AUDIO Interviu cu pianistul Matei Varga: “Cine e prim-ministru in Romania? Tariceanu?”

Matei Varga este unul dintre acei tineri speciali care au ales sa plece din Romania. Crocodilii aflati in campanie electorala deplang cu lacrimi de plastic “exodul creierelor” romanesti. Dar Matei traieste foarte bine, ignorandu-i pe politicieni. Si nu, se pare ca duminica nu va merge la vot. Ce crezi despre asta? Ai incerca sa-l convingi pe Matei Varga sa voteze? Mesajele tale vor ajunge la el.

Am petrecut impreuna cu Matei Varga o dupa-amiaza de toamna la New York. Omul e sincer. Si bine-dispus. Incredibil de bine-dispus pentru un roman. In ciocolata fierbinte pe care tocmai o primisem am mai pus o lingurita de zahar. A inceput sa rada in hohote…

Matei Varga: Sweet tooth… E clar ca nu traiesti la New York. Aici, daca faci asta urmatoarele trei ore le vei petrece la sala de gimnastica. Asa ar face un new-yorkez. Nu spun ca eu fac asa, dar eu ma duc sa inot.

“Am prieteni cu care discut, dar niciodata nu vorbim despre politica.”

Vlad Mixich:Trebuie sa te mentii in forma?

Matei Varga: Intotdeauna trebuie sa te mentii in forma.

V.M.:E o necesitate in “showbiz”… Se poate spune ca tu lucrezi in “showbiz”, nu-i asa?

Matei Varga: Sigur ca da. Ceea ce fac eu nu e prea departe. Desi nu-mi place sa ma refer asa la muzica clasica, ea devine din ce in ce mai mult un “showbiz”. Asta e sigur. Si nu stiu daca e din pacate sau din fericire. Altminteri, orasul asta te face sa te simti obligat sa arati intr-un fel. Stii, in Bucuresti nu am simtit niciodata niciun fel de presiune din punctul asta de vedere. Aici recunosc ca o simt si cred ca toti o simt. Cluburile sportive sunt pline aici intotdeauna. E adevarat ca daca reusesti sa-ti organizezi ziua intr-un anume fel te ajuta. Iti da un start (pocneste din degete), iti da un tonus, ceea ce e important pentru ca de multe ori ne lasam in voia altor tentatii.

Matei Varga s-a nascut in 1980 si este pianist. A castigat premii la mai multe competitii printre care concursul “Maria Canals” din Barcelona si “Festivalul George Enescu”. A castigat premiul special pentru virtuozitate in cadrul unuia dintre cele mai prestigioase concursuri internationale pentru pianisti, “Vendome Prize”.

V.M.:Matei, dialogul nostru va fi publicat pe Hotnews.ro. Il cunosti?

Matei Varga: Nu citesc presa din Romania. Nici aici nu citesc presa, doar criticile de arta din New York Times cu care de multe ori nu sunt de acord. Atat.

V.M.: Daca nu citesti deloc presa, pot sa te intreb pe ce lume traiesti?

Matei Varga: Poti sa ma intrebi dar nu stiu cum sa-ti raspund.

V.M.: La televizor te uiti?

Matei Varga: Nu. N-am televizor, n-am cablu dar ma uit foarte des la filme pe computer. Asadar traiesc pe un colt din lumea asta in care traim cu totii dar e un colt foarte confortabil, cel putin pentru mine. Nu am nevoie sa stiu mai multe. Daca as simti nevoia sunt convins ca as folosi Internetul pe care stau oricum ore in sir in fiecare zi, dar nu ca sa citesc stiri ci pentru a pastra contactul cu foarte multa lume. Asta e o parte importanta din ceea ce fac. Imi place sa citesc site-urile despre filme, dar mai putin despre muzica. Muzica este altceva. Este partea serioasa a existentei mele. E partea fara de care nu as putea.

