VIDEO Sorin Grindeanu, prima ieșire publică după accidentul feroviar de la Galați: Locomotiva care a cauzat accidentul a ieșit din revizia tehnică în dimineața acelei zile / De 20 de ani, în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a susținut luni o conferință de presă – practic prima ieșire publică după accidentul mortal din gara din Galați, în afară de cele câteva postări pe Facebook făcute pe subiect. Grindeanu nu a vorbit despre vreo demisie a șefului de la CFR Călători, însă a spus că este în curs o anchetă, că după va trimite și Corpul de Control la CFR Călători și a deplâns din nou starea precară a materialului rulant al CFR Călători, „consecința a zecilor de ani de subfinanțare”.
VIDEO – Conferința de presă susținută de Sorin Grindeanu după accidentul feroviar din Galați:
- Standardele tehnice din domeniul feroviar trebuie asigurate la cei mai buni parametri pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. De zeci de ani acest sistem a fost subfinanțat și asta e o realitate pe care nu avem cum să o negăm. Rolul unui ministru al Transporturilor este să se asigure că se fac investiții în infrastructura feroviară, iar astăzi vă voi prezenta câteva investiții demarate în 2022
- După accidentul de la Galați, am luat decizia reverificării mecanicilor de locomotivă
- La minister a existat tot timpul deschidere la solicitările CFR Călători – de exemplu, de a mări prețul biletelor, bazată pe faptul că acestă companie are resurse insuficiente
- Tot în 2022 la MTI au fost aprobate toate modificările legislative pentru ca CFR Călători să fie eligibilă pentru finanțare prin PNRR pentru reparații de locomotive
- Sunt zeci de ani, cam de 20, de când în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren
- În această săptămână, se depun ofertele pentru 16 locomotive electrice noi
- Acum s-a intrat pe un făgaș. Odată cu PNRR, se intră în această zonă – contracte încheiate pentru garnituri noi
- Ministerul a sprijinit orice propunere a CFR Călători, dar până la urmă aceasta își face gestiunea în cadrul companiei
- A existat o firmă externă care a făcut selecția membrilor CA ai CFR Călători, MTI nu a avut niciun rol
- La acest moment e în desfășurare o anchetă, nu mă pot pronunța, dar vă pot spune că locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă a ieșit din revizia tehnică din depoul Ploiești în dimineața acelei zile. (N.R. Grindeanu a revenit și a confirmat că a fost vorba de o revizie tehnică minoră, nu una capitală. Jurnaliștii de la conferință i-au semnalat lui Grindeanu că ultima revizie capitală a locomotivei implicată în accident ar fi avut loc în 2006)
- Aș vrea să vă spun în mare cum e cu parcul de vagoane și locomotive la CFR. Au în jur de 1.100 de locomotive, de toate tipurile, diesel, electrice, automotoare… Vagoane, vreo 2.100. În uz, în acest moment, CFR Călători are cam 40% din locomotive, undeva în jur de 400 și ceva, tot cam 40% vagoane.
- Faptul că nu s-a investit zeci de ani în CFR, că n-au existat sume care să acopere nevoile din zona CFR, ne-au dus într-o situație nefericită. Asta este consecința a zecilor de ani de subfinanțare
- Singurul lucru pe care îl pot să fac – și îl voi face – este să cer Adunarea Generală a Acționarilor să ceara Consiliului de Administrație de la CFR Călători să facă o evaluare a managementului acestei companii
- După ce se termină ancheta în curs, Corpul de Control va fi trimis la CFR Călători.
Reamintim că sâmbătă seară o locomotivă a izbit violent primul vagon al trenului de călători la care urma să se cupleze, în Gara Galați.
Șeful de tren – o femeie de 53 de ani – a murit, în timp ce alte trei persoane au fost rănite.
VEZI ȘI:
Filmul accidentului din gara Galați, prezentat de Poliție
- „La data de 25 martie 2023, la ora ora 19:19, un vagon de călători etajat, care se afla garat la linia nr. 4 din Staţia CF Galaţi în aşteptarea formării garniturii trenului pentru ruta Galaţi – Mărăşeşti, a fost lovit frontal de locomotiva care urma să tracteze garnitura, condusă de mecanicul de serviciu, un bărbat cu vârsta de 49 ani, din municipiul Tecuci.
- A rezultat deformarea vagonului în partea de impact şi deplasarea acestuia cu circa 80 metri.
- În momentul producerii evenimentului, în vagonul de călători se afla partida trenului, formată din şeful de tren, o femeie cu vârsta de 53 de ani, conductorul de tren, un bărbat cu vârsta de 47 de ani, precum şi un călător, un bărbat, cu vârsta de 53 ani din comuna Piscu, judeţul Galaţi”.
Conform polițiștilor, acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la viteza de 75 de kilometri la oră:
- „S-a efectuat cercetarea la faţa locului de către poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi, iar din verificările preliminare s-a stabilit că acul ceasului vitezometrului locomotivei a rămas blocat la poziţia 75 km/h.
- Din declaraţia mecanicului reiese că locomotiva s-a accelerat brusc şi că a încercat să acţioneze sistemul de frânare, dar acesta nu a mai frânat”.
Este al doilea accident feroviar grav produs în mai puțin de două săptămâni. În 13 martie, la Roșiori, un tren de călători a lovit un tren de marfă încărcat cu mașini, iar CFR Călători a făcut declarații contradictorii, negând inițial că ar fi existat un impact.
După ce inițal compania pe care o conduce a vorbit doar despre o frânare bruscă a mecanicului cauzată de deraierea garniturii care transporta mașini Ford, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a recunoscut că între trenul de călători și trenul de marfă a avut loc un impact.
Preoteasa spunea că mecanicul trenului de călători a făcut ceea ce se numeşte „o depăşire controlată”, intrând pe culoarea roşie a semnalului de cale ferată: „Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă”.
Traian Preoteasa se află la conducerea CFR Călători din septembrie 2021, fiind numit de către ministrul interimar al Transporturilor de la acea vreme Dan Vîlceanu.
Primele concluzii ale anchetei interne privind accidentul feroviar din Teleorman sunt că mecanicul trenului de călători care a lovit trenul de marfă nu a frânat, iar viteza trenului a coborât de la 50 km/h, la 0, pe o distanță de numai 117 metri, a scris Club Feroviar, citând documente din ancheta CFR Călători.