ANALIZA În cazul represiunii din 10 august 2018, putem discuta de infracţiuni contra umanităţii?

În seara zilei de duminică, 19 august a.c., Ilie Gîzea din Turnu Măgurele, în etate de 68 de ani (62 de ani după alte surse), a decedat în timp ce era tratat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Teleorman, din Municipiul Alexandria. Domnul Gîzea suferea de o hemoragie digestivă, survenită sau agravată în seara zilei de marţi, 14 august, când a fost iniţial internat la spitalul din Turnu Măgurele şi transferat rapid la Alexandria. Starea sa era deja foarte gravă şi după câteva zile nu a mai rezistat şi a făcut stop cardiorespirator. Nu a mai putut fi resuscitat. În timp ce prietenii şi familia afirmă că nu ştiau că domnul Gîzea ar fi suferit de vreo boală cronică, medicii din Alexandria susţin contrariul. La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a deschis un dosar de moarte suspectă şi o necropsie urmează să aibă loc marţi, 21 august.

Cazul domnului Ilie Gîzea poate părea un caz obişnuit din spitalele româneşti, inclusiv din cele din judeţul Teleorman, cândva faimos ca loc de origine al marelui romancier Marin Preda şi drept cadru al multora dintre prozele celebre ale acestuia, dar acum mai degrabă asociat cu „baronul” maxim al Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Nicolae Dragnea, şi cu oamenii din încredere ai acestuia, prim-ministrul Vasilica Viorica Dăncilă şi ministrul afacerilor interne, Carmen Dan. Atât doar că, în funcţie de rezultatele necropsiei, s-ar putea ca acest caz să nu fie chiar atât de banal. Asta pentru că domnul Ilie Gîzea, care pare să nu fi fost foarte încântat de prestaţia conducătorilor ţării noastre proveniţi din acelaşi judeţ cu domnia sa, a luat parte la protestul de la Bucureşti de vineri, 10 august 2018, aşa-numitul „protest al diasporei”, unde, pe la orele 17, a fost gazat, a început să-i curgă sânge din nas şi s-a prezentat la una din ambulanţele SMURD, unde a primit îngrijiri medicale, dar a refuzat internarea.[1]

Domnul Ilie Gîzea a fost aşadar una din cele 452 de persoane care, în urma violenţelor care au avut loc în după-amiaza şi în seara zilei de 10 august 2018 şi în noaptea care a urmat, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre cei 452, au fost circa 35 de jandarmi cu răni uşoare şi foarte uşoare şi restul protestatari sau simpli trecători, dintre care unii au trebuit chiar şi operaţi pentru îndepărtarea bucăţilor de grenade şi suturarea rănilor. Dacă necropsia va confirma intoxicarea cu gaze CS sau cu alte gaze din dotarea Jandarmeriei Române drept cauză a hemoragiei care a provocat moartea domnului Gîzea sau doar drept factor favorizator al morţii, pe fondul unor afecţiuni cronice preexistente, cei care au organizat, comandat şi executat intervenţiile în forţă ale jandarmilor la acea dată au o mare problemă cu legea penală. Iar numele Ilie Gîzea se va adăuga seriei negre a numelor de decedaţi care însoţesc momentele deosebit de violente care au punctat ultimele trei decenii ale istoriei românilor.

Însă chiar şi dacă moartea domnului Ilie Gîzea la numai 9 zile de la evenimentele din 10 august, în urma unei agonii care a debutat la doar 4 zile după respectivele evenimente, este o simplă coincidenţă, este foarte posibil ca organizatorii şi executanţii represiunii de acum zece zile să aibă deja o mare problemă cu legea penală. Deja s-a strâns o cantitate enormă de dovezi privind excesul de zel şi brutalităţile gratuite ale unora dintre jandarmi; aceia probabil nu vor putea scăpa fără nişte consecinţe cel puţin disciplinare, dacă nu chiar penale (infracţiuni precum purtarea abuzivă şi vătămarea corporală).

Sunt însă multe alte fapte legate de desfăşurarea evenimentelor din 10 august care creionează scenariul unei acţiuni concertate şi deliberate a unei Jandarmerii voit agresive, care a provocat în permanenţă după primul incident, cel de la orele 16.30, şi care, în jurul orelor 23, a declanşat un atac general asupra protestatarilor şi trecătorilor. Acest atac a continuat şi după degajarea Pieţei Victoria, pe bulevardele şi străzile adiacente, pe o rază destul de mare, până la orele 2 noaptea. Există indicii chiar şi despre incidente provocate voit şi informaţii false intenţionat distribuite jandarmilor pentru a escalada violenţa acestora, precum şi despre formarea de către ministrul Carmen Dan, comandanţii Jandarmeriei, prefectul Capitalei şi alţi oficiali a unui grup infracţional organizat, responsabil de scenariul derulat la 10 august 2018.

