Au întărit pandemia și crizele care au urmat relațiile între generații? Cum s-a schimbat sprijinul inter-generațional în ultimii 15 ani în Europa și unde se află România

Probabilitatea ca bunicii să asigure îngrijirea nepoților variază între 24% în Letonia (urmată îndeaproape de România, Bulgaria și Lituania) și 60% în Belgia și Țările de Jos (urmate îndeaproape de Franța și Danemarca), cu o medie de 46%, arată un studiu publicat în Jurnalul European de Îmbătrânire. Creșteri substanțiale sunt observate doar în câteva țări, precum Republica Cehă (de la 33 la 47%) și Franța (de la 46 la 58%). O excepție de la acest model este Grecia, unde observăm o scădere considerabilă (de la 48 la 38%).

Studiul investighează modul în care proporția de bunici europeni care oferă îngrijire copiilor s-a schimbat în ultimii 15 ani, și cum diferă această proporție în funcție de gen și educație.

Analiza oferă estimări ale prevalenței și intensității îngrijirii copiilor bunicilor în 26 de țări europene, precum și ale schimbărilor din acestea de-a lungul timpului și între grupuri definite socio-demografic.

În general, în ultimii 15 ani prevalența și intensitatea îngrijirii copiilor bunicilor în Europa a înregistrat creșteri firave, în medie. Dar diferențele între state sunt considerabile (de la 24 la 60%).

În general, bunicile sunt mai predispuse să ofere îngrijire copiilor decât bunicii, în timp ce diferențele bazate pe nivelul de educație sunt mai puțin evidente. Europa Centrală și de Sud-Est, reprezentând cea mai mare parte a „noilor” țări din analiză, prezintă modele de îngrijire a copiilor bunicilor foarte asemănătoare cu cele observate în țările mediteraneene.

Acest studiu a investigat consecințele îngrijirii copiilor bunicilor- de la sănătatea bunicilor la rezultatele cognitive ale nepoților.

În dezbaterea cu privire la relația dintre solidaritatea familiei și rolul Statului, unii autori au susținut că statele generoase din punct de vedere al cheltuielilor sociale estompează solidaritatea familiei, în timp ce alții spun că serviciile de asistență socială pot stimula sprijinul intergenerațional în cadrul familiei.

În statele din nordul Europei, membrii familiei se susțin mai intens din punct de vedere economic și social, dar mai rar decât în ​​țările din sudul Europei.

Această divizare reflectă un context în care sarcinile specializate și consumatoare de timp sunt îndeplinite de serviciile publice, iar membrii familiei își asumă sprijinul în mod voluntar mai degrabă decât din obligație.

Mai trebuie ținut cont de datele demografice ale fiecărei țări.

În Italia, Grecia sau Spania părinții sunt mai probabil să fie căsătoriți, mai în vârstă și să aibă un singur copil decât în ​​Europa de Nord sau Centrală. În plus, e mult mai probabil ca bunicii să aibă un nivel mai scăzut de educație în țările mediteraneene decât în ​​alte țări europene.

În țările mediteraneene dar și în Polonia, familialismul implicit predomină: nici nu prea există multe alternative oferite de Stat în privința îngrijirii familiei, ceea ce îi obligă pe membrii familiei să intervină.

În țările nordice și în Franța serviciile publice scutesc familiile de multe din îndatoririle lor. Mai mult, Statele se implică prin politici care sprijină financiar familiile în menținerea rolului lor de îngrijire a celor din alte generații.

Împreună cu faptul că acolo locurile de muncă cu fracțiune de normă sunt disponibile, aceste politici reduc nevoia de îngrijire a copiilor de către bunici, chiar și atunci când tinerele mame sunt angajate în muncă. Bunicii se pot angaja astfel în îngrijirea nepoților doar atunci când doresc sau în caz de urgență.

Un model intermediar și mai eterogen caracterizează majoritatea țărilor vest-europene (Austria, Belgia, Germania și Țările de Jos) și Republica Cehă, unde nivelul sprijinului politic și măsura în care femeile participă pe piața muncii (part-time) sunt la un nivel intermediar. În aceste țări, bunicii sunt implicați în mare măsură în îngrijirea nepoților și de obicei o fac săptămânal, ca o completare a serviciilor publice.