Adresa din cartea de identitate: eșecul digitalizării și consecințe electorale

Se estimează că un milion de români cu domiciliul în țară locuiesc la altă adresă decât cea la care sunt înregistrați, deci nu pot vota la alegerile locale și parlamentare. Aparent un amănunt banal, menținerea adresei în cartea de identitate are consecințe politice și economice majore. Noua carte de identitate pare mai modernă, mai ”digitală”, incluzând date biometrice, dar continuă să insiste că adresa face parte din identitatea persoanei, ca în secolul XIX, pentru că, după miliarde băgate în contracte IT păguboase, statul nu e în stare să lege digital CNPul de adresă. Schimbarea domiciliului va continua să fie complicată și costisitoare, cu vizite la ghișeu culminând cu fabricarea unui nou plastic de 20 de euro pe banii cetățeanului mobil și activ economic, care rămâne astfel descurajat să notifice statul că s-a mutat. În era digitală românească, toate actele și detaliile, inclusiv adresa, trebuie să existe în continuare la purtător, în format cât se poate de analog. În era comunicării digitale, cetățeanul român trebuie în continuare să se deplaseze la ghișeu cu un vraf de hârtii să facă dovada faptelor pe care statul le are deja înregistrate în modernele sale sisteme digitale: că s-a născut, că s-a mutat, că s-a căsătorit, etc.

Exemple de cărți de identitate care nu specifică domiciliul: Suedia, Estonia, Austria, Polonia.

Oare cum a reușit Suedia în anii 70-80, când echipamentele de calcul erau mult mai scumpe să realizeze un registru digital al cetățenilor, așa încât în țara scandinavă nu mai există certificate de naștere, de căsătorie, de divorț, de deces, și nu trebuie schimbat niciun act, niciun plastic, la schimbarea domiciliului? Toate datele sunt în custodia statului (cum teoretic sunt și la noi), iar cetățeanul poate cere statului orice extras, de domiciliu spre exemplu, prin introducerea CNP pe tastatura telefonului în secolul XX, și introducerea CNP pe Internet în secolul XXI. În secolul trecut, extrasul era trimis prin poștă la adresa cetățeanului, care are astfel tot interesul să își declare adresa la timp și corect. În secolul acesta, cetățeanul suedez e logat pe site-ul autorităților cu certificat digital, și își tipărește singur extrasul. Sistemul telefonic și chiar eliberarea actului la ghișeu mai există, pentru cetățenii mai puțin ”digitalizați”. Dar multe instituții au acces la registrul digital așa încât rareori e nevoie de vreun extras din registru. Mulți suedezi nu au carte de identitate pentru că permisul de conducere conține exact aceleași elemente (nume, fotografie și CNP) iar certificatul digital prezent pe cartea de identitate îl au deja în telefonul mobil.

Eliminarea schimbării CI la mutare ar fi doar un prim pas. Procedura schimbării domiciliului poate fi simplificată dramatic. În Suedia declarația domiciliului se face pe proprie răspundere: nu e nevoie de niciun act care să motiveze pe ce bază locuiește persoana acolo. O scrisoare de confirmare este trimisă la vechiul domiciliu (evitând astfel mutări frauduloase făcute de alții în numele cetățeanului), iar în continuare toată comunicarea cu autoritățile are loc la noul domiciliu. Austria are un sistem similar (meldezettel), dar în cazul în care persoana nu e proprietar al imobilului, e cerută o semnătură a proprietarului. Nu e nevoie însă de niciun act de proprietate, contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de închiriere, și alte asemenea. Baza economică sau imobiliară a domiciliului e complet separată de adresa cetățeanului. Este treaba cetățeanului de ce locuiește unde locuiește, statul știe oricum unde locuiește și cine e proprietar, și poate oricând să verifice dacă dorește. Nu și statul român, care, ”în slujba cetățeanului” începe prin a-l suspecta, în timp ce marii corupți își fac mendrele nestingheriți.

Cred că această atmosferă de suspiciune generalizată în care cetățeanul trebuie mereu să dovedească și statul mereu să întrebe și să ceară dovezi vine atât de la incompetența statului de a completa și pune cap la cap informațiile pe care le deține, cât și de la cultura de combatere a infracționalității specifică Ministerului de Interne, custodele român al evidenței populației. În Suedia registrul de evidența populației este păstrat de Fisc: cetățeanul e în primul rând plătitor de taxe, nu potențial infractor. Cărțile de identitate suedeze pot fi eliberate de orice bancă, iar o colaborare a băncilor cu statul a dus și la standardizarea certificatului digital BankID folosit de cetățean pentru logare la orice serviciu al statului: fisc, evidența populației, casa de asigurări, etc, dar și pentru semnare electronică a tranzacțiilor la bănci, fonduri de investiții, etc.

Este de menționat la acest capitol Estonia, care acordă un certificat digital din oficiu oricărui cetățean. Certificatul poate fi folosit în multe aspecte ale vieții în Estonia: comunicarea cu autorități, cu bănci și firme și, în forma fizică pe card, până și pentru transportul în comun! Estonia are o formă avansată de vot electronic la distanță, bazată pe identificarea electronică folosind acest certificat. Orice cetățean european poate primi un certificat digital estonian, și poate să înființeze foarte ușor o firmă pe baza acestui certificat, fără măcar să se deplaseze în Estonia. Asta sigur se numește digitalizare, și mă face să mă întreb dacă nu cumva digitalizarea românească există doar cu numele…

Ce-i de făcut? Cum poate fi digitalizată cu adevărat relația cetățeanului român cu autoritățile, cum pot fi eliminate certificatele pe hârtie, cum poate fi eliminată adresa din cartea de identitate? Nu îndrăznesc să visez la un certificat digital pentru folosire în relația la distanță cu statul, la vot, relația cu firme și oriunde altundeva, mă refer doar la digitalizarea elementară, iar eliminarea domiciliului din CI este atât un simbol, cât și un prim pas spre o mai bună reprezentare. Chiar dacă majoritatea țărilor europene au adresa în CI (dar multe au și un serviciu public de calitate), cred că prin acest simbol, statul român ar arăta că îi pasă de cetățean, de cât îi este de ușor cetățeanului să interacționeze cu autoritățile, că nu îi mai cere dovezi și justificări la tot pasul, etc. Va fi însă foarte greu de realizat până și această digitalizare de bază, din multe motive.

În primul rând consecințele electorale și politice ale unei evidențe incorecte a populației nu sunt cunoscute publicului larg. În general, relația dintre evidența populației și alegeri nu e un subiect de dezbatere la noi, iar pentru asta plătim cu slaba prezentare la urne la fiecare scrutin: sub 40% în timp ce Suedia are peste 85%! Orice sistem electoral începe de la un registru electoral corect. Chiar și țările care nu au evidența populației centralizată (cum ar fi Regatul Unit) își fac un registru electoral public, în fiecare colegiu. O reacție firească a multor oameni când află că registrul electoral românesc este tot mai departe de realitate, este ”de ce nu pot acum hipsterii și corporatiștii să își declare domiciliul cum a putut fiecare dintre noi? Și dacă chiar vor să voteze, se pot duce acasă”. Așadar, chiar dacă vrem ca acel ”flotant” să voteze, îi cerem câteva eforturi în plus. În economia actuală, această clasă a angajaților foarte mobili, de la corporatiști până la muncitorii necalificați, care duc o viață grea și stresantă și lucrează multe ore pe zi, vor fi în continuare pedepsiți atât de autorități cât și de publicul larg. Ca o coincidență tristă, cei care sunt descurajați să-și facă mutația sunt și cei mai pasibili de emigrare.

Menținerea adresei pe noua carte de identitate nu va face decât să perpetueze această situație: cei mai tineri, mobili și activi economic dintre cetățeni preferă să nu-și mai înregistreze domiciliul din cauza procedurii greoaie, a vrafului de acte necesare și a experienței ”de neuitat” de la ghișee. De cealaltă parte, funcționarii de la ghișee și ierarhia de șefi din spatele lor au tot interesul să mențină actuala stare de fapt, pentru că le dă mai mult de lucru, deci își justifică existența. Mai multe CI-uri schimbate, la fiecare mutare, înseamnă mai mulți bani la buget. Mai puțini tineri care pot vota înseamnă pericol mai mic de schimbare a sistemului funcționăresc de stat. Iată cât de puternic este sistemul orientat spre stat și aparatul lui birocratic, și nu spre cetățean.

Este de asemenea greu pentru mulți români să-și închipuie cum ar trăi fără adresa din CI. Că doar întotdeauna a fost acolo! De fiecare dată când spun unui român de acasă că în Suedia sau Austria nici un act de identitate nu conține adresa, ei își amintesc de câte ori au avut nevoie de CI pentru a dovedi că ei sunt cei ce locuiesc în casa lor, și nu văd nicio alternativă la actuala carte de identitate cu adresă. Alternativa este simplă, adeverința de domiciliu, care se obține gratis prin Internet sau telefon după introducerea CNP. În cele din urmă, interlocutorul îmi spune că ”avem probleme și mai mari”, nerealizând spre exemplu consecințele electorale ale actualei proceduri. Și în loc să discutăm timpul și nervii necesari actualei proceduri, dezbaterea publică se axează pe elementele biometrice ale cardului, dezbatere la care statul este foarte receptiv, existând până și opțiunea cardului fără cip! Pe când opțiunea cardului fără adresă?

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro