Dincolo de zumzet, deruta si pesimism: Cateva reflectii actuale

Există un zumzet permanent în viața politică românească, se fac şi se refac alianţe, principiile sunt adeseori invocate şi prea puţin practicate, nu este uşor să iei pulsul acestor dinamici nu odată accidentate. Mai ales dacă trăieşti la mii de kilometri depărtare şi nu ai timp să citeşti ziarele româneşti în chip cotidian. Dar mă pronunţ în articolele mele în legătură cu unele chestiuni ce ţin de cultura politică a democraţiei româneşti. Sunt specialist în politici comparate, pot vedea similitudinile şi diferenţele dintre ceea ce se petrece în România şi situaţiile din alte state postcomuniste. Când se aduc acuzaţii preşedintelui ţării că ar fi instituit o dictatură, îmi spun părerea de specialist în totalitarism şi autoritarism, arăt că este o afirmaţie propagandistică fără legătură cu adevărul factual.

România nu este o insulă izolată. La ceasul istoric al globalizării, criza este şi ea un fenomen global. Dar nu particip la concertul unei panici născute din ignoranţă şi din debusolare. Recunosc că nu mă las copleşit de „declinismul“ şi „crizismul“ la modă. Prefer cărţile solide, documentate, analizele oneste şi raţionale. Nu cred că valorile liberale sunt pe ducă, nu sunt câtuşi de puţin convins că trăim amurgul lor. Mă mefiez de pesimismul neo-spenglerian şi de alte scenarii apocaliptice. Nu cred că Marx are răspunsuri la provocările timpurilor noastre. Nu cred că marxismul ori anarhismul, în oricare din încarnările lor, pot oferi altceva decât ceea ce marele sociolog Max Weber numea excitaţie sterilă. Nu cred că Marx este mai actual decât Aron, Hannah Arendt, Berlin, Gellner, Kolakowski ori Popper. Nu cred că Badiou, Balibar şi Zizek sunt mai profunzi decât Arendt, Aron şi Lefort. Prefer să recitesc discursurile lui Churchill decât să mă autoflagelez citindu-le pe acelea ale lui Chavez. Nu cred că libertatea este „necesitatea înţeleasă“. Înţeleasă de către cine? De vreun autodesemnat comandament al Raţiunii universale de genul iluminiştilor radicali despre care scrie Jonathan Israel într-o carte care ar trebui tradusă cât mai curând.

Sunt profesor într-o mare universitate de cercetare americană, am studiat totalitarismele veacului al XX-lea vreme de decenii, am fost poate primul cercetător care a intrat în atât de atent păzita Arhivă a CC al PCR pentru a scrie cartea mea „Stalinism pentru eternitate“. Nu fac parte din nici un partid, nici în Statele Unite, nici în România. Am fost, rămân şi voi rămâne un intelectual critic. Nu-mi reproşez aşadar vreun partizanat dictat de interese personale ori de pasiuni ideologice. Dar cred că adevărul trebuie cunoscut, indiferent de diversele animozităţi pe care le poate genera rostirea sa. O gânditoare politică germană spunea că tăcerea are efecte distructive. Anticomunismul este la fel de legitim şi necesar din perspectiva morală precum antifascismul. Comisia pe care am condus-o a inclus personalităţi independente, de la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca la Nicolae Manolescu şi Alexandru Zub. Am împărtăşit cu toţii valorile liberalismului civic, ceea ce a asigurat coerenţa perspectivei filosofice a Raportului Final, un document ştiinţific asumat de toţi membrii Comisiei Prezidenţiale în spiritul şi în metoda sa. Îmi reproşez că am dat uneori prea mare importanţă unor atacuri imunde, născute din invidie, resentiment şi ură. Dar nu am pierdut nici un moment din vedere că a existat o masă critică în favoarea condamnării regimului criminal şi ilegitim.

Nu sunt economist, mă bazez pe ceea ce citesc şi pe discuţiile cu prieteni precum Dragoş-Paul Aligică. Economia nu este o ştiinţă precum fizica ori chimia. Intervin multe necunoscute, variabile greu ori imposibil de controlat, pieţele au o dinamică a lor pe care nici un minister ori consorţiu bancar nu o pot domina. Nu m-aş grăbi să scriu necrologul marelui proiect al unificării europene. Ştiu că sunt multe obiecţii, unele legitime. Dar este un proiect care va merge înainte. Alternativa este una a balcanizării, a fragmentării şi, chiar mai grav, a unor conflicte care în cadrul UE pot fi amortizate. La ora când scriu aceste rânduri, sunt destule semnale că lucrurile încep să se redreseze în Statele Unite.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro