Sari direct la conținut

Analiză BBC: Bashar al-Assad, abandonat de Iran și de Rusia. Sfârșitul regimului autoritar va remodela echilibrul de putere în Orientul Mijlociu

HotNews.ro
Analiză BBC: Bashar al-Assad, abandonat de Iran și de Rusia. Sfârșitul regimului autoritar va remodela echilibrul de putere în Orientul Mijlociu
Un luptător al opoziției pășește pe un bust rupt al președintelui sirian Hafez Assad, tatăl lui Bashar al-Assad, în Damasc, Siria. Foto Profimedia

Colapsul regimul autoritar de 24 de ani al președintelui Bashar al-Assad, aproape de neconceput cu doar o săptămână în urmă, când rebelii și-au început ofensiva de la baza lor din Idlib, în nord-vestul Siriei, poate remodela echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, scrie BBC, care explică într-o analiză că Assad a fost „practic abandonat” de către aliații săi, Iran și Rusia.

O coaliție de grupuri de opoziție din Siria, condusă de facțiunea islamistă Hayat Tahrir al-Sham, a răsturnat războiul civil din Siria după o lungă perioadă de blocaj. Ofensiva lor fulgerătoare, care a cucerit mai multe orașe-cheie în doar câteva zile, este cea mai directă provocare la adresa puterii președintelui Bashar al-Assad.

Bashar al-Assad a venit la putere în 2000, după moartea tatălui său, Hafez, care a condus cu o mână de fier Siria timp de 29 de ani. Assad a moștenit o structură politică strict controlată și represivă, iar speranțele de la început că el poate să fie mai deschis, mai puțin brutal, au fost de scurtă durată, scrie BBC. Assad va fi amintit pentru totdeauna ca omul care a reprimat brutal protestele pașnice împotriva regimului său în 2011, ceea ce a dus la un război civil.

Războiul civil a degenerat într-un conflict sângeros, cu multiple fațete, în care au fost implicate grupuri de opoziție interne, facțiuni extremiste și puteri internaționale, inclusiv Iranul și Rusia. Mai mult de o jumătate de milion de oameni au fost uciși, iar alte șase milioane au devenit refugiați, notează și NYT.

Assad, abandonat de Iran și de Rusia

BBC face în analiza sa un exercițiu de imaginație: „Cu ajutorul Rusiei și al Iranului, Assad a zdrobit opoziția și a supraviețuit. Rusia și-a folosit formidabila putere aeriană, în timp ce Iranul a trimis consilieri militari în Siria, iar Hezbollah, miliția pe care o sprijină în Libanul învecinat, și-a desfășurat luptătorii bine pregătiți”.

„Acest lucru nu s-a întâmplat de data aceasta”, scriu jurnaliștii britanici. „Aliații săi, preocupați de propriile afaceri, practic l-au abandonat”, iar fără ajutorul lor, „trupele sale au fost incapabile – și, în unele locuri, se pare că nu au vrut – să oprească rebelii, conduși de grupul militant islamist Hayat Tahrir al-Sham”, mai scriu ei.

Președintele Bashar al-Assad s-a întâlnit cu Vladimir Putin în luna iulie a anului 2024. Foto Profimedia

Potrivit publicației britanice, este o răsturnare de situație remarcabilă: „Iranul nu numai că pare să îl abandoneze pe Assad, cel mai apropiat aliat arab al său, dar renunță și la tot ceea ce a construit și a luptat să păstreze timp de 40 de ani în Siria, principalul său punct de sprijin în lumea arabă”.

Sfârșitul celor cinci decenii de domnie a familiei Assad va remodela echilibrul de putere în regiune, potrivit BBC, care explică că Iranul își vede din nou influența suferind o lovitură semnificativă. Siria sub Assad făcea parte din legătura dintre iranieni și Hezbollah și era esențială pentru transferul de arme și muniții către grup. Apoi că Hezbollah-ul însuși a fost grav slăbit după războiul său cu Israelul.

De asemenea, Iranul a văzut cum rebelii Houthi din Yemen au fost ținta atacurilor aeriene. Toate aceste facțiuni, plus milițiile din Irak și Hamas din Gaza, formează ceea ce Teheranul descrie drept Axa rezistenței, care a fost acum grav afectată.

Ofensiva „nu ar fi putut avea loc fără binecuvântarea Turciei”

Această nouă imagine va fi sărbătorită în Israel, unde Iranul este văzut ca o amenințare existențială, mai scrie BBC, care notează și că ofensiva din Siria „nu ar fi putut avea loc fără binecuvântarea Turciei”.

Jurnaliștii britanici spun că președintele Erdogan îl presează de ceva timp pe al-Assad să se angajeze în negocieri pentru a găsi o soluție diplomatică la conflict, una care ar putea permite întoarcerea refugiaților sirieni. Cel puțin trei milioane dintre aceștia se află în Turcia, iar aceasta este o problemă sensibilă la nivel local. Dar Assad a refuzat să facă acest lucru.

Deși oamenii sărbătoresc pe străzi plecarea lui Assad, viitorul rămâne incert având în vedere că grupul militant islamist Hayat Tahrir al-Sham își are rădăcinile în Al-Qaeda și are un trecut violent.

Ultimele evoluții ale situației din Siria, unde regimul lui Assad s-a prăbușit după 13 ani de război civil, sunt LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

INTERVIURILE HotNews.ro