Sari direct la conținut

Mugur Isarescu: "In trimestrul III sau IV se va produce o schimbare de trend in ce priveste PIB-ul"

HotNews.ro

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a detaliat, la finalul seminarului desfasurat la BNR pe tema economisirii, la solicitarile jurnalistilor afirmatia potrivit careia „economia nu mai poate merge decat in sus”. Acesta a explicat ca, dupa productia industriala, se observa deja trendul crescator iar in ce priveste Produsul Intern Brut evolutia pozitiva va incepe in trimestrul IV. Dat fiind ca se reflecta insa cu intarziere in statistici, „perceptia de revenire a cresterii economice e posibil sa apara mult dupa alegeri, ca sa intru direct in subiect” a mai spus Isarescu.

Leul este „cam decuplat” fata de monedele tarilor central-est europene, zlotul, forintul si coroana. Isarescu a explicat ca zlotul „a trecut in viteza pe langa noi” atat in ce priveste scaderea, la inceputul anului, cat si aprecierea din ultima perioada. „Este vorba de volatilitate”, a spus Guvernatorul, raspunzand la intrebarile jurnalistilor.

Legat de evolutia economica, „daca va luati dupa productia industriala, desi este numai o treime din PIB, economia a luat-o in sus. Aici este un proces de recuperare. Este si problema de vizibilitate, cifrele apar cu doua luni intarziere”, a explicat Isarescu. Cresterea industriala devanseaza si ea cresterea PIB.

„Este si un decalaj intre momentul in care creste PIB-ul si momentul in care se reflecta aceasta in cifre statistice si incepi si sa crezi in ele. Daca se repeta fenomenul din ’99, perceptia de revenire a cresterii economice va fi mult dupa alegeri, ca sa intru direct in subiect. Candva prin primavara anului urmator, ca o parere personala”, a mai spus Isarescu.

Legat de Programul de convergenta (pentru intrarea in zona euro, n.r.) Mugur Isarescu a spus:

  • Este inca realizabil, dar cu o mare schimbare de accent.
  • Daca anul trecut pe vremea aceasta principala noastra preocupare era inflatia si chestiunea dobanzilor, acum problema principala este a deficitului. Suntem intr-o tipologie ingrozitoare, cel mai bine ne comparam acum din pacate cu Ungaria, ca situatie fiscala.
  • Vazand cat de greu decurg discutiile pe o lege si uitandu-ne la structura veniturilor si a cheltuielilor, o structura a veniturilor care nu stiu cat este de sustenabila si una clar nesustenabila a cheltuielilor cred ca vor trebui trecute mai multe legi nu una dingura ca sa punem finantele publice pe o baza sustenabila.

Cred ca vom avea mai multe discutii si dezbateri in urmatoarea perioada legate de finantele publice”, a mai spus Guvernatorul BNR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro