Sari direct la conținut

Ce obstacole a depasit Radu Georgescu pentru a vinde Avangate

HotNews.ro
Radu Georgescu, Foto: GECAD
Radu Georgescu, Foto: GECAD

Exit-ul lui Radu Georgescu de la Avangate si vanzarea companiei de IT catre fondul de investitii Francisco Partners e considerata de multi ca fiind tranzactia anului in domeniu, insa ea nu a fost usor de realizat, a povestit renumitul antreprenor la evenimentul How To Web. Care au fost provocarile tranzactiei si de ce Radu Georgescu vrea si pe mai departe sa construiasca de la zero companii pe care apoi sa le vanda, puteti citi in articol.

Avangate, desi are ca si clienti mari companii de soft, este putin cunoscuta publicului larg fiindca serviciile sale sunt specializate si nu sunt vizibile pe monitor la o tranzactie online, insa sunt esentiale pentru realizarea tranzactiei.

„Exit-ul a venit cu mai multe provocari fiindca, spre exemplu, a trebuit ca actionarii sa fie de acord sa renunte la companie, mai ales ca nu e usor sa se decida un exit la o companie ce creste cu 70%.”, a spus el, referindu-se la tranzactia anuntata la inceput de octombrie: vanzarea companiei Avangate care furnizeaza servicii esentiale pentru desfasurarea fara probleme a unei tranzactii online.

„O a doua provocare a fost sa-i facem pe cei care au achizitionat Avangate (n. r. Francisco Partners) sa inteleaga cat de complex este business-ul companiei, e ca un fel de banca globala, e o afacere incredibil de complexa si procesul de evaluare a durat cam doua luni”, a mai spus Georgescu dand ca exemplu diferentele de taxe, regulamente si curs valutar intre tarile in care compania opereaza.

Multi s-au mirat ca Avangate a fost vanduta intr-un moment cand crestea cu 60-70%/an, dar Radu Georgescu subliniaza ca exact asta e ideea filosofiei sale de business care e opusa celei din tarile unde o companie ramane multe generatii in aceeasi familie.

El spune ca a facut ce a stiut mai bine si ce ii place cel mai mult: adica sa aduca Avangate la nivelul din prezent, iar de aici preiau fraiele companiei cei de la Francisco Partners care o vor lista.

Georgescu nu a vrut sa spuna pe ce companie se va concentra in continuare pentru a o creste, insa a adaugat ca sunt mai multe posibilitati. El spune ca face exact ce il pasioneaza, si anume sa construiasca de la zero companii si sa le duca pana la un anumit nivel de unde sa fie apoi preluate de investitori care se pricep sa le preia si sa le creasca din acel punct.

„Nu sunt genul de om care sa stea la soare si sa astepte sa intre banii in cont. imi place sa merg in fiecare dimineata la birou si sa dezvolt produse”, spune el, adaugand incantat ca asta ii place cel mai mult: sa construiasca start-up-uri pe care la un anumit moment sa le vanda si apoi sa o ia din nou de la zero. „Este o mare bucurie sa vezi ca oamenii apreciaza produsele pe care le creezi si ca sunt foarte cautate”, spune el.

El mai spune ca ii place enorm de mult sa lucreze cu companii foarte mici la care afacerile cresc repede. „Prefer sa lucrez la zece sau la o suta de companii mici unde pot sa cresc de la zero pana la foarte mult, decat sa iau o companie mare dintr-un anumit punct si sa cresc cu doar 10% pe an”.

Exista riscuri`cand incepi de la zero, fiindca pot aparea multe esecuri, insa Georgescu spune ca ratarile nu il supara, ba din contra. „Ma bucur la fel de mult de esecuri, dar si de reusite. Ideea este ca invat din greseli si nu le repet. Cand fac greseli, fac unele noi”. La capitolul greseli, Georgescu a tinut sa mentioneze ca in general cand o companie are un nou sef, acesta trebuie sa fie lasat sa faca greseli fiindca din ele va invata sa conduca acea companie.

Ce face Avangate si unde are birouri

Platforma Avangate furnizeaza servicii care nu sunt vizibile pentru un om care cumpara online software, insa e vorba de servicii esentiale pentru desfasurarea fara probleme a unei tranzactii online.

Compania are 150 de angajati, din care 120 sunt in tara, 15-20 sunt in SUA, iar restul sunt in Germania, Olanda si Taipei. Interesant este ca unii dintre ei lucreaza de acasa. Compania este inregistrata din ratiuni fiscale in Olanda, iar sediul este in SUA.

Compania nu a facut publice cifrele de afaceri, insa a comunicat faptul ca veniturile cresc cu 60-70%

Avangate a creat o platforma internationala de e-commerce prin care ajuta producatorii de software si SaaS „software ca serviciu” sa isi vanda produsele in cloud in orice tara, indiferent de modelul de business (adica produs downloadabil sau nu, licente etc.), indiferent de canalul prin care vinde ¬ direct, prin parteneri sau distribuitori.

Si acest ajutor vine nu numai datorita partii pur tehnice a platformei, dar si datorita serviciilor suplimentare pe care compania le furnizeaza (de la suport clienti la optimizari ale proceselor de vanzare)

Ca si exemple de clienti ai Avangate, in Romania e vorba de Bitdefender, Caphyon, RSJoomla si Oxygen, iar in alte parti ale lumii pe lista ar fi Kaspersky, Abbyy, FICO si iYogi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro