„A Perfect Crime”, Netflix. Istoria mai puțin știută a trecerii Germaniei de est de la comunism la capitalism și (inevitabila) comparație cu România
La o primă vedere, documentarul „A Perfect Crime”, de pe Netflix, e despre asasinarea lui Detlev Karsten Rohwedder, șeful agenției Treuhand, echivalentul Fondului Proprietății de Stat din România. Dar e mult mai mult decât atât. E despre reunificarea Germaniei și ce s-a întâmplat când o țară capitalistă a trebuit să integreze una comunistă. Sunt multe asemănări cu evenimentele sociale și economice din România post-decembristă.
În data de 7 octombrie 1949 a fost promulgată Constituția Republicii Democratice Germane, sau Germania de Est, un stat satelit al Uniunii Sovietice. După 41 de ani, Germania de Est s-a reunificat cu Republica Federală Germană, sau Germania de Vest, o țară capitalistă. S-a dansat, s-a băut, s-a împlinit visul multor germani. La scurt timp după, visul s-a transformat într-un coșmar pentru mulți muncitori din fabricile care produceau mult și vindeau puțin.
Detlev Karsten Rohwedder a fost responsabil pentru restructurarea companiilor din Germania de Est. Și, în cel mai rău dar inevitabil caz, privatizarea lor. A fost o persoană controversată, care din pix tăia slujbe pe bandă rulantă. Țapul ispășitor din Guvernul lui Helmut Kohl a fost asasinat în data de 1 aprilie 1991.
Cu toate că atacul a fost revendicat de organizația teroristă „Rote Armee Fraktion”, documentarul „A Perfect Crime” prezintă și alte ipoteze. Unele plauzibile, altele mai puțin. Cum s-a realizat reunificarea Germaniei din punct de vedere economic. Trecerea la o economie de piață a fost o tranziție grea pentru orice stat fost-comunist.
În cazul Germaniei de Est, agenția Treuhand s-a ocupat de restructurarea unui număr de peste 15.000 de companii. Multe erau în pragul falimentului, supradimensionate și cu utilaje învechite. Producția era de prisos, nu vindeau nimic. Oamenii munceau dar degeaba. Existența acestor companii era o povară pentru sectorul financiar al Germaniei reunificate.
Mai mult, dorința Guvernului de a trece la o monedă unică a însemnat expunerea companiilor la concurența internă, ceea ce a dus la un colaps general. Șomajul a ajuns chiar și la 40% în rândul land-urilor din fosta RDG. Mulți oameni au rămas fără un loc de muncă. După euforia reunificării mulți au ajuns din nou la băutură, de data asta de necaz, nu de fericire.
În primul episod sunt prezentate interviuri cu femei muncitoare care vorbesc de sinucidere și de infanticid. Pentru omul de rând, aceste soluții economice radicale nu au fost niciodată justificate. Chiar și în ziua de azi există un fenomen care se numește „Ostalgie”, o nostalgie pentru vremurile comuniste din Germania de Est.
În documentar apare și clăparul de la Rammstein, Christian „Flake” Lorenz, care vorbește despre cum ar vrea să se întoarcă în RDG. Pentru el era mai bine înainte de reunificare. Toți aveau o locuință și un loc de muncă. E un discurs pe care noi, românii, îl cunoaștem foarte bine.
Cine l-a asasinat pe Rohwedder?
Măsurile luate de Rohwedder sunt discutabile. Dar după ce vezi documentarul rămâi cu o impresie pozitivă despre fostul șef al agenției Treuhand. A fost, așa cum zice și titlul primului episod, un martir pentru procesul de reunificare. A vrut să restructureze companiile, nu neapărat să le vândă, dar majoritatea erau imposibil de salvat. Au venit afaceriștii din Germania de Vest și le-au cumpărat la preț de nimic.
Spunea într-un interviu că urmează o lumină la capătul tunelului. Nimeni nu l-a ascultat și a plătit pentru asta. După moartea lui, la cârma agenției a venit Birgit Breuel care a accelerat procesul de privatizare, deci tăierea în sânge era inevitabilă. Ordinul a venit de sus și Rohwedder a fost doar un pion.
Revendicarea asasinatului de către RAF nu a convins pe toată lumea. În primul rând pentru că nu e clar dacă a existat vreodată „a treia generație” a organizației teroriste. Și nu erau cunoscuți pentru atentate foarte bine puse la punct. Erau niște amatori. Asasinarea lui a fost o execuție profesională, cu o precizie militară. De aceea se speculează că în spatele crimei se află foști membri Stasi, defunctul serviciu secret al Republicii Democrate Germane.
Toți au fost dați afară după reunificare. Vorbim de oameni care au lucrat o viață întreagă într-un domeniu și apoi au rămas în afara societății. Chiar și membri cu rang au fost sacrificați. Aveau toate motivele să orchestreze un astfel de atentat dar nici până azi nu s-a dovedit implicarea lor. Totul e speculație în documentar. Nu soluționează nimic, doar accentuează unele teorii ale conspirației. La un moment dat se vorbește și despre un „stat paralel”. Nu vom știi niciodată cine a fost responsabil pentru moartea lui. Dar asta nu înseamnă că nu e un documentar din care ai ce învăța.
Asemănările și diferențele dintre Germania de Est și România post-decembristă
Nostalgia după perioada comunistă, confortul unui loc de muncă și o locuință asigurată de stat, inflația care vine la pachet cu implementarea economiei de piață, lipsa de încredere în clasa politică și un șomaj ridicat sunt fenomene pe care le-au trăit și românii.
În special în primii ani de „capitalism sălbatic”, când majoritatea companiilor de stat au fost vândute la „băieții deștepți”. Rămâi cu un sentiment de solidaritate pentru vremurile grele prin care au trecut est-germanii.
Aceste asemănări te fac să-ți pui o întrebare firească și umană: Cine a avut o tranziție mai grea? Noi sau germanii? Cine a suferit mai mult? Tranziția de la comunism la capitalism a fost grea pentru toată lumea. Dar oricât de multă „ostalgie” simt germanii, la ei durerea a rămas în anii ’90. România, în schimb, trece printr-o tranziție care parcă nu se mai termină. Nu am avut organizații teroriste, dar securiștii s-au reprofilat și au dus-o bine. Germania de Est a fost alipită unei alte țări.
Noi ne-am sabotat dinăuntru. O fi și asta o crimă perfectă.