„Am furat iahtul regal!”

* Marinarul condamnat la sapte ani pentru tradare, complot, talharie, dezertare

„Am furat iahtul regal!”

Istoria trista a ororilor comuniste continua cu cazul unui marinar, care a incercat sa fuga din tara chiar cu iahtul regelui Mihai. A fost prins in Bulgaria si predat autoritatilor romane. A stat sapte ani in cele mai grele inchisori comuniste, dintre care ultimii cinci in lagarul de la Baia Sprie.

Aleman Bonte s-a nascut in 5 martie 1924, la Rasinari (judetul Sibiu). La scurta vreme, familia s-a mutat la Constanta, unde Bonte a absolvit Scoala de Marina. „M-am format pe nave civile si doar in ’45 am trecut pe cele militare. Aveam doar 20 de ani, dar nu i-am inghitit pe comunisti inca de pe atunci. In copilarie, in Constanta veneau multi refugiati din Rusia.

Stiam ce fel de oameni sunt. Eram foarte apropiat de restul marinarilor si am planuit sa fug din tara cu cativa colegi. Planificasem sa capturam torpilorul si sa disparem la Istanbul. Simtind ca suntem in vizorul Securitatii, zece dintre noi, ne-am reorientat spre iahtul al regelui Mihai, primit in dar de la regele George al Angliei.

Pe 22 august ’49 am urcat pe iaht, i-am legat pe cei trei marinari de la bord si i-am dosit intr-o cabina. A mai aparut un marinar care a insistat sa urce la bord, nestiind ce destinatie avem. Am pornit in larg, tinand aproape coasta, pana la capul Tuzla. De cum s-a innoptat, am vopsit elementele stralucitoare ale navei in negru, pentru a nu fi reperati de avioane.

Noaptea s-a iscat o furtuna si ne era teama sa nu ne scufundam navigand in apropierea malului. Dimineata, m-am uitat prin binoclu si am vazut malul. Stiam ca nu e Istanbul. Nu puteam fi decat langa coasta Bulgariei. Dar era prea tarziu, bulgarii ne vazusera si trimisera spre noi doua hidroavioane, care ne-au avertizat cu rachete, indicandu-ne malul. Eram in dreptul portului Burgos.

Inec la mal

Am intors vasul, mimand ca ne indreptam spre port, dar am luat-o putin in lateral, am intrat in viteza in tarm, la vreo 3 km de Burgos. Am debarcat si am disparut in padure, luand directia Istanbul (care era la vreo 40 km). Noaptea urmatoare am stat in padure, cautand o sursa de apa, iar dimineata ne-am ascuns in transee, asteptand.

Un bulgar inarmat ne-a vazut, dar a remarcat arma unuia dintre noi indreptata spre el si s-a facut ca ploua. In seara cealalta, am inaintat pana la un curs de apa. Eu am pornit in fata pentru a cerceta zona. La mijlocul podului m-au reperat si am sarit in apa, inotand pana pe celalalt mal. Pe restul i-au prins, dar eu am scapat.

Am inaintat pana cand am vazut granita turceasca si m-am decis sa astept noaptea urmatoare pentru a trece. Inspre seara, un om cu un ciomag m-a vazut si a vrut sa ma bata. L-am speriat, aratandu-i pistolul. A fugit spre satul din apropiere. Am stiut ca va da alarma si am riscat, fugind spre frontiera. Acolo m-au reperat patru graniceri calare, care m-au legat.

Pe securistii bulgari i-am pacalit spunand ca sunt italian si ma numesc Rosano (era un actor). La Burgos nu a mai tinut figura, m-au descoperit si m-au dus la Carnabat, intr-un lagar de baraci, plin cu intelectuali bulgari. In fiecare dimineata gardienii veneau, citeau o lista, cei strigati ieseau, iar la cateva minute se auzeau impuscaturi.

