John Florescu, autorul unui documentar despre impactul lui Trump asupra politicii externe a SUA: Tonul lui e din ce in ce mai rece la adresa NATO si a Europei si e foarte retinut in a-l critica pe Putin si pe Rusia

John Florescu este producatorul unui documentar despre modul in care Donald Trump si guvernul sau vad politica externa a SUA. Producator a zeci de interviuri si documentare, fost director de comunicare in Partidul Democrat, Florescu relateaza intr-un interviu pentru HotNews.ro cum se pozitioneaza apropiatii lui Trump fata de NATO, Europa si mai ales Europa de Est.

⦁ Documentarul produs de John Florescu, Trump vs. Trump, va fi difuzat de Pro TV in noaptea de joi spre vineri, urmand sa fie difuzat, in zilele urmatoare, si in Tarile Baltice, Bularia, Slovenia, Slovacia si altele.

⦁ Este al doilea astfel de documentar produs de John Florescu, dupa „Trump vs. Clinton”, realizat pe parcursul campaniei electorale din SUA si difuzat in momentul alegerilor.

⦁ Printre cei intervievati in documentar se numara David Gergen (consilier pentru patru presedinti ai SUA), fostul director CIA ​​ James Woolsey​, congresmanul republican Michael McCaul​, ziaristul David Ignatius de la Washington Post si presedintele Council on Foreign Relations, Richard Haass​,

Rep.: L-aţi urmărit pe Donald Trump încă din momentul în care îşi făcea campanie pentru preşedinţie, în documentarul dvs. „Trump vs. Clinton”. L-aţi urmărit şi imediat după alegeri, pe când îşi forma echipa ce-l va însoţi la Casa Albă, pentru noul dvs program, „Trump versus Trump”.

John Florescu: Da, de fapt, eu personal îl urmăresc încă de pe vremea alegerilor primare din New Hampshire şi am simţit încă de pe atunci că are spiritul unui învingător, are aerul unui om care câştigă. Şi şi-a depăşit cei 16 contracandidaţi, unul după altul, după ce mass-media spunea că nu are nicio şansă. Presa credea că Donald Trump e o caricatură. Nu trebuie să uităm că a fost profund umilit la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă [n.red.: din 2011], când preşedintele Obama l-a luat peste picior. Şi ce a urmat aproape pare o dramă scrisă de Shakespeare, Trump revine şi înfrânge moştenirea lui Obama, portretizată de Hillary Clinton. Şi cred că e, de fapt e clar că e o luptă politică, dar ar putea fi şi o răzbunare personală.

Rep.: Dar vedeţi vreo diferenţă între comportamentul lui Trump de pe vremea când era candidat în campanie şi cel de-acum, când a câştigat alegerile şi se pregăteşte să devină preşedintele Statelor Unite?

J.F.: Nu prea. L-am întrebat pe David Gergen (n.red. cunoscut comentator politic, actualmente analist pentru CNN, fost consilier pentru preşedinţii Nixon, Ford, Reagan şi Clinton), care a întâmpinat trei preşedinţi în Casa Albă, în dimineti de 21 ianuarie. Şi mi-a spus că în dimineaţa în care păşesc pentru prima oară în Biroul Oval, acesti oameni realizează, dintr-o dată, ce înseamnă să conduci cel mai puternic stat din lume. Si ceva li se întâmplă: li se re-aliniază planetele.

Şi ce mi-a spus David Gergen, care a fost acolo şi a văzut: chiar săptămâna trecută, mi-a zis că nu a văzut nici un fel de transfer de caracter, niciun fel de schimbare de dispoziţie. Mai degraba contrariul, as spune eu: Trump se poartă la fel. I se adresează direct publicului, în special prin intermediul Twitter, şi îşi transmite ideile şi politicile direct către baza sa de electori. Şi, dintr-un punct de vedere, e dificil pentru el să fie un unificator, cum spunea după ce a câştigat votul în noiembrie şi totuşi să urmeze politici pe care, după cum ştiţi, aş spune că jumătate de ţară le reneagă.

Rep.: În precedentele alegeri americane, Europa, în special Europa Centrala si de Est era ca si inexistenta ca subiect în campanie, abia dacă era adusă în discuţie, dar această campanie recentă a şocat prin numărul mare de subiectele ce se suprapuneau cu cele de interes major pentru această parte de lume – Rusia, migraţia, corupţia şi-aşa mai departe. E acesta un semn că poate preşedinţia sa ar putea fi decisiva, intr-un fel sau altul, pentru Europa de Est asa cum e ea acum, sau, şi mai mult, pentru Uniunea Europeană sau NATO?