Nu putem afirma deocamdată că aşa este, dar nici nu putem exclude posibilitatea să apară dovezi potrivit cărora inclusiv violenţa huliganilor prezenţi la protest era parte din scenariu şi că provocatori au fost deliberat infiltraţi printre protestatari (tot aşa cum în mod deliberat, cu câteva zile inainte, un cunoscut post de televiziune a difuzat un interviu halucinant, cu un personaj care a mai strălucit pentru declaraţiile sale iresponsabile şi fanteziile violente şi în anul 2013, când nu a ţinut seama de boicotul declarat de mişcarea de protest şi s-a prezentat în faţa comisiei parlamentare speciale pentru evaluarea proiectului Roşia Montană, prezidată de acelaşi domn Darius Vâlcov care astăzi este strategul economic al guvernului Dăncilă). Sună incredibil pentru o ţară membru al Uniunii Europene, dar în România astfel de înscenări sângeroase s-au mai întâmplat şi unii din cei implicaţi în evenimentele de atunci- vorbim de anii 1989-1991 şi 1999- sunt încă activi în structurile de forţă ale statului. Dacă această posibilitate se va confirma ca fiind realitate consumată, ne vom afla din nou în situaţia incendierii autobuzelor MAI de către proprii agenţi în civil în Piaţa Universităţii la 13 iunie 1990.[2]

Dosarul 13-15 iunie 1990 se află în prezent în faza de cameră preliminară a procesului penal. Este un dosar de infracţiuni contra umanităţii, astfel cum a fost calificat în cele din urmă, după repetate încercări de muşamalizare şi de clasare şi după ce statul român a pierdut la CEDO în faţa Asociaţiei „21 Decembrie” şi a Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. În acest dosar există şase decese confirmate oficial (plus misterul neidentificaţilor de la cimitirul Străuleşti II) şi un număr mult mai mare de răniţi şi de persoane care au fost arestate abuziv, unele dintre ele pentru mai multe luni, timp în care au fost supuse unor intense torturi fizice şi psihice. Evident, chiar şi în situaţia în care se va confirma că decesul lui Ilie Gîzea din Turnu Măgurele a fost cauzat sau favorizat de cele petrecute la 10 august 2018, evenimentele recente nu au gravitatea celor de acum 28 de ani. Dar, dacă ele constituie un scenariu unitar servind puterii politice actuale, un fel de puci eşuat al lui Erdogan, ne confruntăm cu un eveniment neplăcut de asemănător, cel puţin cu prima parte, cu acel 13 iunie dinainte de sosirea minerilor la Bucureşti în zorii zilei următoare.

Asemănarea dintre cele două evenimente înseamnă însă şi o asemănare juridică? Mai precis, pentru calificarea penală a evenimentelor din 10 august 2018 stă în picioare încadrarea de infracţiuni împotriva umanităţii? Nu mă refer aici la excesele de zel ale unor jandarmi oarecare, care şi-au închipuit că uniforma pe care o poartă reprezintă o licenţă de a bate oameni fără să suporte consecinţele. Dacă o astfel de acuzaţie poate fi luată în calcul, ea îi priveşte pe comandanţii Jandarmeriei, pe prefect, pe ministru, poate şi pe posibilul instigator moral, omul care nu are autoritate directă asupra structurilor de forţă, dar are oameni de încredere plasaţi în funcţiile cheie, domnul Liviu Dragnea. Sau a fost o intervenţie destul de comună pentru ceea ce în limba aliatului strategic se numeşte „riot police”, cu violenţa pe care o mai putem vedea din când în când în buletinele de ştiri?

Aflată în Capitolul Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal republicată, fapta de infracţiuni contra umanităţii este reglementată în articolul 439:

(1)       Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre următoarele fapte:

a)         uciderea unor persoane;

b)         supunerea unei populaţii sau părţi a acesteia, în scopul de a o distruge în tot sau în parte, la condiţii de viaţă menite să determine distrugerea fizică, totală sau parţială, a acesteia;

c)         sclavia sau traficul de fiinţe umane, în special de femei sau copii;

d)         deportarea sau transferarea forţată, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional, a unor persoane aflate în mod legal pe un anumit teritoriu, prin expulzarea acestora spre un alt stat sau spre un alt teritoriu ori prin folosirea altor măsuri de constrângere;

e)         torturarea unei persoane aflate sub paza făptuitorului sau asupra căreia acesta exercită controlul în orice alt mod, cauzându-i vătămări fizice sau psihice, ori suferinţe fizice sau psihice grave, ce depăşesc consecinţele sancţiunilor admise de către dreptul internaţional;

f)          violul sau agresiunea sexuală, constrângerea la prostituţie, sterilizarea forţată sau detenţia ilegală a unei femei rămase gravidă în mod forţat, în scopul modificării compoziţiei etnice a unei populaţii;

g)         vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane;

h)         provocarea dispariţiei forţate a unei persoane, în scopul de a o sustrage de sub protecţia legii pentru o perioadă îndelungată, prin răpire, arestare sau deţinere, la ordinul unui stat sau al unei organizaţii politice ori cu autorizarea, sprijinul sau asentimentul acestora, urmate de refuzul de a admite că această persoană este privată de libertate sau de a furniza informaţii reale privind soarta care îi este rezervată ori locul unde se află, de îndată ce aceste informaţii au fost solicitate;

i)          întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate, cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional;

j)          persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturile fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios, sexual ori în funcţie de alte criterii recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional;

k)         alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferinţe mari sau vătămări ale integrităţii fizice sau psihice,

se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2)       Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în alin. (1), săvârşite în cadrul unui regim instituţionalizat de oprimare sistematică şi de dominare a unui grup rasial asupra altuia, cu intenţia de a menţine acest regim.[3]

