Mirajul celor 51% (de Tom Gallagher)

Din momentul in care un sondaj INSOMAR informa, la jumatatea lunii mai, despre o sustinere de 51% a PD, formatiunea politica in cauza a fost cuprinsa de o euforie moderata. Intr-adevar, bratul drept al presedintelui parea marele invingator al oricarei realinieri politice.

Lasand la o parte iluziile, realitatea dura impune un rationament mai profund. Funia din casa liberala, recte Guvernul Tariceanu, va trage partidul, probabil, sub pragul de 10%. Dar, pe cand Tariceanu a muncit din greu pentru distrugerea partidului sau, PD nu a depus eforturi similare in vederea cresterii propriei ponderi.

Partidul inca pluteste pe apele popularitatii presedintelui, tulburate recent de adversarii parlamentari ai acestuia.

In campania pentru referendum, seful statului a fost deseori insotit de Monica Macovei. Pentru o mare parte a electoratului tanar, citadin si cu o buna pregatire profesionala, fostul ministru al Justitiei a devenit sinonimic ideii unei Romanii moderne, curate.

Ca atare, aceste segmente ale electoratului s-au prezentat la urne intr-un numar mai mare decat cetatenii din mediul rural – aspect care ar putea indica, eventual, debutul unei noi ere politice. Tine de domeniul logicii ca multi dintre acesti oameni sa se declare deopotriva sustinatori ai PD – totusi, exista si voci mai ezitante in ceea ce priveste sprijinul acordat democratilor.

O analiza succinta a activitatii autoritatilor municipale din Bucuresti sau Brasov releva motivul ezitarilor acestor oameni. In ambele cazuri, rezultatele nu difera, deocamdata, spectaculos de cele obtinute anterior de PSD, iar in altele, precum Clujul, Ioan Rus se prea poate sa fi fost, cel putin din unele puncte de vedere, un edil mai bun ca Emil Boc.

Primarul Clujului a vorbit despre dezirabilitatea unei guvernari PD-PSD pentru a inlatura ruinele guvernarii Tariceanu. Ce-i drept, excluderea din start a unei astfel de posibilitati ar echivala cu opacitate politica, astfel ca merita analizata in masura in care programul socialistilor s-ar dovedi unul peremptoriu reformist.

Dar daca un asemenea guvern va fi la putere cu ocazia alegerilor europarlamentare din toamna, pare cu totul improbabil ca PD sa obtina mult visatele 51%. De altfel, nu le va castiga nici in situatia in care oligarhia penelist-udemerista aflata la guvernare supravietuieste o perioada mai indelungata decat ar fi fost de asteptat.

Data fiind agenda reformatoare a presedintelui, PD ar putea depune, la randul sau, eforturi pentru a se transforma intr-o forta modernizatoare semnificativa. Basescu cunoaste, de-acum, si limitele democratilor – devenite dureros de vizibile in primavara, cand multi democrati au preferat sa caute modalitati de colaborare cu liberalii in vederea evitarii crizei constitutionale.

PD trebuie sa revina cu picioarele pe pamant si sa inteleaga ca sansa transformarii intr-un partid cu certa pondere rezida in aliatii pe care ii va identifica si care ar trebui sa fie de incredere inclusiv in perioade in care nu sunt de impartit felii din tortul puterii.

Candidatul cel mai verosimil ramane PLD – formatiune cu destule sanse de crestere datorita electoratului deosebit de receptiv la mesaje reformiste neambigue. In consecinta, o cooperare activa, echilibrata intre cele doua formatiuni in scopul elaborarii unui proiect vizand reforma statului si revizuirea contractului dintre electorat si clasa politica ar putea avea sorti de izbanda.

Acesta ar fi genul de program care merita sprijin prezidential. Incurajand partea democratilor netimorati de ideea reformei – fie acestia cu sau fara functii in partid – la o colaborare cu PLD, Basescu si-ar putea exersa, in fine, si talentele de mediator.

In cadrul campaniei electorale pentru europarlamentare, vizibilitatea sa va fi oricum mai redusa, in timp ce coalitia antiprezidentiala se prea poate sa functioneze bine mersi si atunci.

Partidele populiste isi vor incerca, la randul lor, norocul, mizand pe frustrarea votantilor nemultumiti. Tocmai din aceasta cauza procesul colaborarii interpartinice – culminand, poate, chiar cu infiintarea unei noi formatiuni de centru-dreapta – trebuie initiat de pe acum, cand ecourile referendumului sunt inca puternice.

Daca treaba va fi bine facuta, mirajul celor 51% nu doar ca poate deveni realitate, ci chiar sa-i depaseasca asteptarile.

Dar, daca sustinatorii lui Traian Basescu vor refuza din start sa elaboreze planuri viabile de viitor, vor pierde sansa relansarii vietii politice intr-o directie mai buna – iar PD va mai lupta vreme buna nu atat pentru propria-i relevanta cat pentru supravietuirea intr-o era post-Basescu.