J.F.: Ei bine, pentru prima parte a întrebării dvs, aş spune că aceste alegeri au fost un referendum – doamna Clinton şi-a dorit să transforme acest scrutin într-un referendum despre Donald Trump şi, practic, principala întrebare ar fi trebuit să fie „Vreţi să votaţi pentru un om care este impredictibil, periculos şi ne-testat?”. La rândul său, Donald Trump a vrut un referendum despre doamna Clinton: „Aţi vrea să votaţi o persoană de-a cărei familie ne-am săturat şi o persoană în care nu putem avea încredere?” – deci multe teme de campanie, ca cele pe care le-aţi enumerat, s-au cam pierdut pe parcurs, în faţa acestui ţel.

In acest context, problemele europene nu s-au prea văzut la televizoarele americanilor. Dar acum, că avem în sfârşit o guvernare, ideile sale ies la suprafaţă – a mai vorbit despre NATO şi înainte – a spus, cu multe luni în urmă, că numărul unu: europenii ar trebui să plătească. „De ce noi să plătim, iar ei să nu o facă?”, „Doar cinci din cele 28 de state europene contribuie” şi, numărul doi, el crede că obiectivul strategic propriu-zis al NATO nu e unul bine ţintit. El crede că inamicul nu e, să spunem, Rusia, pentru că Donald, în mintea lui, îşi spune „poate că Rusia ar trebui să ne fie prieten, poate ne putem împrieteni”.

Şi cel de-al doilea punct, a spus că poate NATO ar trebui să lupte cu adevăraţii duşmani ai Americii, gruparea teroristă Stat Islamic sau alte grupuri politice sau extremiste care ar putea avea arme nucleare sau arme chimice. Deci, a apărut în campanie şi a insistat pe subiect, iar acum totul devine extrem de real. Pentru că tonul său e din ce în ce mai rece la adresa NATO şi a Europei şi e foarte reţinut în a-l critica pe Putin şi pe Rusia. Şi şovăie până şi în a recunoaşte că hackerii ruşii i-au atacat pe democraţi.

Rep.: Statele Unite şi multe alte organisme internaţionale au tot presat România, de mai bine de două decenii încoace ne spun că avem nevoie de predictabilitate în politică, în economie şi aşa mai departe, ca fostă ţară comunistă în care e nevoie de reformă… Dar care sunt aşteptările în Washington acum, când mai e atât de puţin până la începutul preşedinţiei lui Trump, predictibilitatea Statelor Unite la nivel global?

J.F.: Cred că predictibilitatea Statelor Unite la nivel mondial este încă o destul de mare întrebare deschisă. Avem membri ai cabinetului, care sunt pe punctul să fie confirmaţi de Senat, care sunt în contradicţie cu preşedintele.

Să-l luăm, de exemplu, pe Secretarul Apărării, James Mattis, poreclit „Mad Dog”. „Câinele turbat” Mattis, un tip extrem de educat, un general dur, îl citeşte pe Marcus Aurelius în latină, are cartea pe noptiera, el a spus răspicat în timpul audierii pentru confirmare că el crede că NATO e un partener de o importanţă strategică vitală pentru Statele Unite. Iar şeful lui gândeşte altfel. Când oamenii aceştia vor intra în aceeaşi cameră, ori Donald Trump se lasă răzgândit şi admite că e înţelept ca Statele Unite să investească în NATO, ori se plictiseşte să-l asculte pe Mattis vorbind altceva decât vorbeşte Casa Albă.

Dacă e să-l luăm drept exemplu pe Wilbur Ross, Secretarul Comerţului, e un miliardar, ca şi Donald Trump, e un expert în restructurarea afacerilor. Dar crede Wilbur Ross că soluţia e ruperea tratatelor comerciale în stânga şi-n dreapta – aşa cum a descris Donald Trump că ar face cu Germania, cu China sau cu alte ţări? Şi am putea crede că Wilbur Ross nu ar fi acceptat funcţia, dacă nu era de acord cu preşedintele, dar e mai probabil că ce spun ei e că vor revizui toate aceste tratate comerciale şi, dacă vor constata că Statele Unite sunt dezavantajate, fie în relaţia cu Europa, fie în relaţia cu China sau Mexicul, vor renegocia acele tratate.

Rep.: Dar ce ar putea însemna toate acestea pentru România şi ceilalţi aliaţi din regiune? Sunt, în interviurile pe care le-aţi realizat pentru documentarul dumneavoastră, aşteptări ca Statele Unite să-şi trateze diferit aliaţii din Europa Centrală şi de Est? Sunt asteptari sa se manifeste o anume atitudine pentru România, de pildă, una diferita pentru statele baltice, o alta faţă de cehi sau polonezi?

J.F.: Cred că această discuţie e un fel de nouă Yalta, ar fi vorba de un nou acord de la Yalta, şi cred că e posibil ca „negustorul” Trump să le spună rusilor ceva de genul: „Uite, şi noi suntem îngrijoraţi şi voi aveţi temeri. Vrem ca voi să lucraţi cu Erdogan şi să rezolvaţi problemele Orientului Mijlociu, noi vrem să lucrăm cu voi în problema ISIS, vrem să înfrângem gruparea teroristă Stat Islamic, poate că ne facem că nu vedem ce se întâmplă în Ţările Baltice. Pentru, că, până la urmă, majoritatea statelor baltice au mari comunităţi ruse, cam cum s-a întâmplat în Crimeea, deci ar fi cam ca o federalizare, cum aţi mai avut în trecut, a acelor ţări”.

Deci dacă aş locui în Ţările Baltice astăzi, recunosc că nu m-aş simţi prea confortabil, pentru că nu am auzit nimic încurajator, nici de la preşedinte şi nici de la vreunul dintre oamenii care vorbeşte în numele lui. Nimeni nu a spus că vor respecta graniţele estice ale NATO, şi asta, în condiţiile în care trimitem întăriri în aceste ţări, la acest moment.

Şi cred că va exista o distincţie între atititudinea faţă de Ţările Baltice şi cea faţă de Ucraina, de exemplu şi cea faţă de Europa de Est, aşa cum o ştim: graniţa estică a NATO urcă spre Nord din Bulgaria, prin România, spre Polonia şi-aşa mai departe. Cred că americanii, cred că Trump vă va trata uşor altfel, dată fiind alianţa istorică, din cauza numeroasei comunităţi poloneze din Statele Unite, ai cărei membri nu vor să vadă ţara lor de baştină ajungând monedă de schimb.

Deci cred că asta poate sa devina o consecinţă a negocierilor – o potenţială victimă-colaterală a unei negocieri cu Putin. Există deja discuţii la Washington, dacă nu cumva politica lui Trump este o politică pe dos faţă de cea a lui Nixon. Când Nixon, la începutul anilor ’70, a bătut palma cu China, pentru a da sah la Rusia. Iar acum, unii oameni privesc China drept adevăratul adversar al Americii, din punct de vedere economic, pentru că Rusia nu mai este o forţă economică, dar Trump are nevoie de Rusia pentru a lua faţa Chinei. Pentru că Trump are mai degrabă o dispută cu China, decât cu Rusia.

Rep.: Revenind la România, pentru mai bine de două decenii, America a fost, probabil, cel mai fervent susţinător al reformelor de la noi din ţară. A sprijinit lupta împotriva corupţiei, reforma sistemului judiciar, reforma economică etc. Şi încă ne mai susţin – a existat o declaratie a Ambasadei, de sprijin pentru justitie, chiar zilele trecute. Sunt aşteptări ca ceva să se schimbe în această privinţă? Să se schimbe atitudinea Statelor Unite în ceea ce priveşte insistenţa pentru reformă şi respectarea statului de drept în tari cum e România?

J.F.: Ce s-a întâmplat acum o săptămână s-a întâmplat sub conducerea lui Obama. Şi aşa va fi până vineri la prânz. Cred că poziţia Statelor Unite va rămâne aceeaşi în privinţa reformelor pe care America a încercat să le impună şi până acum. Vă dau şi un exemplu. Senatorii republicani au încercat să treacă rapid, in ultimele saptamani, o lege care ar fi slăbit puterea Comisiei de Etică a Congresului de la Washington, iar Trump a zis „În niciun caz, anulaţi-o! Vom lăsa Comisia de Etică să funcţioneze ca şi până acum.”

Deci ce spunea, efectiv, Trump, e că “dacă voi credeţi că e o cursă gratuită pentru toţi cei care au stardarde etice mai puţin înalte, standarde etice de mâna a doua, nu acesta e jocul meu!” Şi a dat complet peste cap o iniţiativă a Camerei Reprezentanţilor, care fusese introdusă în Congres în ianuarie. Deci, ca să vă răspund la întrebare, nu cred că Statele Unite îşi vor schimba viziunea asupra acestor probleme. Cât de puternică va mai fi presiunea Statelor Unite în aceste domenii, nu ştiu, dar cred că poziţia lor va rămâne neschimbată.

