Sari direct la conținut

Adrian Crit, demis in urma cu o luna de la conducerea RATB, numit director general al Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti

HotNews.ro
Adrian Crit, Foto: Agerpres
Adrian Crit, Foto: Agerpres

Fostul director al Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB), Adrian Crit, demis in urma cu o luna de catre Consiliul General al Capitalei pe motiv ca nu ar fi dus la bun sfarsit mai multe proiecte la care s-a angajat, a fost numit director general si presedinte al consiliului de conducere al nou infiintatei Autoritatii Metropolitane de Transport Bucuresti (AMTB) din subordinea Ministerului Transporturilor.

Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului remis HotNews.ro, A.M.T.B. este institutia publica desemnata sa asigure politica privind planificarea strategica, monitorizarea si avizarea activitatilor privind autorizarea, organizarea si controlul functionarii serviciilor de transport public de calatori in zona metropolitana Bucuresti, pentru transportul cu metroul, autobuze, microbuze, tramvaie, troleibuze, trenuri regionale si transport naval.

Conform legii, A.M.T.B. este ordonator tertiar de credite si se finanteaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

Guvernul a decis la finele lunii august infiintarea AMTB, subordonata Ministerului Transporturilor, care are ca scop planificarea, organizarea si coordonarea transportului public de persoane pe raza municipiului Bucuresti si a judetului Ilfov.

Potrivit evz.ro, cand a fost avansata ideea infiintarii AMTB, Adrian Crit declara ca „FMI a cerut aceasta reorganizare. Nu este normal sa ai tarife diferentiate la metrou si autobuz”.

Autoritatea Metropolitana include tot transportul public de suprafata, dar si Metrorex. AMTB coordoneaza atat RATB si Metrorex, cat si CFR, si se ocupa si de controlarea si avizarea licentelor de maxi-taxi.

AMTB are in vedere implementarea unui tarif unic, uniformizat pentru toate mijloacele de transport in comun pe care le coordoneaza.

Potrivit secretarului de stat in Ministerul Transporturilor, Alexandru Nazare, citat de capital.ro, RATB si Metrorex vor avea propriile strategii si bugete, dar Autoritatea va coordona activitatea la nivel metropolitan. (Zona metropolitana reprezinta denumirea generica a ariei geografice ce cuprinde municipiul Bucuresti si judetul Ilfov.)

Pe 8 noiembrie, Adrian Crit, a fost revocat de consilierii municipali din functia de presedinte al Consiliului de Administratie al RATB, acuzand ca nu ar fi dus la bun sfarsit mai multe proiecte la care s-a angajat, anunta Mediafax.

Presedintele de sedinta al Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), Calin Murg, declara atunci ca schimbarea din functie a lui Adrian Crit a fost propusa de Consiliul de Administratie al Regiei Autonome de Transport Bucuresti, care a motivat ca acesta nu a indeplinit mai multe proiecte la care se angajase si nu a gestionat bine greva de la RATB din acest an.

Murg a spus ca membrii Consiliului de Administratie al RATB au dat ca exemplu proiectul cu ramele de tramvai care erau foarte scumpe.

Adrian Crit a fost desemnat reprezentant in Consiliul de Administratie al RATB in 6 martie 2009, de catre CGMB.

In iunie 2010, Adrian Crit a fost numit la conducerea RATB, in locul lui Gheorghe Aron. Anterior, Adrian Crit a fost director tehnic la Registrul Auto Roman.

La inceputul anului, in luna martie, Revista Kamikaze scria ca Adrian Crit a luat un credit de 250.000 RON de la Banca Comerciala Feroviara (BCF) al carui proprietar, Valer Blidar, detine si societatea Astra Vagoane Calatori SA care a semnat cu RATB un contract de 600 de milioane de euro pentru constructia de tramvaie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro