 4 locuitori pe km², adică de aproximativ o sută de ori mai puțin decât a unei țări ca Belgia.

Totuși, această comparație trebuie privită cu prudență, deoarece 85% din teritoriul Guyanei este acoperit de pădurea amazoniană, ceea ce limitează suprafețele disponibile pentru agricultură.

Șapte criterii folosite de cercetători în studiul lor

Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetători de la universitățile din Göttingen și Edinburgh au evaluat capacitatea fiecărei țări de a-și acoperi propriile nevoi alimentare doar prin producția agricolă internă, în șapte mari categorii alimentare: fructe, legume, produse lactate, carne, pește, proteine vegetale (leguminoase, nuci, semințe) și amidonoase (precum cerealele și cartofii).

Pentru această evaluare, ei au folosit criteriile regimului alimentar Livewell, dezvoltat de WWF (World Wildlife Fund), care încurajează o alimentație mai vegetală, echilibrată și durabilă.

Bilanțul global prezentat de oamenii de știință în studiul lor arată că peste o treime dintre țări sunt autosuficiente în cel mult două categorii alimentare. Doar Guyana îndeplinește cerințele în toate cele șapte categorii. Imediat după Guyana, doar China și Vietnam îndeplinesc șase din cele șapte criterii.

Ele nu îl îndeplinesc pe cel privind producția suficientă de lactate.

Disparități regionale semnificative în jurul lumii

Una dintre concluziile importante ale studiului este că există disparități regionale semnificative. Europa și America de Sud sunt, în general, mai autosuficiente decât media globală, în timp ce țările insulare, Peninsula Arabică și țările în curs de dezvoltare depind cel mai mult de importurile alimentare.

În Africa Subsahariană, majoritatea țărilor au dificultăți în a-și acoperi nevoile de legume și pește, iar adesea și de fructe și carne. În plus, șase țări, situate în principal în Orientul Mijlociu, nu își acoperă necesarul în nicio categorie dintre cele șapte analizate: Afganistan, Emiratele Arabe Unite, Irak, Macao, Qatar și Yemen.

Nici marile puteri agricole nu sunt ferite de probleme. Statele Unite, în ciuda statutului lor de gigant agricol, nu ating autosuficiența în trei categorii alimentare. Nici Franța, considerată un pilon al agriculturii europene, nu reușește acest lucru.

Țările nordice – indiferent că este vorba de cele din Scandinavia, statele baltice, Marea Britanie sau Canada – nu produc nici măcar jumătate din necesarul propriu de fructe.

Un alt aspect descoperit de cercetători este că supraproducția anumitor alimente nu compensează lipsurile din alte categorii. Astfel, două treimi dintre țări produc prea multă carne și produse lactate, dar nu suficientă proteină vegetală.

De altfel, întreg sectorul vegetal se află în dificultate: jumătate dintre țările lumii nu produc destule leguminoase sau amidonoase, iar trei sferturi suferă de un deficit de legume.

Rolul comerțului internațional

Dar este aceasta cu adevărat o problemă? Nu neapărat, atenționează Jonas Stehl, autorul principal al studiului. În unele cazuri, poate fi mai rațional, atât din punct de vedere economic, cât și ecologic, să imporți anumite produse, în loc să încerci să le produci local, cu orice preț, în condiții naturale nefavorabile.

Adesea criticat, comerțul internațional joacă, așadar, un rol crucial în echilibrarea nevoilor alimentare la nivel global. Însă această soluție implică și riscuri, în special atunci când țările se bazează pe un număr restrâns de parteneri comerciali. Această vulnerabilitate devine cu atât mai îngrijorătoare într-un context geopolitic instabil, cum ar fi perioada în care administrația Trump a multiplicat măsurile protecționiste și a crescut taxele vamale.

Chiar și zonele de liber schimb nu oferă întotdeauna o garanție a securității alimentare. Uniunile economice dintre statele africane sau din zona Caraibelor permit acoperirea a doar două categorii alimentare. Cât despre Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), acesta reușește autosuficiența doar în ceea ce privește producția de carne.

În caz de conflict sau dezastru climatic, această dependență s-ar putea transforma rapid într-o criză alimentară.