Science Report: Un misterios corp ceresc din proximitatea Terrei pare a fi un fragment de Lună ● Sute de forturi romane au fost identificate după declasificarea documentelor din Războiul Rece ● Numărul doctoratelor din Japonia a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani

​Un misterios corp ceresc din proximitatea Terrei pare a fi un fragment de Lună ● Sute de forturi romane au fost identificate după declasificarea documentelor din Războiul Rece ● Numărul doctoratelor din Japonia a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani

Un misterios corp ceresc din proximitatea Terrei pare a fi un fragment de Lună

În încercarea de a identifica și de a ține sub observație corpurile cerești care se află în proximitatea Terrei (orice obiect a cărui orbită se află la maxim 194,4 milioane de kilometri de Terra), cercetătorii de la observatorul Haleakala din Hawaii au identificat în anul 2016 un obiect de mici dimensiuni a cărui orbită l-a indicat ca un cvasisatelit al Terrei.

Interesant a fost faptul că astronomii nu și-au putut explica originea sa și, cu atât mai mult, compoziția. Cercetări ulterioare a arătat în 2021 că asteroidul cu pricina, botezat Kamo`oalewa, are o amprentă chimică similară a Lunii. De aici și supoziția că acesta ar putea fi un fragment care s-a desprins de Lună într-un trecut încă neidentificat.

O echipă de astronomi americani a publicat recent un studiu în revista Nature Communications Earth & Environment în care susține originea selenară a asteroidului de mici dimensiuni (Kamo`oalewa ar avea un diametru de maxim 41-58 de metri).

Specialiștii au creat o serie de simulări computerizate prin intermediul cărora să explice nu doar poziția asteroidului, ci și traiectoria sa care îl include în categoria cvasisateliților (corpuri cerești care coorbitează Soarele și Terra). Iar parte din rezultatele simulărilor respective sunt compatibile, susțin autorii studiului, atât cu ideea originii selenare a asteroidului, cât și cu orbita sa.

În fapt, orbita sa eliptică îl aduce la circa 14,4 milioane de kilometri de Terra în fiecare lună aprilie, iar mișcarea sa oscilantă îl duce la distanțe uneori și de 100 de ori mai mare decât distanța de la Pământ la Lună.

Nu se poate spune cu exactitate când anume s-a desprins Kamo`oalewa de suprafața Lunii. Un impact de proporții al unui asteroid capabil să creeze pe Lună un crater cu diametrul de peste 30 de kilometri se petrece cam la fiecare 25 de milioane de ani. Specialiștii estimează însă că asteroidul în cauză ar fi ajuns în poziția actuală în urmă cu maxim un secol.

De altfel, din calculele specialiștilor, el va mai rămâne pe actuală orbită în jur de 300 de ani. O misiune spațială care să îl studieze și să dezlege misterele sale va fi lansată în anul 2025. Aceasta poartă numele de Tianwen-2 și va fi lansată de Agenția Spațială Chineză (CNSA)

Sute de forturi romane au fost identificate după declasificarea documentelor din Războiul Rece

În perioada anilor `20 -`30 ai secolului trecut, un pionier al fotografiilor aeriene, abatele francez Antoine Poidebard, a realizat sute din fotografii care au frapat la vremea respectivă lumea științifică. Zburând cu un biplan pe deasupra teritoriilor din Siria, Irak și Iordania, el a reușit să fotografieze nu mai puțin de 166 de structuri antice care semănau izbitor cu forturile romane.

De altfel, s-a și dovedit că bănuielile sale erau îndreptățite, iar structurile respective chiar făceau parte dintr-un lanț de forturi aflat la granița estică a Imperiului Roman, un lanț despre care nu se știa însă nimic. Ulterior, odată cu declasificarea imaginilor obținute de doi sateliți spion americani din perioada Războiului Rece (CORONA și HEXAGON), numărul forturilor a crescut la 396, marea lor majoritate în Siria și Irak.

Abatele Poidebard susținea la vremea lui că sistemul de forturi ar fi fost unul menit să apere granița estică de invaziile populațiilor din teritoriile non-romane, în special invaziile persane și, ulterior, cele arabe. Cel puțin, la o primă vedere, aceasta ar fi fost o deducție logică.

Aici a intervenit însă o echipă de specialiști de la Colegiul Dartmouth, New Hampshire, SUA, echipă care contestă ceea ce se susținuse inițial. Într-un studiu publicat recent în revista Antiquity, cercetătorii americani afirmă că, în realitate, forturile ar fi fost construite cu rolul de a proteja legăturile dintre romani (ulterior bizatini) și populațiile din lumea non-romană din est. Fapt susținut de poziționarea lor pe ruta vest-est, decât nord-sud, așa cum ar fi trebuit să fie în cazul unui sistem defensiv.

În concluzie, mai degrabă decât un sistem de apărare, forturile ar fi marcat rutele comerciale deosebit de importante care îi legau pe romani de populațiile din est. În urma cercetărilor, s-a putut stabili că acestea au fost ridicate în perioada secolelor II-VI d.Hr.

Din păcate, subliniază autorii studiului, extrem de puține forturi au fost cercetate arheologic în ultimul secol, de la descoperirea lor.

Între timp însă, multe au fost distruse, altele au fost acoperite de structuri urbane moderne sau de terenuri agricole, ceea ce le face aproape imposibil de cercetat. Ele însă ar putea să nu fie singurele. Autorii studiului speră că, pe măsură ce alte fotografii secrete vor fi declasificate (în special cele realizate de faimoasele avioane spion U2), alte și alte structuri antice vor ieși la iveală.

Numărul doctoratelor din Japonia a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani

Un raport înaintat ieri, 25 octombrie, de către Ministerul Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia a confirmat ceea ce oamenii de știință japonezi susțineau de ani buni. Mai exact, contribuția niponă la cercetările de top a scăzut constant în ultimii ani.

.

Chiar dacă se află în continuare pe locul trei mondial la numărul total de cercetători, după China și SUA, Japonia este incapabilă să țină pasul cu ritmul impus de cele două țări, și nici să producă studii la calitatea celor produse de chinezi și americani. Mai mult, numărul articolelor cu autori japonezi citate în mediul științific a scăzut la un minim istoric de 2%.

Raportul confirmă, de asemenea, că una din cauzele principale ale acestui declin o constituie lipsa fondurilor. De fapt, ele nu au scăzut. Ba chiar au crescut cu 10% în ultimul deceniu. Însă, pur și simplu, japonezii nu pot ține pasul cu concurența. Ca un exemplu, fondurile alocate cercetării științifice din China au crescut cu peste 1000% în ultimii 20 de ani. Cu 400% în Coreea în Sud, cu 80% în SUA și Germania, și cu 40% în Franța.

Un alt factor care a declanșat declinul științei japoneze, una de top până de curând, a fost cauzat de lipsa de implicare în activități de cercetare. Un raport mai vechi al aceluiași minister nipon, din 2020, arăta că oamenii de știință japonezi au redus timpul dedicat cercetării de la 47% la 33% în intervalul 2002-2018.

Ce au făcut în acest timp? Au ales să investească timp în activități administrative, în colaborări industriale sau, pur și simplu, să predea în învățământul superior.

Oficialii japonezi se plâng și de faptul că numărul doctoranzilor, implicit al celor care obțin diplome de doctorat, a scăzut cu 21% în ultimii 20 de ani, și totul pe fondul lipsei de interes a tinerilor pentru domeniul crucial al cercetării.

Ei, iată că există un domeniu în care îi depășim pe japonezi, căci numărul doctoratelor din România a explodat, pur și simplu, în același interval de timp. De ce nu le-am luat locul în topul mondial al cercetării științifice, asta nici cei mai luminați savanți niponi nu au putut încă să spună.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!