Sari direct la conținut

(FOTO/VIDEO) Sziget 2008 – cronica de fest

rockxpress.ro

Sziget 2008… mai are rost sa povestesc ce se intampla acolo, cum pret de 6 zile insula Obudai devine un adevarat loc de pelerinaj pentru cunoscatori? Cred ca orice om, mai open minded cum se spune, stie ce se intampla acolo. Daca nu din experienta proprie cel putin din auzite de la prieteni. Un loc in care muzica blues, jazz, rock, electro, hip-hop, house etc te binedispune, relaxeaza, intr-un cuvant distractie cat poti duce. Oferta festivalului, ca si in anii precedenti, este foarte bogata. De la teatru, muzica clasica, balet, tot felul de concursuri, care mai de care mai tranznite, pana la vizionari de filme, expozitii, ateliere de creatie si exemplele pot continua.

In acest an, au fost peste 350.000 de oameni, ceea ce este enorm, insa organizatorii au fost pregatiti, asa ca pana si cele mai fitoase domnisoare aveau conditii sa-si pudreze nasu’ sau mai stiu eu ce. Pana acum festivalul se desfasura pe parcursul a 7 zile + ziua 0, acum a tinut 5 zile + ziua 0. Asa ca o prima schimbare a avut loc. Vedem pe viitor.

Ziua 0 – Lauren Harris + Iron Maiden. Nici nu stiu ce sa spun, sincer. Fata domnului cu pricina (pentru care avem un respect) nu are ce cauta pe scena. Incearca ea sa para mai dura, dar nu-i iese si oricum publicul nu a gustat aparitia ei, dovada ca au existat momente bune cand cei din fata (fani Maiden, evident) ii dadeau cu un huooooo ca pe stadion. Insa minutele au trecut si a urcat pe scena trupa asteptata de atatia fani, Iron Maiden. Nu stiu cum a fost la Bucuresti, dar aici show-ul a fost incendiar. Fum, lumini cat cuprinde, sunet foarte bun si un Bruce Dickinson in mare forma (care a alergat cat a fost scena de mare) – reteta unei seri de neuitat. Din pacate, la nici unul din cele doua concerte fotografii acreditati nu au fost lasati sa faca fotografii din fata scenei. Asa ca am intrat in armata de oameni pentru a putea trage cateva cadre. Lucru care s-a dovedit foarte greu de realizat, cand te afli in mjilocul unei multimi dezlantuite.

Iron Maiden
Foto: rockxpress.ro

Iron Maiden – „Can I play with madness”

Ziua 1 – Anti-Flag a deschis prima zi de festival cu un show scurt si energic. Au fost urmati de MGMT despre care nu am inteles ce cautau pe Main Stage si de Alanis Morissette care a stiut sa atraga de partea ei un public destul de numeros. Pe Hammerworld am asistat la recitalul celor de la Avantasia, si desi nu sunt un fan al genului, trebuie sa recunosc ca show-ul a fost bine pus la punct, desi cortul de metal a fost doar pe jumatate plin.

Anti-Flag
Foto: rockxpress.ro

Anti-Flag – „This is the end”

Ziua 2 – Am fost sa vad Sabaton (despre care nu stiam mare lucru) si care au venit, cantat, plecat. Nimic deosebit, nici publicul nu a fost incantat, prezenta fiind destul de redusa. Pe Main Stage au cantat cei de la Kaiser Chiefs, vocalul Ricky Wilson facand bucurie romanilor prezenti, salutand multimea cu un “Hello Bucharest!” de toata frumuseata. S-a corectat mai tarziu, dar……. prea tarziu :). Se intampla si la case mai mari, cum se spune. In jurul orei 22.00, cei de la Iced Earth au zguduit cortul din temelii. Cu Jon Schaffer maestru de ceremonii si Matt Barlow foarte energic, concertul a fost pe masura asteptarilor.

Sabaton
Foto: rockxpress.ro

Sabaton live la Sziget

Ziua 3 – A fost deschisa de nemtii de la Die Arzte, o aparitie pitoreasca pe scena mare, o buna parte din cei prezenti preferand sa se distreze cu berea in mana si asteptandu-i pe anarhistii de la Sex Pistols. Cei din urma au creat o adevarata isterie (din nou nu am avut acces in fata scenei pentru poze) in public: de la tineri la oamenii trecuti de 45 de ani, toata lumea s-a dezlantuit la unison. Personal nu am gustat nici glumele lui John Joseph Lydon, nici dansul acestuia care ducea mai degraba cu dansul unui manelist. Cu un costum ce arata ca un clown, vizibil imbatranit si cu ceva kilograme in plus, acesta nu s-a abtinut de la injuraturi sau mesaje catre clasa politica din UK sau SUA. Nici noi nu am scapat ”nepedepsiti”, primind un ”fuck you, paparazzi!”, desi este o diferenta intre un fotojurnalist acreditat si un paparazzi. Dar fiecare cu nebunia lui… Spre seara la lucru au fost cei ce se numesc Apocalyptica si trebuie sa va spun ca a fost singurul concert pe HammerWorld unde cortul a fost neincapator. Peste 2000 de oamenii au luat cu asalt scena de metal pentru a-i vedea pe finlandezi. Ca de obicei, ”motoarele” au fost Perttu Kivilaakso si Eicca Toppinen, acestia isterizand partea feminina cu prestatia lor.

