Afara cu felicsii din politica (Dan Tapalaga)

Voiculescu a scris ieri un capitol exemplar in manualul demagogiei politice. Paraziti utili ai puterii, felicsii otravesc aerul cu simpla lor prezenta. Cu ei, baltim in tenebrele trecutului.

Sursa Felix este masura raului mostenit de la vechea Securitate, iar zilele trecute a lucrat la capacitate maxima. Profesorul Voiculescu a predat public tehnica supravietuirii prin deghizare, diversiune si aparare agresiva. Definitiile absurdului ar trebui putin revizuite.

Jucind comedia iesirii de la guvernare, Dan Voiculescu s-a caznit sa traga foloase din propria nenorocire. Vrind-nevrind, presa s-a prins in hora invirtita de liderul PC, comentind cu o frenezie suspecta o falsa problema: iesirea PC de la guvernare.

Voi-culescu a reusit sa induca public teme si idei abuzive: ca va organiza dezbateri, ca este macinat de dileme morale, ca servitorii din filiale au putere de decizie, ca exista riscul retragerii si ca stabilitatea politica e in pericol. Primul cistig: partidul a iesit din anonimat mimind democratia interna.

Amenintind cu o criza imaginara, Voiculescu a deturnat atentia in mod abil, sa recunoastem, de la dosarul sau de colaborator al Securitatii si de informator acuzat de politie politica la probleme artificiale, tratate cu o seriozitate grotesca. Iata, am ajuns pe culmile absurdului: in loc ca Partidul Conservator sa fie impins afara de la guvernare, discutam azi despre conditiile lui Voiculescu.

In loc ca liderii Coalitiei sa-i condamne in bloc populismul, demagogia si trucurile de tip securist, s-au gasit liberali si udemeristi care sa aplaude „intelepciunea” deciziei regizate sub pretextul ipocrit al „stabilitatii”. Or, cel mai mare factor de instabilitate politica este chiar Partidul Conservator.

Ei au livrat un vicepremier penal, ei au produs un lider de partid acuzat de politie politica, ei joaca duplicitar, votind in Parlament cind cu opozitia, cind cu puterea, si tot ei, culmea tupeului, solicita renegocierea protocolului Coalitiei invocind „principii” inalte si „binele poporului”.

Voiculescu are, desigur, voie sa-si joace cartea cum pofteste, insa liderii politici au o responsabilitate. Coabitarea cu Voiculescu este de azi mai mult decit „solutie imorala”. Este o solutie letala. Pentru noi toti.

Tariceanu ar trebui sa inteleaga, in al 12-lea ceas, ca orice concesie facuta lui Voiculescu in speranta ca isi va salva pielea de premier risca de acum sa-i distruga cariera de politician. Voiculescu il va trada, in functie de interesele sale, la fel cum l-a parasit pe Nastase.

In plus, cu un cadavru politic atirnat de git, Tariceanu va intra si mai repede in descompunere. Premierul ar trebui sa desfiinteze postul de vicepremier al PC. Sa refuze numirea clonei lui Voiculescu ca sa nu legitimize inca o data o minciuna politica. Sa pastreze o aura de credibilitate demersului anticomunist, un proiect major care risca sa fie omorit de ipocrizie.

Cine sint insa cei care aplaudau tenebra, uritul, fata hida a politicii romanesti? M-am uitat cu un sentiment de groaza amestecat cu greata peste masa de agenti ai sursei Felix adunata duminica la Parlament. Cum poti sa te pretinzi din noua generatie, om de afaceri european si sa aduci osanale unui fost informator acuzat de politie politica?

Modele de slugarnicie si de oportunism profitabil, ei, recrutii noii generatii, sint chiar mai vinovati decit patronul lor intrucit asigura supravietuirea unui sistem viciat in loc sa-l ajute sa moara. Daca Voiculescu a ajuns sa declanseze „ofensiva tinerilor”, Romania ar trebui sa gindeasca rapid un program national de izolare a felicsilor in rezervatii speciale.

Voiculescu a umplut cu nimicuri remarcabile un gol politic cu nume de partid, si-a suit micile invirteli pe idealuri mari, a clo-nat in citeva mii de exemplare cameleonul politic, a angajat istoria la trustul sau de presa ca sa dea un scop mai inalt meschinelor sale planuri de afaceri politico-economice.

Conservatorismul lui Voiculescu nu exista, cum n-a existat umanism sau social-liberalism.

Exista insa un rau nedeslusit, un Felix ubicuu si regenerat, raspindit in formele fara fond intuite acum mai bine de un secol de parintele adevaratului conservatorism, Titu Maiorescu: „Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune.

Dar in realitate toate aceste sint productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar”. Depinde de noi toti daca vom intra cu ele in Europa. Si de Basescu. El i-a chemat la putere, el sa-i arunce peste bord.