Eram sigur ca ma impusca, dar m-au predat la Securitatea din Varna, dupa care m-au dus pe frontiera, la Negru Voda, unde ma astepta un securist ce imi fusese coleg la marina. M-a batut chiar sub ochii bulgarilor.

La Canal

Anchetarea mea a inceput la Securitatea Constanta, al carei comandant era Chevoran. Maiorul care ma ancheta ma tinea noaptea intr-un picior si ma batea. Apoi am ajuns la Securitatea Bucuresti, unde m-au bagat intr-o celula fara ferestre, cu un profesor din Botosani, un taranist, care nu mai vazuse lumina zilei de doi ani. Era alb ca varul. Cei mai multi anchetatori erau evrei.

Comunistii le inoculasera ideea ca noi eram hitlerisi, dusmanii poporului. Apoi m-au inchis in Serviciul Secret al Armatei, unde am mancat bataie cat incape, in special la talpi. Spre sfarsitul anului, am fost judecat la Constanta impreuna cu ceilalti 10 marinari si am fost condamnati pentru tradare, complot, talharie, dezertare. Pedeapsa nu ne-au comunicat-o.

Initial am crezut ca ne-au condamnat la moarte, dar ulterior, procurorul a venit in celule, spunandu-ne doar ca ni s-a comutat pedeapsa la 20 de ani de munca silnica. In martie ’50, am parasit inchisoarea Constanta si am ajuns la Canal, la Poarta Alba si apoi in , impreuna cu brigada cea mai terorizata, alaturi de preotii catolici.

Acolo s-a practicat reeducarea, sub conducerea lui Bogdanescu, unul din trupa lui Eugen Turcanu, renumit tortionar al vremii.

Lagarul silicozei

In decembrie 1951, m-au transferat la lagarul din Baia Sprie. Am muncit in mina aproape cinci ani, in conditii foarte grele. De acolo m-am ales cu silicoza. Permanent aveau loc accidente in care mureau oameni. Printre sefii lagarului s-au perindat mai multi. Unul dintre ei, Preda, a fost de treaba. Le-a permis preotilor inchisi sa tina o slujba in noaptea Invierii si dupa aceea l-au schimbat.

A venit Szabo Zoltan, un zbir. Cand nu se mai putea, protestam refuzand mancarea si chiar lucrul. O data a venit colonelul sef peste minele din zona si am incurcat-o rau de tot. In ’56 am beneficiat de o reducere a pedepsei si am fost eliberat”, rememoreaza Aleman Bonte momentele care i-au marcat existenta.

Dupa eliberare, s-a stabilit in Baia Mare si a fost mereu urmarit de oamenii Securitatii, in special de locotenent-colonelul Ioan Bob.

„Am indurat umilinte si torturi”

„In august am fost transferat la Jilava, intr-o camera de 20 de persoane, unde ne inghesuiam 80. M-am reintalnit cu patru dintre comandorii mei. Fostii generali ai armatei erau fortati de gardieni sa cante la . Stateau la marginea hardaului cu excremente si cantau folosind cuvinte infecte, spre deliciul gardienilor. Dupa doua saptamani am ajuns la Aiud.

Chiar atunci, cativa detinuti care au incercat sa evadeze au fost prinsi si executati. I-au pus intr-un carucior si i-au lasat in mijlocul inchisorii, ca sa-i vedem. In fiecare zi ieseam la plimbare printre coloane de gardieni, care dadeau pe noi cu ciomege. La scurt timp am fost dus la Gherla, unde l-am cunoscut pe Turcanu. Unul din trupa lui s-a legat de mine.

Cand nu am mai rezistat, i-am aplicat doi pumni. A venit apoi Turcanu. Era imbracat la costum si avea camasa de matase. M-a amenintat. Atunci am inteles ca era omul comunistilor. Cea mai dura pedeapsa era sa stai toata ziua in picioare, de la ora 5 si pana seara la 22.” – Aleman Bonte