Rep.: Dar cei cu care aţi discutat în realizarea documentarului dvs., cei din Washington, ce părere au când populiştii şi susţinătorii „democraţiilor neliberale” conduc sau încearcă să ajungă la putere în ţări europene – se întâmplă în Ungaria, sunt in ascensiune in Franta si multe alte tari UE… Cam la ce fel de presiune să se mai aştepte aceşti observatori din partea Administraţiei SUA în sprijinul reformei şi democraţiei, când însuşi Trump pare să se asocieze din ce în ce mai des cu adepţii extremei drepte şi cu populiştii, care au, de asemenea, şi sprijinul Rusiei, s-o spunem şi p-asta. Iar Trump pare sa loveasca in pilonii democratiei europene – UE si NATO.

J.F.: Da, corect. Adică, în mod clar, ce s-a întâmplat în Anglia, cu Brexitul, şi ce a reuşit Nigel Farage să facă în Anglia i-a atras atenţia lui Trump. Şi l-a susţinut puternic pe Farage. Farage a venit în America, a participat la campania lui Trump şi va fi şi vineri la Washington, ca oaspetele special al lui Trump. Deci părerea mea e că Trump preferă aşa-zisele popoare care-şi iau ţara înapoi.

Nu cred că se gândeşte prea adânc – în ultima lună şi Marine Le Pen a fost în clădirea lui Trump, nu ştim dacă s-a văzut direct cu Trump sau cu unul dintre copiii lui sau cu Reince Preibus, dar e clar că a fost acolo. Nu ştiu dacă lui Donald Trump îi pasă cu adevărat dacă aceste mişcări populiste sunt la stânga sau la dreapta eşicherului politic, lui îi pasă doar de punctul său de vedere: acea ţară trebuie să protejeze interesul Americii.

El aşa funcţionează: urmează o politică a protejării intereselor americane, iar dacă francezii au un interes aici, sau germanii sau olandezii sau oricine din Europa simte că interesele nu-i sunt îndeplinite în cadrul Uniunii Europene, atunci cred că Trump le va sprijini. Cred că va sprijini tăcut o platformă anti-Uniunea Europeană. Nu ştiu dacă se va alinia dreptei, extremiştilor sau moderaţilor de dreapta sau de stânga – greu de spus.

Rep.: Ati vorbit pentru documentarele dumneavoastra cu oameni care-i sunt apropiaţi lui Trump sau îl urmăresc cu atenţie. E vreo diferenţă între cum îl văd aceşti experţi şi cum e el portretizat în mass-media?

J.F..: Nu, nu cred. Eu cred că Trump cel pe care l-am văzut în campanie e în mare cam acelaşi cu Trump cel care se pregăteşte să conducă de la Casa Albă. A făcut mici modificări, ştiţi, câteodată spune că totuşi nu va construi un zid la graniţa cu Mexicul, poate va construi doar un gard. Dar deunăzi, în conferinţa de presă, a spus foarte clar “Ştiţi, nu am să aştept un an să ma apuc să ridic zidul. Zidul va fi ridicat!”

Iar printre oamenii pe care şi i-a ales, sunt destui care sunt pe această linie dură. Are generali, îl are pe Flynn, îl are pe Kelly, îl are pe “Mad Dog” Mattis, îl are pe Petraeus, se înconjoară de o mulţime de generali, deci eu cred că tranziţia de la candidat la preşedinte, din punctul de vedere al politicilor sale, e în mare măsură ce a spus în timpul campaniei.

Cât priveşte percepţia media asupra sa, nu cred că-l apreciază prea tare. E foarte combativ, foarte sensibil, nu vrea să rămână dator, plăteşte cu vârf şi îndesat atacurile la adresa sa, aşa a fost şi în timpul campaniei, aşa este şi acum. N-ai spune că a intrat într-o traiectorie de preşedinte, să nu uităm că este omul care, acum o săptămână, şi-a făcut timp să o critice pe Meryl Streep, care-l criticase la Premiile Globurile de Aur.

Deci aş spune că e, în mare, neschimbat. E acelaşi Donald din campanie, la bine şi la rău, aceeaşi persoană, şi cred că ne aşteaptă surprize.