„Duhurile tale,/Doamne,-si fac de cap” …* (de Tom Gallagher)

Antanta dintre Traian Basescu si sistemul serviciilor insarcinate cu securitatea statului a parut din start una neverosimila, sansele destramarii ei fiind mari si constante. Prea difereau stilul si agenda presedintelui „jucator” de cele ale serviciilor de informatii, ai caror sefi erau obisnuiti mai degraba cu prototipul politicianului aspirant la putere… de dragul puterii.

Astfel de lideri erau, de regula, perfect multumiti sa poata delega, ulterior, parte a puterii obtinute sefilor serviciilor secrete. Basescu insa nu s-a incadrat in acest sablon, semnalizand periodic ca intentioneaza sa renunte la aranjamentele politice postdecembriste care nu au servit catusi de putin cetatenilor.

Stilul sau se deosebeste fundamental de cel caracteristic eminentelor cenusii de la SRI, SIE si UM 0962. Basescu afiseaza un aer de transparenta, de franchete fie debordanta, fie transanta, fiind uneori aparent coplesit chiar de emotii sau instincte.

Viziunea sa pare dedicata unei Romanii diferite de cea a prezentului, dar – cel putin deocamdata – presedintele nu a gasit inca modalitatile adecvate de articulare pentru prezentarea clara, precisa a acesteia.

Incepand cu Virgil Magureanu, sefii SRI au facut, pe rand, dovada traditionalei gandiri ipocrit-machiavelice, aratandu-se in esenta incapabili de raspunsuri deschise si la obiect. Informatiile au continuat sa reprezinte bunuri de pret, fiind pazite ca atare sau, in caz de forta majora, distorsionate sau distruse complet, in functie de necesitatile politico-economice ale momentului. Ê

Nici unul dintre sefii serviciilor secrete nu a intentionat vreodata sa schimbe intregul modus operandi de dragul unui presedinte nou-ales, indiferent cat de „jucator”, popular sau independent s-ar fi dovedit acesta. Unica sansa consta asadar din impunerea vointei prezidentiale intr-o maniera de-a dreptul revolutionara.

Potrivit calculelor politice, Basescu nu dispunea de carti de joc suficient de bune pentru a trece la atac. Cursul firesc al jocului ar fi presupus, cum bine stim cu totii, ca serviciile sa-l „dezamageasca” sau chiar sa-l tradeze candva pe presedinte, in functie de imperativul momentului.

Un lider mai constient (eventual chiar mai suficient) ar fi acordat probabil o atentie sporita si acestei scheme „traditionale”. In prezent, aerul reverbereaza cu vocile celor ce sustin ca in cazul Hayssam „organu'” a operat… ca de obicei. Multi apreciaza ca Hayssam nu a fost decat un personaj secundar, un paravan sau pion utilizat in cadrul scandalului ce a ajuns sa-i poarte numele.

Se va fi intrebat vreodata seful statului in rastimpul celor 55 de zile de plina criza a rapirii jurnalistilor romani daca nu cumva serviciile secrete tineau partial in ceata chiar si pe domnia sa, omitand sa-i furnizeze anumite informatii legate de aspectele mai intunecate ale afacerii? Sa fi preferat presedintele sa treaca sub tacere retinerile sau dubiile avute, din moment ce criza s-a incheiat pana la urma intr-un mod fericit?

Aparent, cel putin, domnia sa nu a fost nici deranjat si nici preocupat in mod special de rolul jucat de serviciile de informatii pe parcursul intregului episod.

Din contra, de la Cotroceni a plouat cu laude formidabile la adresa performantei respectiv a abilitatii acestora in ceea ce priveste apararea intereselor nationale, presedintele anuntand ca va sustine, de-acum, responsabili precum Timofte si Fulga, numiti inca de predecesorul sau.

Cum Timofte si Hayssam apartineau aceleiasi tabere politice, pare greu de crezut ca Basescu va fi fost realmente atat de naiv incat sa-si fi imaginat ca PSD a ajuns – si va ramane – doar o umbra palida a formatiunii de altadata si ca, in consecinta, cerberii secretelor natiunii vor asculta de-acum orbeste si exclusiv de ordinele sale.

De fapt, lumina artificiilor laudative la adresa SRI s-a reflectat si asupra oratorului prezidential, caruia i-a adus o serie intreaga de avantaje. Pe de o parte, institutia in cauza este (ca ne place sau nu) una dintre cele mai populare ale statului, indiferent cat de greu acceptabila le va parea reprezentantilor taberei reformiste aceasta stare de fapt.

Pe de alta parte, Basescu avea nevoie de aliati in batalia din ce in ce mai inversunata purtata impotriva rivalilor de la Palatul Victoria. Poate ca pentru ceva vreme a fost cu adevarat convins a fi dibuit o cale lesne navigabila printre recifurile si vartejurile inselatoare ale arhipelagului serviciilor secrete romane.

Cum-necum, Basescu si-ar fi purtat singur de grija pentru a nu deveni un nou acar Paun al serviciilor de informatii scapate de sub control, asa cum s-a intamplat in cazul lui Emil Constantinescu.

Ca urmare, Basescu a preferat sa consolideze autoritatea SRI, sa-i sporeasca libertatea de actiune prin initierea unor legi referitoare la siguranta nationala, spre groaza multor fosti adepti ai sai din cadrul societatii civile si, fireste, a PNL. Acum, aceleasi figuri care l-au sprijinit in vederea elaborarii proiectului de lege sunt pe cale de a fi concediate.

Nici persoanele in cauza si nici procurorul general nu s-au aratat pregatiti in a-si asuma, macar partial, responsabilitateaÊpentru erorile sau lacunele aparute in cadrul structurilor de securitate si care i-au permis lui Hayssam sa fuga din tara (daca acesta se va dovedi, in final, a fi adevarul.

Oricum, romanii par sa fi respins, deocamdata, varianta potrivit careia sirianul a fost, de fapt, indepartat premeditat pe motiv de informatii incomode detinute. Potrivit sapientei colective, o asemenea masura ar fi fost atipica modului „romanesc” de solutionare a unor astfel de probleme).

Timofte si Ardelean au afisat un calm de-a dreptul olimpic, avand in vedere dimensiunea daunelor aduse reputatiei unui stat devenit membru NATO cu peste 26 de luni in urma.

In consecinta, nu prea cred ca vreunul dintre stimabili se teme cu adevarat de mania prezidentiala, in pofida amenintarilor lui Basescu de a solicita declasificarea anumitor dosare referitoare la unii politicieni sau la cazul „Dunarea”. Seful statului spera, evident, ca o data cu instalarea noilor responsabili va redobandi rapid controlul asupra serviciilor.

Poate ca furia nascuta din realizarea de a fi fost inselat il va determina in cele din urma sa joace intr-un mod cu adevarat cutezator, dar cum cartile sale de joc raman aceleasi, de factura incerta, Basescu nu-si poate permite, momentan, luxul impunitatii, in special avand in vedere ca PD este vadit izolat pe scena parlamentara, unde foarte curand urmeaza momentul deciziilor majore luate in vederea solutionarii actualei crize.

Politicienii galcevitori au constituit dintotdeauna mana cereasca pentru buhavele servicii secrete. Asa si in prezent! De ce oare vedem tocmai acum atatia politicieni incruntati, de ce oare aura jovialitatii caracteristice lui Basescu a palit tocmai in momentul in care era „special guest” al presedintelui SUA?

Privind inapoi (cu detasare) asupra lunii ce a trecut, distingem lesne motivul pentru care succesorii de la varful piramidei securitatii s-au invatat repejor sa aplaude demersurile democratice de substitutie periodica a reprezentantilor puterii de la Cotroceni si Victoria, ele distrag atentia politicienilor de la orice initiativa „nesabuita” de analiza serioasa a acelor institutii care prefera

sa ramana intangibile, iar in consecinta acestea vor continua sa se bucure atat de puteri sporite, cat si de bugeturi infinit mai generoase decat toate cele puse la dispozitia serviciilor omoloage din cadrul tarilor membre UE.

* … Le-am chemat, si-acuma /

Nu mai pot sa scap!

(J. W. Goethe Ð Ucenicul vrajitor,

traducere de St.O. Iosif)