Apocalyptica
Foto: rockxpress.ro

Apocalyptica – „Seek and destroy”

Ziua 4 – Penultima zi a adus 3 nume importante pe scena mare si cea de metal. Serj Tankian, R.E.M. si Messuggah. Domnul Tankian a fost o aparitie asteptata de catre public, insa problemele de sonorizare (multe la numar) au lasat un gust amar la sfarsitul recitalului. Show-al a fost bun, insa a lipsit ceva, si nu stiu ce. Personal m-am bucurat de prestatia acestuia asa ca daca aveti ocazia sa-l vedeti, nu ezitati. R.E.M nu mai are nevoie de prezentare, iar Michael Stipe a fost intr-o forma de zile mari. Pur si simplu s-a jucat cu noi. A pozat ca un adevarat model, s-a miscat in cele mai nebunesti moduri, a zambit ….. ce mai, un adevarat gentleman. Sunetul a fost perfect iar publicul in delir. Peste 70000 de oamenii au fost prezenti in fata Main Stage-ului, ceea ce spune multe despre popularitatea acestei trupe. Si ca ziua sa se incheie perfect am fost sa vad super trupa Messuggah. Ce a urmat este greu de povestit. Jens Kidman, Fredrik Thordendal, Marten Hagstrom, Tomas Haake si Dick Lovgren au oferit un super concert. Muzica celor cinci te arunca intr-un haos controlat din care nu mai vrei sa iesi. Pe toata durata show-ului cei mai constiinciosi head-bangeri si-au facut de lucru toata seara.

Serj Tankian
Foto: rockxpress.ro

Serj Tankian live la Sziget

Ziua 5 – Nu-mi dau seama cum au trecut zilele, dar ma vad nevoit ca in scurt timp sa-mi fac bagajul si sa plec spre casa. Insa mai este pana atunci asa ca ma duc sa vad Tankcsapda, apoi ma mut sa vad Pro Pain, care, ca si la Bucuresti, a oferit o prestatie scurta si la obiect. Publicul si-a facut de cap pe toata durata show-ului incalzindu-se parca pentru Exodus. Cum a intrat pe scena, Rob Dukes a incitat publicul la pit-moshuri si alte activitati „casnice”, iar ceea ce a urmat a fost demential. Dupa aceasta cura de thrash veritabil am asteptat nerabdator Carcass. Au intarziat ceva, dar a meritat. Lume multa, fum, intuneric si o sonorizare care pe alocuri imi troznea urechile, m-au facut sa ma retrag, pentru a urmari prestatia britanicilor, mai spre spatele cortului unde aglomeratia era mai soft. S-au cantat multe piese de pe Heartwork, Swansong si cateva de la inceput. Show-ul a fost incheiat, (cum altfel?) cu super piesa Heartwork.

Exodus
Foto: rockxpress.ro

Exodus live la Sziget

O concluzie putem trage, si anume: profesionalismul si respectul de care organizatorii au dat dovada bat, de departe, orice comportament intalnit in Romania, in asemenea situatii. La noi, de obicei, daca e una, nu e alta sau nu sunt de nici unele. La noi, ti se spune mai tot timpul ca e imposibil de rezolvat. La noi, de vina sunt mereu altii si altii, niciodata cei care organizeaza. Din pacate la noi se merge pe principiul: las-o ba, ca merge asa. Adica se gasesc „fraieri”‘ care sa plateasca pretul unui bilet ca sa vada doua – trei trupe, dar ei sa nu reuseasca sa vada decat una. Dar nu organizarea este de vina, nu-i asa, ci noi.

La noi de multe ori presa trebuie sa se milogeasca sa primeasca o acreditare, pe cand in alte tari ti se ofera tot sprijinul pentru a-ti face treaba. La noi…. si exemplele pot continua. Are insa rost… ? Aceasta este marea diferenta: unii (la ei) reusesc sa aiba grija de absolut toate aspectele unui asemenea festival-mamut, altii (la noi) par a uita totul din prima zi de eveniment. Si trebuie musai adaugat ca in orice clasament al festivalurilor din intreaga lume, Sziget-ul intra mereu in primele 10, atat ca valoare artistica cat si ca importanta si nivel organizatoric.

Acestea fiind zise, va doresc „haideti sa haidem” si deja ma gandesc la Sziget 2009. Numaratoarea inversa a inceput.

Sziget 2008

Sziget 2008
Foto: rockxpress.ro

Sziget 2008
Foto: rockxpress.ro

Sziget 2008
Foto: rockxpress.ro

Sziget 2008
Foto: rockxpress.ro
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro