Liberi în curtea școlii

În data de 4 ianuarie 2023, Parlamentul României a promulgat Legea pentru modificarea și completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin care se permite, după o perioadă lungă de timp, de ordinul zecilor de ani, conform Art. 9 modificat ,,accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și muncipiilor și sunt administrate de către consiliile locale tuturor copiilor (…) precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora”. Proiectul acestei legi există de câțiva ani în Parlamentul României, însă, din nefericire sau nu, acesta nu a fost discutat cu atenție sporită de reprezentanții noștri politici. Din câte am înțeles, nici acum nu s-a dezbătut pe larg proiectul legii, ci a trecut prin vot de la sine. Circumstanța nu este una accidentală sau pur și simplu rezultatul unei conjucturi rare. De ce până în prezent nu s-a îngăduit atât de ușor ca bazele și instalațiile sportive de stat să fie puse la dispoziția, cu sau fără plată, persoanelor fizice sau juridice interesate?

Aici discuția ar trebui să pornească de la câteva explicații și amănunte atât istorice, cât și sociologice. În mod normal, adică în Danemarca sau în Olanda, autoritățile publice au încredere în cetățenii țării, minori sau majori, atunci când aceștia, având răgazul necesar, petrec timp în parcuri. Există pază și protecție, dar și curățenia parcurilor. Dacă un cetățean are nevoie de o intervenție medicală urgentă, 112 ne stă la dispoziție în orice eventualitate de acest gen. Dacă apar conflicte de natură fizică, desigur, nedorite, între indivizi, poliția poate fi apelată și intervine, cu mai multă sau mai puțină promptitudine, în funcție de gravitatea situației. Toate bune pe hârtie, dar, vorba aceea, practică ne omoară, ca de obicei. Tocmai de aceea ani de-a rândul managementul unităților de învățământ nu a dorit să permită ușor accesul liber în curtea școlii, nu neapărat din dorința de a securiza un spațiu de uz public de nevoile, doleanțele sau interesele justificabile ale cetățenilor. Bineînțeles, a existat acces la bazele și instalațiile sportive, însă în condițiile unui regulament de funcționare, a unui orar de acces, după orele de program, așa cum apare și la Art. II al legii modificate și completate, ceea ce, să ne înțelegem, a necesitat anumite restricții. De regulă, curtea școlii devenise un spațiu relativ închis, cu porțile ferecate. De ce s-a întâmplat asta?

Să presupunem ipotetic, conform a ceea ce americanii înțeleg prin benefit of the doubt, că avem o majoritate de cetățeni români care utilizează corespunzător spațiul exterior al școlii. Aceștia pot fi elevi, părinți sau cadre didactice. Nimic rău dacă jucăm fotbal, badminton sau doar ne recreăm la școală în timpul nostru liber. Cu toate acestea, școlile din România nu posedă toate angajați paznici ai primăriei sau firmă de pază privată plătită prin contract de la bugetul local. Vorbim de comunități locale sărace, care nu beneficiază de fondurile necesare pentru a achiziționa asemenea servicii de siguranță, dar și de alte consilii locale care nu au luat serios în considerare aceste nevoi de supraveghere și control minimale. Arată parcurile din România perfect curate și în stare adecvată de folosire? Dacă se întâmplă ceva ilegal în parc, se intervine imediat de către autorități? Depinde de ce localitate vorbim. Una este sectorul I din București, altceva este orașul Mizil sau o comună care adună câteva sate prăpădite și, oricum, depopulate. Pe acest fond devine de înțeles de ce conducerile unităților de învățământ preuniversitar nu au agreat ca în curtea școlii – de multe ori, neamenajată corespunzător unui aflux de oameni – să se desfășoare asemenea activități de agrement în ultimii ani (mulți, ce-i drept), de când legea a intrat în pseudodezbatere parlamentară. Cine îi păzește pe elevi sau părinți dacă are loc un accident sau un act de violență oarecare? Indubitabil că directorii și membrii din Consiliile de Administrație, profesorii școlii nu pot petrece ore suplimentare neplătite, după programul de lucru zilnic, pentru a se ocupa de așa ceva, mai ales având în vedere că, în noua lege emendată, se vorbeste de activități în spațiul exterior al școlii ,,după orele de program, în zilele libere și în timpul vacanțelor școlare”. Cine asigură acoperirea weekendului sau a orelor târzii din seară? Se poate apela la un orar redus, dar și aceasta este o problemă: cât de redus poate fi? Necesitatea pazei, a poliției locale și a unor servicii medicale la îndemână pare a se impune, dar toate acestea costă angajați și bani, pe care nu toate consiliile locale din România le posedă.

Dar să presupunem din nou că avem toate mijloacele la dispoziție pentru a asigura cadrul de siguranță a cetățenilor. Ce facem în cazul unui conflict cu vărsare de sânge, unui accident grav sau mortal, unui act de tâlhărie sau orice altă fapte ce ține de codul penal? Cine este responsabil? Cine răspunde în instanță ca inculpat indirect? Cine plătește daunele provocate unei clădiri publice sau perimetrului imediat, dacă se ajunge la așa ceva? Nimic din toate aceste determinări secundare, dar extrem de relevante, nu s-au rediscutat la zi și specificate ca modificări și completări în noua lege.Citeste intregul articol si comenteaza pe contribuoros.ro