Sari direct la conținut

Allianz-Tiriac Pensii Private: Fondurile de pensii ar putea detine cinci miliarde lei pe bursa in 2013, fara garantarea inflatiei

HotNews.ro

Fondurile de pensii private ar putea ajunge sa detina 4,93 miliarde lei pe bursa la finalul lui 2013, intr-un scenariu optimist, daca randamentele nu sunt garantate cu rata inflatiei, a spus miercuri directorul de investitii al Allianz-Tiriac Pensii Private, Dorin Boboc, informeaza NewsIn. Potrivit acestuia, daca se va impune o garantare a randamentelor peste inflatie, fondurile de pensii private ar urma sa detina plasamente de doar 353 milioane lei pe bursa in 2013, intr-un scenariu optimist, si doar fondurile de pe pilonul III (pensiile private facultative) vor mai fi interesate sa faca astfel de plasamente.

„Pilonul II, care va reprezenta mereu circa 80-90% din activele pietei de pensii private, este supus unei amenintari legislative care va face imposibila investirea in actiuni”, a spus Boboc.

Grupul de Economie Aplicata (GEA), Cartel Alfa si alte sindicate au propus garantarea randamentelor oferite de fondurile de pensii obligatorii peste rata inflatiei.

Daca propunerea legislativa va fi aplicata, „desi e imposibila tehnic, va exista o singura certitudine: pilonul II nu va mai investi niciodata vreun leu in actiuni”, a afirmat Boboc.

El a amintit ca, in acest moment, grupul de initiativa strange semnaturi pentru promovarea propunerii legislative, care va ajunge pe masa Parlamentului cel tarziu la toamna si va intra in circuitul legislativ.

Boboc a mai spus ca trei propuneri asemanatoare au fost deja respinse de doua legislaturi parlamentare in ultimele noua luni, ultima data in martie 2009, cu unanimitate de voturi.

In Ungaria si Polonia, fondurile de pensii private controleaza, dupa zece ani de la lansare, 9-12% din capitalizarea bursiera, cu investitii totale de 9,1 miliarde euro pe piata de capital, aproape in totalitate pe bursele autohtone, a precizat Boboc.

El a adaugat ca, printre efectele investitiilor fondurilor de pensii pe piata de capital se numara cresterea stabilitatii, cresterea atractivitatii pentru potentiali emitenti, reducerea volatilitatii, cresterea previzibilitatii cotatiilor, asigurarea unei soliditati a Bursei si sistemului financiar in general.

Fondurile de pensii private din Romania pot investi atat pe BVB, dar in egala masura pe orice bursa in Europa, astfel ca piata de actiuni de la Bucuresti nu are „exclusivitate”, de aceea trebuie sa atraga prin oferte cat mai interesante fondurile de pensii, a subliniat Boboc.

Romania este a doua piata de pensii private ca marime din regiune, conform numarului de clienti, dupa Polonia, „potentialul investitiilor fondurilor de pensii pe Bursa fiind puternic si semnificativ”, a mai spus reprezentantul Allianz-Tiriac Pensii Private.

Allianz-Tiriac Pensii Private gestioneaza doua fonduri de pensii facultative (pilonul III) si un fond de pensii obligatorii (pilonul II). Fondul de pe pilonul II – AZT Viitorul Tau – este al doilea de pe piata, cu active totale de 310 milioane lei si o cota de 23,5%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro