Sari direct la conținut

Aparitia unui Fond de Garantare care sa compenseze eventualele pierderi la fondurile de pensii private, posibil in dezbatere publica in aceasta luna

HotNews.ro

Proiectul de lege privind aparitia unui Fond de garantare care sa compenseze eventualele pierderi la fondurile de pensii private se afla in prezent spre analiza la Ministerul Muncii si sunt aproape convins ca in aceasta luna va fi scos spre dezbatere publica si apoi trimis spre arobare la Guvern si Parlament, a declarat marti, Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Proiectul de lege privind aparitia unui Fond de Garantare care sa compenseze posibilele pierderi ale participantilor sau beneficiarilor la fondurile de pensii private (pilonul II si pilonul III), atat in perioada de acumulare a contributiilor, cat si dupa deschiderea dreptului la pensie, ca urmare a incapacitatii administratorilor de a onora obligatiile asumate, a fost aprobat de arbitrul pietei pensiilor private inca din februarie 2009.

In forma initiala, proiectul prevedea ca fiecare administrator de fond de pensie privata trebuie sa contribuie initial cu minim 50.000 de euro la infiintarea acestui fond.

Despagubirile prin acest Fond, doar in ultima instanta

Fondul de garantare ar urma sa fie destinat compensarii pierderilor de activ net, compensatiile urmand a fi platite numai in conditiile in care administratorii de fonduri si furnizorii de pensii nu vor avea capacitatea de a-si onora obligatiile. Pana la utilizarea resurselor Fondului de garantare, legislatia care sta la baza sistemului de pensii private prevede instituirea unor masuri preventive si anume supravegherea speciala, rata minima de rentabilitate, dar si resurse de compensare a eventualelor pierderi de activ net, precum provizionul tehnic, constituit din resursele proprii ale administratorilor.

Mircea Oancea a mai precizat marti, in cadrul unei conferinte organizate de Mediafax, ca intre timp, proiectul a mai suferit modificari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro