Ajutoarele de stat pentru mediu și energie: Principalele modificări și impactul asupra investițiilor ce pot fi finanțate din PNRR și Fondul de Modernizare
Decarbonizarea întregii economii și tranziția verde reprezintă în continuare fundamentul modificărilor legislative europene în domeniul energiei și mediului din ultima decadă. În vederea atingerii obiectivelor extrem de ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumate prin Pactul verde european și pachetul Fit for 55, vor fi necesare investiții anuale de minim 350 de miliarde de euro la nivel comunitar. Deși investițiile durabile menite să sprijine tranziția verde vor proveni în mare parte din sectorul privat, Comisia Europeană a reașezat principiile de ajutor de stat în domeniul climei, mediului și energiei, în scopul asigurării unui traseu lin inclusiv investițiilor publice în acest domeniu.
În acest context, Comisia a adoptat în data de 27 ianuarie 2022 mult-așteptatele Orientări privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie („Orientările”), înlocuind cadrul legislativ anterior reprezentant de Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (EEAG) și fixând astfel parametrii de analiză a compatibilității ajutoarelor de stat acordate de acum încolo în domeniul mediului și energiei.
Orientările vor reprezenta un hot topic de acum încolo, deoarece toate finanțările majore ce vor fi acordate în anii următori din resurse publice prin programele specifice care vizează sectorul energetic sau de mediu (PNRR sau Fondul de Modernizare) vor fi supuse îndeplinirii condițiilor de autorizare prescrise de acestea.
Articol semnat de Sonia Voinescu, Senior Associate, D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România și Gabriela Ifrim, Associate, D&B David și Baias
Citește mai mult pe Blogul PwC România.