V.M.: Raspunzi foarte prompt la e-mail-uri

Matei Varga: Nu am fost intotdeauna asa. Aici e o norma de politete dar nu acesta e motivul pentru care o fac. Imi place foarte mult sa dispun de timpul meu asa cum vreau, mai ales cand vine vorba de munca mea, de studiul la pian. Imi place sa pot sa petrec urmatoarele ore fara sa trebuiasca sa ma gandesc la nimic altceva decat la muzica. Si din pricina asta trebuie sa rezolv tot restul ca sa pot inchide apoi calculatorul si sa ma duc la pian si efectiv sa nu am la ce altceva ma gandi. Ceea ce in ziua de azi e foarte greu. Se suspenda timpul la pian pentru ca nu sunt constient daca au trecut 10 minute sau trei ore. Numai cand se intampla asa pot spune ca am fost productiv.

V.M.: Spune-mi stii cine este prim-ministru in Romania?

Matei Varga: Nu. Nu stiu. Stiu cine e presedintele dar asta e tot. Basescu este nu? Primul-ministru? Calin Popescu-Tariceanu?

V.M.: Nu.

Matei Varga: Ah, el a fost. A fost nu?

V.M.: Da. Stii ca vor fi alegeri? Mergi sa votezi?

Matei Varga: De obicei nu ma duc desi intotdeauna vreau sa merg sa votez. Insa in ultima clipa imi dau seama ca nu cunosc deloc situatia si n-ar avea sens pana la urma sa votez pentru cineva in care nu stiu daca sa cred sau nu.

V.M.: Nu iti pasa de Romania?

Matei Varga: Din punctul asta de vedere nu imi pasa de nicio tara. Nu pot sa spun ca nu stiu cine e primul-ministru in Romania dar ca stiu cine e primul-ministru in Franta. Pur si simplu este o parte a lumii de a carei importanta sunt constient dar ea nu face parte din lumea mea in momentul asta. Asta nu inseamna ca nu am interes pentru ce se intampla in Romania. Dar efectiv nu stiu ce se intampla nici macar aici in SUA. Stiu ca Obama a castigat alegerile pentru ca am vazut pe strada entuziasmul acela extraordinar in seara aceea de noiembrie in care ma plimbam.

V.M.: Ai aflat de pe strada ca Obama a castigat alegerile?

Matei Varga: Da. Pentru ca veneam de la o piesa de teatru. Asta e ceea ce imi place sa fac. Merg la teatru, la concerte, am prieteni cu care discut dar niciodata nu discutam politica. Vin dintr-o familie unde tatal si mama mea stau la televizor ore in sir in fiecare seara si sunt convins ca sunt foarte pusi la punct cu ultimele informatii despre politica. Ei locuiesc in Bucuresti, deci nu pot spune ca am mostenit aceasta lipsa de interes. Pur si simplu asa s-a intamplat sa fie.

V.M.: Te simti mandru pentru asta?

Matei Varga: Nu. Dar nu ma simt nici vinovat. E pur si simplu ceva ce nu face parte din sfera mea de interes si, slava Domnului, in ceea ce fac eu e atat de mult de gandit si atat de mult de facut. Este studiul unde esti ca un atlet: nu poti fara cele 6 ore pe zi de exercitiu la pian sa stai in forma. Si a sta in forma inseamna intotdeauna a fi mai bine decat la ultimul concert. E greu mai ales daca ultimul concert s-a intamplat sa fie un concert bun.

V.M.: Mult de gandit…?

Matei Varga: Rotitele nu inceteaza niciodata sa mearga si pana adorm ma tot gandesc la muzica. Practic este un “full time job”. Asta imi place sa fac.

“Intr-o lume inundata de unici, toti cauta unicul.”

Descarca fragmentul in format MP3

V.M.: Ce faci tu Matei?

Matei Varga: Cant la pian. Asta fac in fiecare zi. Ce vreau sa fac este sa – poate ca suna un pic egoist – dar as vrea sa aduc tuturor celor care asculta bucuria pe care mi-o aduce mie un recital cand il ascult. E un sentiment cu totul special. E un sentiment pe care eu il am in asa fel incat nimic altceva nu mai conteaza. Asa ceva se intampla cand un artist reuseste sa treaca de acea bariera care exista in noi toti. E foarte greu sa poti sa fii liber si sa te exprimi liber pentru ca sunt atatea lucruri care ti se opun: in primul rand degetele nu te-asculta. Trebuie sa le imblanzesti, trebuie sa petreci ore in sir, zile, luni, ani ca sa poti ajunge la punctul la care sa fi lucrat atat de mult incat, la un moment dat, sa poti sa-ti permiti sa nu te mai gandesti la nimic fizic. La nimic care te poate tine aici pe pamant. Sigur ca suna, poate, patetic dar e foarte adevarat. Pentru ca ce inseamna studiul nostru, munca? Munca inseamna sa te dezbari de tot ceea ce iti este potrivnic si Dumnezeu stie ca sunt foarte multe lucruri potrivnice in momentul in care incepi.

V.M.: Nu iti faci griji pentru painea cotidiana?

Matei Varga: Inca nu-mi fac griji. Deocamdata sunt foarte multumit, locuiesc in New York intr-un loc minunat, am concerte ceea ce imi da ocazia sa fac ceea ce vreau si bineinteles sa-mi asigur un trai decent. E suficient ca sa ma simt fericit si inspirat. Ingrijorat nu sunt pentru ziua de maine. Poate ca sunt inconstient… Dar nu sunt ingrijorat pentru ziua de maine ci de cum voi reusi maine sa devin mai bun decat sunt astazi. Pentru ca aici e foarte greu… New-York-ul e un oras fabulos care iti ofera foarte mult dar iti si ia extraordinar de mult. Iti ia stima-de-sine si ti-o da inapoi numai daca reusesti sa-ti gasesti vocea pentru ca sa te poti exprima. E mult mai greu aici decat in Bucuresti. Aici, in fiecare seara, canta un mare pianist sau violonist si ajungi sa te gandesti: bun, in fond care e rolul meu? Pentru ca oamenii acestia fac deja ceva extraordinar.

V.M.: Aceasta comparatie nu te roade?

Matei Varga: Nu ma roade dar ma ingrijoreaza pentru ca in momentul acela imi pun intrebarea “ce pot eu oferi?”, care sa fie la fel de valabil in acest context. Sigur ca nu-i usor de gasit un raspuns… Pentru ca eu cant aceleasi piese pe care le canta alti o mie de pianisti. Trebuie sa gasesti ceva despre care sa poti spune ca este mai mult al tau decat al altuia. Trebuie sa gasesti o cale prin care sa devii unic pentru ca lumea asta vrea. Intr-o lume inundata de unici, ei toti cauta unicul. Nu vor o copie, oricat de buna ar fi.

V.M.: E mai usor sa ai o voce la Bucuresti?

Matei Varga: Nu. La Bucuresti e mai usor sa pretinzi ca ai o voce.

“Papilele muzical gustative ale bucurestenilor sunt mai binevoitoare.”

V.M.: De ce ai plecat?

Matei Varga: Pentru ca niciodata nu mi-a placut sa merg pe calea usoara. Calea usoara cred ca nu aduce vreun avantaj. Nu cred ca aduce ceva in plus pentru cei care ma asculta. Daca as fi ramas m-as fi simtit undeva la caldurica si n-as mai incerca ca acum, uneori cu disperare, sa gasesc acea gura de aer care sa poata sa ma stimuleze si sa ma aduca pe treapta superioara. La Bucuresti nu canta in fiecare seara un mare pianist, ci eventual o data pe an. Cand se intampla lumea asteapta la coada si trei zile. Asta inseamna ca bucuria de a asculta muzica si motivul pentru care eu cant la pian e viu inca, e un motiv real, nu unul imaginar. Asta ma bucura extraordinar de mult dar, pe de alta parte, asta face ca papilele muzical gustative ale bucurestenilor sa fie mai binevoitoare. Ceea ce nu e un lucru rau, dar daca vrei sa ajungi un Zimerman, atunci e un lucru rau. Asta-i tot.

V.M.: Care a fost pentru tine acel moment hotarator care ti-a schimbat viata?

Matei Varga: Imi place sa cred ca acel moment inca nu a venit. Sigur ca ce spun este nedrept fata de multe momente extraordinare care mi s-au intamplat. Unul dintre ele este cel in care am castigat o bursa integrala aici, in New York, si practic m-am mutat incepand un cu totul alt fel de viata. Desigur, viata mea ca pianist nu a inceput la New York. Am avut parte de profesori extraordinari in Romania, am avut parte de foarte multa expunere si de foarte multe concerte. Cand am plecat eram un nume cunoscut in cercurile muzicale si am fost promovat intr-un fel de care nu ma voi putea niciodata plange. Intr-un fel ma pot plange pentru ca, de cand am plecat, interesul celor de acasa nu a fost la fel de mare de a ma reinvita. Si as vrea sa o faca.

V.M.: De ce crezi ca se intampla asta?

Matei Varga: Nu stiu si nu vreau sa gasesc o explicatie nedreapta. Efectiv nu stiu, dar se intampla.

V.M.: De cand ai plecat cate invitatii ai primit sa canti in Romania?

Matei Varga: Din pacate, in ultimii 5 ani nu am primit niciuna. De cand am plecat nu a venit nicio invitatie.

“Pilele si relatiile functioneaza la orice nivel si in orice loc.”

V.M.: Dar de cate ori ai cantat in acesti ani?

Matei Varga: De foarte multe ori. In New-York cant o data pe luna, in general. Am avut recitaluri in Europa. Cel putin unul dintre ele ar fi putut bine-merci sa fie la Bucuresti. Dar cu siguranta nu voi spune niciodata nu unei invitatii din tara.

V.M.: Care este diferenta dintre sistemul de promovare al artistilor la Bucuresti si la New-York? Functioneaza si la New York celebrul sistem “pile-cunostinte-relatii”?

Matei Varga: Cu siguranta pilele, cunostintele si relatiile functioneaza la orice nivel si in orice loc. Probabil chiar mai mult acolo unde sunt foarte multe “in joc”. Diferenta este, spun probabil pentru ca nu sunt un atotcunoscator, diferenta este acolo unde se ia decizia finala: in New York relatiile vor conta o idee mai putin pentru ca aici pianistul trebuie sa cucereasca un public foarte exigent, trebuie sa cucereasca niste ziaristi foarte scarbosi. Daca pianistul respectiv nu este intr-adevar excelent, atunci totul e inutil. Aceasta este toata diferenta…in fond e logic, nu?

V.M.: Este Ministerul Culturii de la Bucuresti un fel de closca…?

Matei Varga: Nu vreau sa critic Ministerul Culturii pentru ca eu, cat timp am locuit la Bucuresti, nu am simtit nicio clipa ca am fost persecutat in vreun fel. Si imi place sa spun, sper cu temei, ca nu am avut pile-cunostinte-relatii inainte de a canta si a deveni cunoscut pe baza a ceea ce eu am facut. Prin prisma propriei experiente nu pot sa spun ca Ministerul Culturii din Romania actioneaza astfel. Insa cred intr-un fel ca ceea ce spui tu are o logica. Nici nu am sa blamez Ministerul dar nici nu am sa-l laud.

V.M.: Care dintre cele doua modele de relationare a statului cu arta este cel mai dezirabil: cel protectiv-european sau cel concurential-american?

Matei Varga: E foarte greu de spus. In prezent ar fi ideal ca in Europa, dar nu cred ca e posibil. Riscul real, existent aici, este ca un public cu mijloace dar cu foarte putine cunostiinte sa decida asupra calitatii unor prestatii. Nu odata se intampla sa vezi la New York cariere facute pe baza unei popularitati extraordinare de catre artisti care, dupa parerea mea si a altora, nu ar trebui sa fie la acel nivel. Si bineinteles reversul. Asta se intampla pentru ca gustul a fost incet incet pervertit. Nu vreau sa generalizez dar exista un numar mare de artisti valorosi care sunt apreciati, dar exista si acei celebri despre care te intrebi…totusi de ce?

V.M.: Se intampla la New York ca specialistii, criticii sa plece steagul in fata gustului publicului?

Matei Varga: Nu. Dar publicul finanteaza de multe ori pentru ca aici nu exista niciun fel de Minister al Culturii.

V.M.: Se poate intampla asadar ca spectacole de mare succes la New York sa aiba o critica proasta?

Matei Varga: Sigur ca da. Si lumea totusi se duce. De multe ori vine un star pe Broadway, care e un mare nume la Hollywood si critica este mediocra, daca nu chiar proasta, si salile sunt absolut pline pana la sfarsitul stagiunii pentru ca lumea merge sa-l vada pe X. Ideal ar fi ca nu critica sa decida. Ceea ce facem noi nu este pentru un grup restrans de specialisti dar ar fi ideal ca cei care asculta, sa aiba o anumita deschidere si experienta fata de ceea ce asculta. Ceea ce nu se intampla.

“A canta este comunicare in sensul cel mai pur.”

V.M.: Cat de mult conteaza pentru tine critica atunci cand mergi in New-York la un spectacol?

Matei Varga: Aici lumea merge la o piesa sau un concert in functie de cronicile aparute in presa, ceea ce eu nu fac. Merg la o piesa anume chiar daca a avut parte de cronici proaste. As spune ca rolul criticii este aici un pic prea mare.

V.M.: Iar la Bucuresti?

Matei Varga: La Bucuresti este probabil cum ar trebui sa fie. Nimeni nu cred ca citeste o critica la Bucuresti incercand sa decida in functie de ea daca vrea sa vada un spectacol sau nu. Cel putin asta imi aduc eu aminte. Si asta e un lucru bun.

V.M.: Cum reactionezi cand ai parte de o cronica proasta?

Matei Varga: Furios evident. Nu se intampla nimic drastic, nu se sparg nici macar pahare, dar ma face sa gandesc. Ce as putea face ca sa demonstrez ca nu au avut dreptate?

V.M.: Cum ai inceput sa canti la pian?

Matei Varga: Aveam 4-5 ani si eram absolut indragostit de Corina Chiriac. Ma fascina si ii ascultam in nestire melodiile si tot timpul i le cantam. Bunica ma lua foarte des sa stam la coada la carne, la unt si acolo, neavand ce face, incepeam sa cant. Evident numai cantecele Corinei Chiriac. Si eram un “entertainer” pentru toata lumea. Asta era bucuria mea. Intr-una dintre aceste escapade o profesoara de pian mi-a intrebat bunica daca s-a gandit vreodata sa-si dea nepotul la muzica. I-a dat cartea de vizita, iar bunica mea a venit acasa in al noualea cer. Insa parintii mei, care erau ingineri, au spus: “aaa…nu!”. Si au trecut vreo doi ani dar eu nu am incetat sa cant. Am castigat la 7 ani “Ursuletul de Aur” cantand cu vocea. Vazand parintii mei ca nu ma potolesc au hotarat totusi sa-mi cumpere o pianina si am inceput sa studiez pianul cu acea profesoara intalnita la coada la cartofi.

V.M.: Ai fost foarte sincer de-a lungul intalnirii noastre. De ce?

Matei Varga: Pentru ca asta e un exercitiu pe care-l practic in fiecare zi. Cum altfel sa canti la pian? Cum altfel sa poti sa comunici? Cum altfel sa poti sa te dezbraci de toate zidurile pe care le construim in jurul nostru? De fapt, “a canta” este comunicare in sensul cel mai pur.