Precum putem observa, avem de-a face cu o infracţiune care se poate realiza prin mai multe modalităţi, unele mai grave, altele mai puţin grave, cu intenţie directă (rezultatul antisocial este urmărit prin realizarea faptei) sau indirectă (rezultatul antisocial este acceptat de autor drept o posibilă consecinţă a faptei) şi, în unele ipoteze, chiar pentru un scop subsecvent (de exemplu, modificarea compoziţiei etnice a unei populaţii). Deşi când vorbim de infracţiuni contra umanităţii şi de genocid suntem tentaţi să gândim în cifre mari, de ordinul miilor, sutelor de mii şi milioanelor, cum din păcate istoria secolului XX a cunoscut destule cazuri, putem fi în prezenţa unei fapte de infracţiuni contra umanităţii chiar şi atunci când există o singură victimă, iar fapta nu are drept consecinţă moartea acesteia.

Prin urmare, dacă evenimentele din 10 august 2018 au constituit un scenariu planificat din timp, pregătit prin inducerea în mass media a ideii că acest protest va lua o turnură violentă prin care se va încerca răsturnarea Puterii rezultate din alegerile de la 11 decembrie 2016 şi executat prin derularea provocărilor şi a violenţelor din ziua şi noaptea în discuţie, trebuie să vedem dacă acest scenariu este încadrabil în dispoziţiile articolului 439 Cod penal.

În primul rând, avem de-a face la 10 august 2018 cu un atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile? Nu avem foarte multă jurisprudenţă în materie, deşi istoria recentă a României a fost marcată de o succesiune de regimuri de dictatură care, fiecare, a avut episoadele lui de terorism de stat. Nu avem nici foarte multă doctrină juridică care să ne ghideze, fiind vorba de o infracţiune recent introdusă, care nu a existat în Codurile penale din 1864, 1937 şi 1969. Prin urmare, cum definim o populaţie civilă care să fie supusă atacului generalizat sau sistematic? Dacă atacul Jandarmeriei din seara zilei de 10 august 2018 poate fi uşor calificat ca un atac sistematic, în fond vorbim de folosirea unor tactici militare de către un corp militar, putem avea în vedere cei circa o sută de mii de oameni care se aflau în seara respectivă în Piaţa Victoriei, civili, majoritatea paşnici, ca reprezentând o populaţie civilă în sensul avut în vedere de articolul 439 Cod penal?

Prin urmare, ca să ne orientăm, haideţi să analizăm reglementarea articolului 7 din Statutul Curţii Penale Internaţionale de la Haga, de unde este preluată definiţia infracţiunii din Codul penal român din 2009, mai exact a paragrafului 2 litera a:

2. În scopurile paragrafului 1;

a) prin atac îndreptat împotriva unei populaţii civile se înţelege comportamentul care constă în comiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1 împotriva oricãrei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţii având ca scop un asemenea atac;[4]

Aşadar, oricare populaţie civilă poate însemna şi mulţimea de circa o sută de mii de oameni care participa la protestul din Piaţa Victoriei şi care a fost gazată în mod repetat, atacată cu bulanele şi cu tunurile cu apă, hăituită timp de mai multe ore pe toate bulevardele şi străzile din jurul Pieţei Victoria, cei conduşi administrativ la secţii de poliţie fără vreun motiv legitim, precum şi civilii aflaţi în trecere şi agresaţi de jandarmi. În mod şi mai indubitabil avem de-a face cu un atac sistematic asupra unei populaţii civile care atrage incidenţa articolului 439 Cod penal, dacă toate acestea au făcut parte dintr-un plan stabilit dinainte şi executat de mai multe instituţii ale statului român împotriva mişcării #rezist, plan care doar a folosit ca subterfugiu legal dispoziţiile Legii nr. 550/2004 a Jandarmeriei Române cu privire la evacuarea unui protest devenit violent.

Pentru a susţine această teză trebuie desigur ca atacul sistematic asupra unei populaţii civile să îmbrace una din modalităţile indicate de articolul 439 Cod penal. Ei bine, prima care se potriveşte evenimentelor de la 10 august 2018 este cea prevăzută la litera g: vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unor persoane. Aşa cum am precizat şi mai devreme 452 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care doar 35 de jandarmi şi restul civili. Cazurile mai grave au suferit pierderea cunoştinţei ca urmare a inhalării gazelor iritant-lacrimogene, arsuri chimice, plăgi provocate de fragmente de grenade care au necesitat intervenţii chirurgicale etc. Între persoanele care s-au prezentat la medic la mai multe zile după evenimente, reclamând diferite simptome, cu siguranţă se află şi cazuri de stres post-traumatic, de atacuri de panică, de stare de şoc şi de amnezii provocate de starea de şoc ş.a.m.d., adică diferite vătămări psihice care se adaugă celor fizice.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro