Sari direct la conținut

Poprire de 85 milioane de euro pe fondurile ROMATSA in urma unui proces al fratilor Micula cu statul roman

HotNews.ro
Sediul ROMATSA, Foto: Agerpres
Sediul ROMATSA, Foto: Agerpres

ROMATSA, compania de stat ce se ocupa de controlul traficului aerian, este în imposibilitatea de a încasa banii de la Eurocontrol, organizatia europeana pentru sioguranta traficului aerian, pentru serviciile de navigaţie aeriană, după ce fraţii Viorel şi Ioan Micula au obţinut într-o instanţă din Belgia, în urma unui litigiu cu statul român, o decizie de poprire pentru fonduri de până la 85 milioane de euro. Potrivit directorului interimar Romatsa, suma reprezinta banii cuveniti companiei de stat pe o perioada de jumatate de an.

Intr-un comunicat de presa transmis vineri, ROMATSA anunta ca in cursul acestei saptamani a fost notificata de catre organizatia europeana pentru siguranta navigatiei aeriene cu privire la existenta unui act de executare silita transmis de catre un executor judecatoresc belgian, in urma unui proces castigat de fratii Micula impotriva statului roman, relateaza Mediafax.

„Aceasta excutare silita vizeaza banii colectati de Eurocontrol in favoarea ROMATSA, in urma prestarii de navigatie aeriana. Actul de executare silita face trimitere la sume reclamate de familia Micula de la statul roman. ROMATSA nu are nicio calitate in litigiul dintre statul roman si familia Micula, responsabilitatea rezolvarii acestui litigiu fiind a Ministerului Finantelor Publice din Romania. Ca urmare, ROMATSA a decis sa se apere in instantele belgiene pentru suspendarea/blocarea respectivei popriri, pentru a nu afecta operatiunile curente si angajamentele companiei”, se precizeaza in documentul citat.

„Conturile ROMATSA nu sunt blocate. (…) Dupa estimarile noastre, reprezinta banii cuveniti ROMATSA de la Eurocontrol pentru o perioada de aproximativ jumatate de an. Neincasarea acestor bani va complica existenta institutiei si furnizarea serviciilor de navigatie aeriana pe un termen destul de important. Incepand cu data de 9 septembrie, de cand a aparut acest ordin de executare silita a Eurocontrol, ROMATSA nu a primit niciun ban”, a declarat directorul general interimar al ROMATSA.

El a spus ca deocamdata regia opereaza in conditii de siguranta, conform standardelor.

In ceea ce priveste actiunea de blocare a popririi, directorul regiei a precizat ca ROMATSA a trimis deja la Bruxelles o echipa de specialisti care negociaza un contract de asistenta juridica si reprezentare in instantele belgiene pentru a ridica aceasta poprire.

„In momentul de fata, nu se pune problema banilor de salarii, pentru ca noi am facut toate demersurile sa stopam aceasta executare silita. Vom afla care sunt consecintele demersurilor noastre abia saptamana viitoare. Pe 9 septembrie a fost notificat Eurocontrolul, imediat Eurocontrolul ne-a adus la cunostinta acest lucru. Pe noi ne intereseaza sa ne aparam drepturile in instanta, sa blocam executarea acestui ordin de executare silita a fondurilor ROMATSA”, a precizat seful ROMATSA.

Potrivit acestuia, celelalte probleme sunt ale statului roman si trebuie rezolvate de Ministreul Finantelor, care este reprezentantul statului roman in asemenea litigii internationale.

„ROMATSA este o regie autonoma, cu autofinantare, taxele rezultate din biletele pasagerilor pentru transportul aerian sunt colectate de catre Eurocontrol si ceea ce se cuvine ROMATSA trebuie, conform conventiilor in vigoare, virati in conturile ROMATSA. Deci, statul roman nu este implicat in acest circuit financiar. Din cate stiu eu, Ministerul Finantelor are actiuni proprii pentru a rezolva aceasta situatie. Noi nu suntem subordonati Ministerului Finantelor”, a mentionat Carnu.

Veniturile pe care ROMATSA ar trebui sa le incaseze de la Eurocontrol sunt blocate pentru recuperarea sumei de 85 de milioane de euro datorate fratilor Micula, suma care reprezinta aproximativ jumatate din incasarile regiei pe un an.

La randul sau, Ministerul Finantelor Publice precizeaza, printr-un comunicat, ca ROMATSA nu a avut si nici nu are nicio calitate in litigiul dintre Micula si statul roman.

In data de 1 octombrie 2014, a fost adoptata Decizia Comisiei Europene nr. 6848/2014 de deschidere a procedurii de investigatie in legatura cu punerea in executare a hotararii arbitrale Micula/Romania. In cuprinsul acesteia, se mentioneaza ca punerea in executare a hotararii arbitrale ar echivala cu acordarea unui ajutor de stat nou, incompatibil cu dreptul Uniunii Europene in materia ajutorului de stat.

„Dupa pronuntarea hotararii arbitrale, Romania, prin Ministerul Finantelor Publice, a executat integral hotararea arbitrala, fara ca acest lucru sa presupuna ca renunta la sustinerea argumentelor sale din actiunea in anulare a hotararii arbitrale pronuntata in dosarul nr. ARB/05/20”, arata comunicatul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro